Mă încearcă o oarecare părere de rău.
În sfîrşit, Umberto Eco şi-a lansat în Franţa ultimul roman, La mystérieuse flamme de la reine Loana.
La Paris e în plină desfăşurare Salonul Cărţii. Ieri, Umberto Eco a dat dedicaţii la standul editurii Grasset de la tîrg. Iniţial m-am gîndit să mă înarmez cu ediţia în limba română a noului sau roman, care a apărut de hăhă, şi să încerc cu orice preţ să obţin o semnătură pe prima pagină, din partea autorului.
Ieri însă a fost o zi foarte frumoasă, am vazut oameni care chiar făceau plajă pe malurile Senei. N-au mai avut răbdare să aştepte semnalul de start al primarului Delanoë la Paris Plage.
Sub influenţa vremii, am compus următorul raţionament-scuză:
- La Salonul cărţii va fi foarte multă lume.
- E puţin probabil ca doritorii de dedicaţii de la Eco să fie în numar mic, cred că va fi chiar bataie, avînd în vedere succesul romanelor sale.
- Programul unui "star" de acest gen se schimbă neîncetat. E sigur că va fi acolo chiar la ora 15, aşa cum scrie pe sit?
- Afară e foarte frumos.
- O dedicaţie de la autor nu mi-ar servi la mare lucru, decît poate orgoliului personal. Poate că aş fi putut să o comercializez dupa aceea? :)
- Ce-aş fi putut să-i spun în momentul (prea scurt) în care i-aş fi întins cartea spre semnare, că îmi place foarte mult ceea ce face?!
- Oricum, mult mai plăcute sînt aventurile lui Adso din Melk, Casaubon, sau Roberto de la Grive, decît o semnatură pe o foaie de hîrtie, smulsă în condiţii îndoielnice.
Aşa că am lăsat-o baltă.
Să îmi pară rău ...
Să nu îmi pară ...
21 martie 2005
17 martie 2005
Turbo
1. se apasă pe butonul AC şi se porneste
2. se trec pe rînd toate treptele pînă într-a patra
3. se încearcă urcarea unei pante
4. se retrogradează într-a treia
5. se constată cu mirare că nu mai vrea
6. se bagă într-a doua
7. se constă cu stupoare că nu vrea nici de data asta
8. se apasă din nou butonul AC şi se comută astfel în modul turbo
La vache qui rit
Am auzit ieri la ştiri că unii crescători de vite elveţieni dau de mîncare canabis furajer vacilor lor.
În felul ăsta, vacile se simt mai bine, mai relaxate, chiar euforice aş spune, şi dau mai mult lapte.
Recent, Oficiul Federal al Agriculturii din Elveţia a interzis această practică, pentru că prezenţa unei substanţe, tetrahidrocanabinol, în laptele acestor vaci n-ar avea chiar cele mai bune efecte asupra copiilor consumatori.
O reclamă la o celebră brînză topită avea ca slogan o întrebare: "Pourquoi la vache qui rit, rit?". Ei, acum cred că am aflat de ce.
În felul ăsta, vacile se simt mai bine, mai relaxate, chiar euforice aş spune, şi dau mai mult lapte.
Recent, Oficiul Federal al Agriculturii din Elveţia a interzis această practică, pentru că prezenţa unei substanţe, tetrahidrocanabinol, în laptele acestor vaci n-ar avea chiar cele mai bune efecte asupra copiilor consumatori.
O reclamă la o celebră brînză topită avea ca slogan o întrebare: "Pourquoi la vache qui rit, rit?". Ei, acum cred că am aflat de ce.
14 martie 2005
Gînduri negre de vacanţă
G. ăsta e o japiţă ordinară*. Şi-a pus concediu la toate podurile de peste an fără să aibă bunul simţ să se consulte cu ceilalţi, adica noi, colegii lui, interesaţi şi ei: şi podul de la Ascension şi pe cel de 14 iulie (alonzanfandelapatriiă). Nu s-a mulţumit numai cu asta, dar şi-a luat concediu prima şi a treia săptămîni din august, astfel încît oricît aş fi dat-o cotită nu mi-aş fi putut lua concediu mai mult de două săptămîni. Şi asta tot pe tăcutelea, să nu prindă careva de veste, să-i strice lui pasienţa. Aşa-mi trebuie dacă nu mi-am rezervat concediul de la vară încă din decembrie!
Azi l-am luat tare şi i-am reamintit politicos că din cauza lui n-am putut să plec în România de Crăciun anul trecut, că am fost băiat bun şi i-am lăsat lui podul de Ascension din mai şi că ar fi cazul să mai lase şi pe altul de 15 iulie şi să-şi deplaseze naibii prima săptămînă din august, că nu e singurul care vrea în vacanţă. Şi tot el s-a suparat!
* E o expresie care nu-mi aparţine. Am întîlnit-o de curînd în cartea lui T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară.
Azi l-am luat tare şi i-am reamintit politicos că din cauza lui n-am putut să plec în România de Crăciun anul trecut, că am fost băiat bun şi i-am lăsat lui podul de Ascension din mai şi că ar fi cazul să mai lase şi pe altul de 15 iulie şi să-şi deplaseze naibii prima săptămînă din august, că nu e singurul care vrea în vacanţă. Şi tot el s-a suparat!
* E o expresie care nu-mi aparţine. Am întîlnit-o de curînd în cartea lui T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară.
11 martie 2005
Le charme de l'ancien
Prin vitrinele agenţiilor imobiliare se văd mai tot timpul anunţuri cu apartamente vechi de vînzare. Sînt apartamente care datează cam de la începutul secolului al XX-lea, adesea din jurul anului 1930.
Există mulţi oameni care se dau în vînt după astfel de apartamente. Unele sînt foarte agreabile pentru locuit, iar pentru amatorii de arhitectură haussmanniană sînt un regal. Multe sînt chiar mai trainice şi mai bine aranjate decît apartamentele noi.
La unele din anunţuri, pentru publicitate, apare sintagma "le charme de l'ancien" - "farmecul vechiului", cu "vue sur les toits de Paris" - "vedere spre acoperişurile Parisului". Asta poate să însemne multe. Ca de exemplu, un apartament nu atît degradat cît extrem de înghesuit, nefuncţional, nişte camere strîmte cu vedere spre o curte interioară, sau, după caz, spre nişte acoperişuri. Apartamente cu două camere în 30 de metri pătraţi sînt monedă curentă la Paris. Multe din ele nu au baie cu cadă, ci doar un duş. În altele, am văzut cadă în baie, dar în ea nu intra decît un singur picior sau în cel mai bun caz stai ciuciu cu genunchii la gură să te speli. Nu exagerez, cadă de 50 de cm lungime! Nişte prieteni îşi construiseră în bucătărie un duş, pentru că apartamentul nu era dotat cu baie, ci doar cu o cămăruţă unde era WC-ul, contraindicată claustrofobilor. La altcineva acasă am aflat că apartamentul nu era prevăzut de la bun început cu toaletă. Era un apartament minuscul cu două camere, dar la început nu era decît una mai mare cu o chiuvetă într-un colţ. Pe vremuri, toaleta era pe hol, pentru tot etajul. Era vorba de o aşa numită "garçonnière", unde vechiul proprietar petrecea din cînd în cînd momente de extaz cu diversele lui cuceriri.
Alte cunoştinţe nu au duşul în apartament - de baie cu cadă nu poate fi vorba - ci în altă încăpere de pe acelaşi palier, astfel încît trebuie să iasă pe casa scărilor în halat şi cu cheile în buzunar ca să facă un duş.
Există mulţi oameni care se dau în vînt după astfel de apartamente. Unele sînt foarte agreabile pentru locuit, iar pentru amatorii de arhitectură haussmanniană sînt un regal. Multe sînt chiar mai trainice şi mai bine aranjate decît apartamentele noi.
La unele din anunţuri, pentru publicitate, apare sintagma "le charme de l'ancien" - "farmecul vechiului", cu "vue sur les toits de Paris" - "vedere spre acoperişurile Parisului". Asta poate să însemne multe. Ca de exemplu, un apartament nu atît degradat cît extrem de înghesuit, nefuncţional, nişte camere strîmte cu vedere spre o curte interioară, sau, după caz, spre nişte acoperişuri. Apartamente cu două camere în 30 de metri pătraţi sînt monedă curentă la Paris. Multe din ele nu au baie cu cadă, ci doar un duş. În altele, am văzut cadă în baie, dar în ea nu intra decît un singur picior sau în cel mai bun caz stai ciuciu cu genunchii la gură să te speli. Nu exagerez, cadă de 50 de cm lungime! Nişte prieteni îşi construiseră în bucătărie un duş, pentru că apartamentul nu era dotat cu baie, ci doar cu o cămăruţă unde era WC-ul, contraindicată claustrofobilor. La altcineva acasă am aflat că apartamentul nu era prevăzut de la bun început cu toaletă. Era un apartament minuscul cu două camere, dar la început nu era decît una mai mare cu o chiuvetă într-un colţ. Pe vremuri, toaleta era pe hol, pentru tot etajul. Era vorba de o aşa numită "garçonnière", unde vechiul proprietar petrecea din cînd în cînd momente de extaz cu diversele lui cuceriri.
Alte cunoştinţe nu au duşul în apartament - de baie cu cadă nu poate fi vorba - ci în altă încăpere de pe acelaşi palier, astfel încît trebuie să iasă pe casa scărilor în halat şi cu cheile în buzunar ca să facă un duş.
03 martie 2005
Pseudo-reverii de iarnă
Ieri cantina s-a întrecut pe sine. Ce de mîncăruri alese ne-au oferit bucătarii îmbrăcaţi în hainele lor imaculate!
Ca niciodată, orezul era fin, parfumat, nu se lipea şi nu avea nici urmă de unt în el. Mirosul pe care îl degaja nu mai provoca defel greaţă ci dimpotrivă, aducea ca o adiere în închipuirea fiecăruia imaginile de vis ale deltei Mekong-ului şi ale ei plantaţii de orez, declanşînd o dorinţă nezăgăzuită de a-l îngurgita cu nesaţ. Păstrăvul care îl însoţea era dulce, cu carnea de un roz ireal şi agreabil - cred că era hrănit cu aceleaşi concentrate cu coloranţi cu care sînt hrăniţi de regulă somonii - şi se scălda într-un sos diafan delicios.
Afară ba ninge, ba viscoleşte de cîteva zile încontinuu. Sigur lumea e pe calea cea bună?
Ca niciodată, orezul era fin, parfumat, nu se lipea şi nu avea nici urmă de unt în el. Mirosul pe care îl degaja nu mai provoca defel greaţă ci dimpotrivă, aducea ca o adiere în închipuirea fiecăruia imaginile de vis ale deltei Mekong-ului şi ale ei plantaţii de orez, declanşînd o dorinţă nezăgăzuită de a-l îngurgita cu nesaţ. Păstrăvul care îl însoţea era dulce, cu carnea de un roz ireal şi agreabil - cred că era hrănit cu aceleaşi concentrate cu coloranţi cu care sînt hrăniţi de regulă somonii - şi se scălda într-un sos diafan delicios.
Afară ba ninge, ba viscoleşte de cîteva zile încontinuu. Sigur lumea e pe calea cea bună?
02 martie 2005
Atunci cînd trenul greşeşte drumul
Azi dimineaţă am aşteptat la Saint Lazare 20 min ca trenul să se urnească din loc, fără nici o explicaţie din partea SNCF. Asta în condiţiile în care alte dăţi, dacă un tren întîrzia 5 minute, deşi afişat pe toate panourile, peronul se umplea de agenţi SNCF gata să îţi ofere informaţii (inutile) despre întîrziere. Acum nu era afişat nicăieri nimic şi nici agenţii nu se treziseră încă.
Într-un tîrziu, trenul a plecat. După Gare du Nord, prinsese puţină viteză cînd ne-am dus toţi cu nasul înainte: frînă bruscă. Conductorul s-a gîndit atunci să ne anunţe:
"Din cauza unei greşeli de itinerariu, vom aştepta cîteva momente." Trecînd peste faptul că momentele astea au fost de fapt 10 minute, cum naiba să greşească trenul drumul?
Ajuns la destinaţie, după ce conductorul a anunţat conştiincios de mai multe ori în care staţii opreşte trenul, era să îmi rup gîtul pe peron din cauza stratului gros de gheaţă. Unde or fi disparut nisipul şi sarea care îmi murdăreau pantofii pe peroane de cîte ori temperatura cobora sub 5 grade? A naibii, să mai zică cineva că în Occident nu iţi murdăreşti pantofii!
Nu ştiu cum se face că probleme din astea apar tocmai înaintea grevelor, căci, aţi ghicit, mîine nu opreşte nici un tren în staţia mea, din motive de grevă.
Într-un tîrziu, trenul a plecat. După Gare du Nord, prinsese puţină viteză cînd ne-am dus toţi cu nasul înainte: frînă bruscă. Conductorul s-a gîndit atunci să ne anunţe:
"Din cauza unei greşeli de itinerariu, vom aştepta cîteva momente." Trecînd peste faptul că momentele astea au fost de fapt 10 minute, cum naiba să greşească trenul drumul?
Ajuns la destinaţie, după ce conductorul a anunţat conştiincios de mai multe ori în care staţii opreşte trenul, era să îmi rup gîtul pe peron din cauza stratului gros de gheaţă. Unde or fi disparut nisipul şi sarea care îmi murdăreau pantofii pe peroane de cîte ori temperatura cobora sub 5 grade? A naibii, să mai zică cineva că în Occident nu iţi murdăreşti pantofii!
Nu ştiu cum se face că probleme din astea apar tocmai înaintea grevelor, căci, aţi ghicit, mîine nu opreşte nici un tren în staţia mea, din motive de grevă.
01 martie 2005
Mahalaua
Nu există vizită pe care să o fac în România şi să nu particip măcar la o nuntă, banchet de clasa a XII-a sau altă sindrofie de acest tip. Particip e mult spus, de fapt privesc din spatele barului sau printre uşi, din bucătăria restaurantului unde se întîmplă să fim ca acasă. Ce spectacol! Odată am stat o vreme să privim nunta unui ins care a fost prin Germania la furat şi care umblase tare bine pe acolo. Ce maşini opriseră în faţa restaurantului, ce toalete ţopîrlăneşti aveau femeile! Dar muzica le depăşea pe toate. Nişte lăutari (moderni, cu chitări electrice şi cu orgă Yamaha, manelişti adică) cîntau de jale în cinstea unui neam de-al nuntaşilor care n-avusese noroc şi acum se perpelea la pîrnaie.
Dar de ce povestesc eu toate astea cînd alţii le zic mult mai bine, mai elaborat şi mai academic, ba mai mult, au puterea să teoretizeze? Ia uitaţi-vă ce articol fain a apărut în 22.
Dar de ce povestesc eu toate astea cînd alţii le zic mult mai bine, mai elaborat şi mai academic, ba mai mult, au puterea să teoretizeze? Ia uitaţi-vă ce articol fain a apărut în 22.
28 februarie 2005
Obsesie
De cîte ori trec prin grădina Luxembourg, nu scap fără a recita spasmodic în minte cuvintele lui Anatole France, învăţate cîndva la o lecţie de limba franceză în liceu şi extrase dintr-o carte pe care de altfel n-am citit-o niciodată:
"Ce que je vois alors dans ce jardin, c'est un petit bonhomme qui, les mains dans les poches et sa gibecière au dos, s'en va au collège en sautillant comme un moineau."
"Ce que je vois alors dans ce jardin, c'est un petit bonhomme qui, les mains dans les poches et sa gibecière au dos, s'en va au collège en sautillant comme un moineau."
24 februarie 2005
Argument prutean (sau poate prutenian, ori prutesc)
Reciteam azi dimineaţă din cartea lui Radu Paraschivescu, Bazar Bizar şi rîdeam ca prostul de unul singur în tren.
Departe de mine starea de taliban al limbii române. E o limbă pe care dacă nici Vanghelie nu o stăpîneşte, de ce aş stăpîni-o eu? Totuşi, pasajul următor din Cotidianul îmi sună cel puţin ciudat:
Apoi, invit lumea să citească articolele lui Lucian Mindruţă din Jurnalul Naţional sau de aiurea, să vadă acolo ce înseamnă "brand" şi "rebrănduire", alături de multe altele. Nu de mult, am văzut pe TVRi o farmacistă căreia lumea îi întindea banii pentru medicamente pe "counter".
Îmi amintesc de asemenea de vremurile în care, mare web designer fiind, numeam secţiunile româneşti ale diverselor capodopere pe care le cream cu cuvinte ca: About us, Business, News, Contact us, Home şi alte asemenea, unele la indicaţiile agentului de vînzari care se numea Ion dar îşi zicea John şi care vorbea numai de market, income, turnover, share .
În acest context, mi se pare că textul următor se potriveşte ca o manuşă:
Departe de mine starea de taliban al limbii române. E o limbă pe care dacă nici Vanghelie nu o stăpîneşte, de ce aş stăpîni-o eu? Totuşi, pasajul următor din Cotidianul îmi sună cel puţin ciudat:
Nu mai este vorba de sume acordate pentru top managementul unei companii. Sînt banii pe care îi pot primi şi angajaţii din middle sau chiar entry management.
Articol
Apoi, invit lumea să citească articolele lui Lucian Mindruţă din Jurnalul Naţional sau de aiurea, să vadă acolo ce înseamnă "brand" şi "rebrănduire", alături de multe altele. Nu de mult, am văzut pe TVRi o farmacistă căreia lumea îi întindea banii pentru medicamente pe "counter".
Îmi amintesc de asemenea de vremurile în care, mare web designer fiind, numeam secţiunile româneşti ale diverselor capodopere pe care le cream cu cuvinte ca: About us, Business, News, Contact us, Home şi alte asemenea, unele la indicaţiile agentului de vînzari care se numea Ion dar îşi zicea John şi care vorbea numai de market, income, turnover, share .
În acest context, mi se pare că textul următor se potriveşte ca o manuşă:
Stimate HRM,
Supozez că acknowledgement-ul acestor rînduri vă va confuza. Deşi market research-ul, tehnicile de merchandising, deployment-ul asset-urilor şi concedarea incentivelor cu endorsment-ul employer-ului sînt matter-uri foarte trendy, mă văd compelat să resignez din job-ul care mi-a fost asignat. Vă greetui şi vă flitui,Alin Dumitriu(Bazar bizar - povestiri de Radu Paraschivescu. Editura Masina de Scris)
22 februarie 2005
Proteste
Nu e un secret pentru nimeni că Franţa e o ţară a sindicatelor. Acesta nu e neapărat un lucru rău (de exemplu, istoric vorbind, fără sindicate, cam greu cu concediile plătite). Dupa părerea mea, trebuie să existe ceva care să contrabalanseze patronatul. Uitaţi-vă în România şi vedeţi ce fac unii investitori străini din angajaţi: sclavi pe plantaţie. Şi asta pentru simplul motiv că nu-i nimeni care să-i tragă de urechi din cînd în cînd. Iar la ei acasă nu şi-ar permite.
În acelaşi timp, nu e un secret că în Franţa, sindicatele exagerează cîteodată cu acţiunile de protest.
În urmă cu două săptămîni, unui pasager i s-a făcut rău într-un avion Air France. După ce a aterizat la Orly, de avion s-a apropiat o scară mobilă, cu ajutorul căreia stewardesele l-au coborît pe pasagerul bolnav. După manevră, operatorul scării mobile s-a grăbit şi a tras scara. O stewardesă a reuşit să intre în avion dar cealaltă, din păcate, a căzut de la 4 m înălţime pe pistă şi a murit.
Cum era normal, a început o anchetă, în urma căreia a început procedura de concediere a agentului cu scara, găsit vinovat de neglijenţă în serviciu. Se zice chiar că a mai comis şi altele în trecut, dar nu chiar atît de grave.
Imediat a fost declanşată o grevă a agenţilor de pistă, organizată de sindicate, contra concedierii angajatului găsit vinovat. Ei spun că firma ar fi vinovată pentru decesul stewardesei, din cauză că efectivele agentilor de pistă nu sînt suficient de mari ca să asigure o securitate optimă. Săracul, era atît de stresat de subefectivul în care se găsea, încît nu i-a venit în cap să se uite dacă mai e cineva pe scară înainte de a o lua din loc. E inutil să spun că sute de oameni au aşteptat de vineri pînă luni în aeroport în speranţa de a putea urca într-un ipotetic avion.
Poate exagerez, dar eu din asta nu deduc decît că poţi să si omori, atîta vreme cît eşti protejat de sindicat.
În acelaşi timp, nu e un secret că în Franţa, sindicatele exagerează cîteodată cu acţiunile de protest.
În urmă cu două săptămîni, unui pasager i s-a făcut rău într-un avion Air France. După ce a aterizat la Orly, de avion s-a apropiat o scară mobilă, cu ajutorul căreia stewardesele l-au coborît pe pasagerul bolnav. După manevră, operatorul scării mobile s-a grăbit şi a tras scara. O stewardesă a reuşit să intre în avion dar cealaltă, din păcate, a căzut de la 4 m înălţime pe pistă şi a murit.
Cum era normal, a început o anchetă, în urma căreia a început procedura de concediere a agentului cu scara, găsit vinovat de neglijenţă în serviciu. Se zice chiar că a mai comis şi altele în trecut, dar nu chiar atît de grave.
Imediat a fost declanşată o grevă a agenţilor de pistă, organizată de sindicate, contra concedierii angajatului găsit vinovat. Ei spun că firma ar fi vinovată pentru decesul stewardesei, din cauză că efectivele agentilor de pistă nu sînt suficient de mari ca să asigure o securitate optimă. Săracul, era atît de stresat de subefectivul în care se găsea, încît nu i-a venit în cap să se uite dacă mai e cineva pe scară înainte de a o lua din loc. E inutil să spun că sute de oameni au aşteptat de vineri pînă luni în aeroport în speranţa de a putea urca într-un ipotetic avion.
Poate exagerez, dar eu din asta nu deduc decît că poţi să si omori, atîta vreme cît eşti protejat de sindicat.
20 februarie 2005
Pauză
O săptămînă fără: e-mail, internet, telefon, etc.
Dar parcă merită:
Dar parcă merită:
11 februarie 2005
Gînduri de vacanţă
Am o reputaţie în continuă descreştere. Pe lîngă obiceiurile alimentare considerate bizare, am provocat emoţie în rîndurile asistenţei cu locul petrecerii concediului.
Cuuuum, mergi la schi în Austria?!
Este un lucru universal valabil că Franţa are cei mai frumoşi munţi din lume. Pîrtiile franceze sînt deopotrivă frumoase şi potrivite pentru toate gusturile şi nivelurile. În Austria nu poate exista din principiu aşa ceva, deci a merge în Austria iarna nu are sens.
Austriecii sînt prin definiţie nişte îmbîcsiţi, care nici prin vis nu pot fi simpatici şi primitori, aşa cum sînt spre exemplu savoiarzii.
Austriecii se hrănesc exclusiv cu cîrnaţi. Cîrnaţii nu sînt sănătoşi, sînt plini de grăsime, iar muştarul austriac este greţos. Savoiarzii, în schimb, au numai mîncăruri delicioase şi mai ales sănătoase (ei, au ele ceva colesterol acolo, dar n-are a face) :
* la tartiflette - un strat de cartofi, un strat de jumări şi un strat gros de brînză (reblochon), date la cuptor
* la raclette - brînză topită pe loc în nişte tăviţe, mîncată cu cartofi copţi şi cu diverse salamuri
* la fondue - brînză topită într-un ceaun, în care se înmoaie bucăţi de pîine în vîrful unei andrele
Iar dacă nu ne plac mîncărurile savoiarde, avem oricînd posibilitatea să mîncăm nişte orez delicios la cantină.
Austriecii vorbesc limba germană - rău, francezii vorbesc limba franceză - bun. Faptul că mulţi austrieci o rup binişor şi pre inglesă este absolut detestabil. Şi-au pierdut identitatea naţională. Nu destul că sînt nevoit să scriu la birou e-mailuri toată ziua în engleză spre disperarea şefei, care cere traducere de fiecare dată, voi fi nevoit să suport chiar şi în vacanţă indicaţiile instructorului* (în engleză, că eu nu vorbesc nemţeşte). Iar vacanţa a fost inventată întru relaxare. Engleza nu e relaxare.
* N-am pus în viaţa mea schiuri în picioare.
Cuuuum, mergi la schi în Austria?!
Este un lucru universal valabil că Franţa are cei mai frumoşi munţi din lume. Pîrtiile franceze sînt deopotrivă frumoase şi potrivite pentru toate gusturile şi nivelurile. În Austria nu poate exista din principiu aşa ceva, deci a merge în Austria iarna nu are sens.
Austriecii sînt prin definiţie nişte îmbîcsiţi, care nici prin vis nu pot fi simpatici şi primitori, aşa cum sînt spre exemplu savoiarzii.
Austriecii se hrănesc exclusiv cu cîrnaţi. Cîrnaţii nu sînt sănătoşi, sînt plini de grăsime, iar muştarul austriac este greţos. Savoiarzii, în schimb, au numai mîncăruri delicioase şi mai ales sănătoase (ei, au ele ceva colesterol acolo, dar n-are a face) :
* la tartiflette - un strat de cartofi, un strat de jumări şi un strat gros de brînză (reblochon), date la cuptor
* la raclette - brînză topită pe loc în nişte tăviţe, mîncată cu cartofi copţi şi cu diverse salamuri
* la fondue - brînză topită într-un ceaun, în care se înmoaie bucăţi de pîine în vîrful unei andrele
Iar dacă nu ne plac mîncărurile savoiarde, avem oricînd posibilitatea să mîncăm nişte orez delicios la cantină.
Austriecii vorbesc limba germană - rău, francezii vorbesc limba franceză - bun. Faptul că mulţi austrieci o rup binişor şi pre inglesă este absolut detestabil. Şi-au pierdut identitatea naţională. Nu destul că sînt nevoit să scriu la birou e-mailuri toată ziua în engleză spre disperarea şefei, care cere traducere de fiecare dată, voi fi nevoit să suport chiar şi în vacanţă indicaţiile instructorului* (în engleză, că eu nu vorbesc nemţeşte). Iar vacanţa a fost inventată întru relaxare. Engleza nu e relaxare.
* N-am pus în viaţa mea schiuri în picioare.
07 februarie 2005
Ziarul de dimineaţă
De vreo doi ani, a apărut şi prin Paris moda cu cotidienele gratuite. Există în staţiile de metrou sau de tren nişte rafturi speciale de unde călătorii pot lua ziare gratis ca să îşi ocupe timpul în transportul în comun. Zice-se că e un curent lansat în Europa de ţările nordice. Două sînt cotidielele gratuite: 20 minutes şi Metro.
Nu de puţine ori am văzut persoane care luau mai multe exemplare dintr-o dată. Am înţeles dintr-o anchetă de la televizor că aceste persoane distribuie la rîndul lor ziarele la locul lor de muncă colegilor.
Azi, în schimb, am vazut o femeie, respectabilă de altfel, care a luat un braţ de ziare, nu exagerez, de-abia îl putea duce. Totuşi, ce-ar putea să facă cu atîtea?
Nu de puţine ori am văzut persoane care luau mai multe exemplare dintr-o dată. Am înţeles dintr-o anchetă de la televizor că aceste persoane distribuie la rîndul lor ziarele la locul lor de muncă colegilor.
Azi, în schimb, am vazut o femeie, respectabilă de altfel, care a luat un braţ de ziare, nu exagerez, de-abia îl putea duce. Totuşi, ce-ar putea să facă cu atîtea?
02 februarie 2005
Inocenţi
Rue de la Ferronerie există încă. Rue aux Fers în schimb s-a transformat. Alături de alte străzi, a devenit Rue Berger.
Cimitirul
Inocenţilor nu e deloc o invenţie literară. Era un loc unde poeţii îşi
propuneau serviciile. Negustori, librari se instalau între morminte şi
vindeau marfă de mîna a doua. Femei veneau pentru a propune farmece mai
mult sau mai puţin atrăgătoare.
Exista de asemenea un stîlp al infamiei.
Porcii veneau să scurme mormintele săpate la mică adîncime şi asta cel puţin pînă la domnia lui Philippe Auguste,
care a îngrădit cimitirul. Locul era reputat pentru că morţii putrezeau
în mai puţin de nouă zile. Cimitirul a fost distrus în 1786 prin
ordonanţă a parlamentului, din evidente motive de igienă: în 1780, un
hangiu de pe Rue de la Lingerie a avut surpriza să constate că pivniţa
lui se umpluse peste noapte de cadavre în diverse stadii de
putrefacţie. Solul a fost curăţat, iar osemintele a peste un milion de
corpuri au fost transferate în catacombele de pe malul stîng al Senei.
Azi, cimitirul s-a transformat în piaţă, în mijlocul căreia se află fîntîna Inocenţilor. Cartierul e unul foarte popular: les Halles, Saint Denis, Beaubourg.
Cimitirul
Inocenţilor nu e deloc o invenţie literară. Era un loc unde poeţii îşi
propuneau serviciile. Negustori, librari se instalau între morminte şi
vindeau marfă de mîna a doua. Femei veneau pentru a propune farmece mai
mult sau mai puţin atrăgătoare.
Exista de asemenea un stîlp al infamiei.
Porcii veneau să scurme mormintele săpate la mică adîncime şi asta cel puţin pînă la domnia lui Philippe Auguste,
care a îngrădit cimitirul. Locul era reputat pentru că morţii putrezeau
în mai puţin de nouă zile. Cimitirul a fost distrus în 1786 prin
ordonanţă a parlamentului, din evidente motive de igienă: în 1780, un
hangiu de pe Rue de la Lingerie a avut surpriza să constate că pivniţa
lui se umpluse peste noapte de cadavre în diverse stadii de
putrefacţie. Solul a fost curăţat, iar osemintele a peste un milion de
corpuri au fost transferate în catacombele de pe malul stîng al Senei.
Azi, cimitirul s-a transformat în piaţă, în mijlocul căreia se află fîntîna Inocenţilor. Cartierul e unul foarte popular: les Halles, Saint Denis, Beaubourg.