De cart

Pe la Châtelet s-a urcat un moş. Imediat a început să îşi caute o bară ca să se ţină. Cum gesturile lui păreau cumva disperate, m-am ridicat şi i-am oferit locul. Remarcaţi în treacăt buna-mi creştere desăvîrşită. "Eşti drăguţ", mă refuză el, "dar mă descurc în picioare". Zicînd acestea, se agăţă de bara de sus cu mînerul umbrelei roşii pe care o avea în mîna dreaptă. "Sigur?" îl intrebai. "Absolut sigur! Am fost marinar şi am picioare de marinar", zise moşul bălăngănindu-se puţin în chip de demonstraţie. Cum o bară verticală se eliberase între timp, se prinse cu mîna stîngă de ea iar cu dreapta coborî umbrela şi îi sprijini vîrful ascuţit de bombeul cizmei într-o atitudine de Francis Drake. În coborîre, umbrela îi lovi piciorul, care sună a lemn. Vîntul îi flutura pletele şi eşarfa roşie de la gît iar buzele îi erau arse şi crăpate. Steaua polară luci un moment în ochiul lui de sticlă.
Înainte de Saint Paul, agăţat de o bară la vreo cîţiva metri mai încolo, un asiatic începu să vomite în valuri printre picioarele celorlaţi. "Oh là là!", exclamă franţuzoaica elegantă aşezată lîngă mine.