31 ianuarie 2006

Umbra lui Iliuţă fără mustăţi

Sînt -10 grade, e soare, nu bate deloc vîntul. Buzele ţi-au crăpat de mult, iar acum simţi gust de sînge, fir-ar el să fie de strugurel, că l-ai uitat acasă!



Moţul de la căciuliţă fîlfîie cu furie laolaltă cu mustăţile pline de promoroacă. Aerul rece îţi biciuie obrajii din cauza vitezei impresionante cu care cobori panta asta la care îţi era frică pînă să te şi uiţi acum două zile. Transformi în oameni de zăpadă nişte ameţiţi care se chinuie şi ei să coboare în plug. Eşti satisfăcut că acum nu îţi ia mai mult de 7 minute să parcurgi toată pîrtia, faţă de cele 15-20 de minute de acum două zile. Te simţi campion de super G. Eşti meseriaş.

Ce poate fi totuşi mai frustrant decît să auzi nişte pui de nazişti de cel mult 10 ani în spatele tău, strigînd nervoşi la tine achtung, achtung, iar tu te dai uşurel la o parte ca să îi vezi apoi trecînd alături cu warp 3? Ştiu eu ce e mai frustrant: să o vezi pe doamna aceea de vreo 70 de ani căreia îi tremurau mîinile pe mînerele beţelor şi cu care ai urcat împreună pe telescaun întrecîndu-te şi făcîndu-se mică în vale într-o clipită.

26 ianuarie 2006

Balul Nataşei

Fiindcă pasa mea inspiraţionistă de excepţie s-a dus pe apa sîmbetei cînd am văzut că jumătatea de oră de întrerupere anunţată a blogger-ului s-a prelungit pe tot parcursul dimineţii, m-am gîndit să împărtăşesc lumii rînduri din nemuritoarea creaţie Zeenyană, scoase la iveală de lumina suavă a dimineţii, într-un sat pierdut în obcini cam pe la ora la care Costel îşi aburca sufletul spre cer.




Şi Ion, trîntindu-şi căciula de pămînt, o dădu în sfîrşit dracu' pe proasta aia de Ana cu plodul ei gălbejit, şi pe Florica cu fiţele ei de femeie măritată şi-şi zise în sinea lui "pamant my ass. n-are decît să se agite tata. Eu mă duc la oraş să fac biznis."
Zeeny - Opere alese (tomul I)

20 ianuarie 2006

Tăierea moţului

Azi se împlineşte un an de cînd eul-blog n-a mai rezistat şi a dorit să iasă la suprafaţă în toată splendoarea lui, în ciuda protestelor viguroase şi repetate ale eului-eu care, măcar o dată, dădea dovadă de o urmă de bun simţ, arătîndu-şi înverşunarea firească în raport cu acest fenomen la modă. În urma gîlcevei a reieşit că eul-eu a avut dreptul să fie şi chiar a fost realmente autorul primei însemnări din jurnal, toate celelalte care au urmat fiind mai mult sau mai puţin dominate de eul-blog care, aşa cum au remarcat unii distinşi cititori neliniştiţi, s-a şi sinucis în cîteva rînduri sucombînd uneltirilor josnice ale eului-eu.


Aş fi vrut să compun un mesaj aniversar în de acum dulcele meu stil clasic, numit şi "batere de cîmpii" de unii savanţi de la înalte şcoli nordice. Acest mesaj aniversar ar fi putut spre exemplu să transfigureze în mod artistic crezul meu poetic dar, fiindcă însemnările sînt aproape toate aici încă, domniile voastre veţi putea deduce şi singuri acele non-principii pe care am vrut să le aduc la lumină în ultimul an de zile. Un singur lucru aş vrea totuşi să precizez: în realitate, eul-eu nu este proprietar şi nici nu aspiră să fie proprietar de Hummer, în timp ce eul-blog este.

Dar, în conformitate cu lipsa de inspiraţie ce guvernează acest loc de ceva vreme* nu găsesc nimic de scris despre ocazie care să intereseze într-o oarecare măsură pe onoratul public şi care să îmi satisfacă mie însumi orgoliul de creator. Astfel, nu-mi rămîne decît să acord şi eu nişte premii cerute cu insistenţă de o anumită parte a cititorilor, proprietari şi ei ai unor astfel de locuri de dat cu propriul cap.

Se acordă premiul "Întîiul lăsător de comentarii (în ordine cronologică)" domnului Lektorič, el fiind primul care a reacţionat printr-un comentariu la inepţiile de debut ale eului-blog, lăsîndu-mi speranţa că aş putea continua. Îi mulţumesc pe această cale.

Se acordă premiul "Cititorul cel mai misterios şi totodată al doilea lăsător de comentarii (în ordine cronologică)" domnului M. pentru opacitatea savant cultivată de care a dat dovadă la începuturi. Domnul M. s-a grăbit acum un an să reacţioneze şi el printr-un comentariu, dar după cel al d-lui Lektorič.

Se acordă premiul "Cititorul cel mai insistent sau F5-ul de aur" domnului Lektorescu, pentru refresh-urile regulate pe care le efectuează pe prima pagină acestui sit, provocîndu-mi astfel vagul regret că nu i-am oferit ceva nou de multă vreme.

Se acordă premiul "Cel mai cultivat cititor" domnului M. pentru comentariile meşteşugite şi pe alocuri pline de înţeles numai de el ştiut.

Se acordă premiul "Secretul Polichinellei" domnului Lektorovici, pentru contribuţia sa decisivă la lămurirea numitului secret.

În felul acesta, se poate acorda fără nici un regret premiul "Cea mai graţioasă cititoare" doamnei M. pentru comentariile meşteşugite şi pe alocuri pline de înţeles numai de ea ştiut. Şi sensibile evident. Şi mai ales lipsite de ţepi, fenomen ce mie îmi este de altfel destul de misterios, dar care s-ar putea explica oarecum prin lipsa articolelor cu tematică de integrare. Cu această ocazie, se decorează doamna M. cu "Ordinul integrării clasa I".

Se acordă premiul "Cel mai suspicios cititor" domnului Lektorsen, evident, atrăgîndu-i-se totodată atenţia că înţepăturile - unele mai reuşite, altele nu - pe care i le-am adresat adesea sînt mai cu seamă amicale. D-l Lektorsen primeşte şi el "Ordinul derivării clasa I", cu menţiunea "hai băi, de ce-ai şters blogu'?".

Trofeul "Îîîîîîîîh" pentru contribuţii esenţiale la studiul onomatopeelor este cîştigat de doamna M., cu precizarea că la fel de bine l-ar fi meritat şi d-şoara Zeeny, dar mi-ar fi stricat mie seria alternantă de premii.

Se mai acordă de asemenea premiile "Cititorul cel mai rafinat din punct de vedere culinar" şi "Cititorul cel mai puţin iubitor de megonads®" domnului Dulecteur. Mai e nevoie să spun de ce?

Se acordă premiul "Cel mai consecvent cititor" domnului Lektor şi doamnei M. deopotrivă din motive evidente numai de mine ştiute.

Aş mai dori să acord menţiunea specială "Cititorul în carne şi oase" domnului Dadi cu care am avut plăcerea să mă întîlnesc de curînd şi al cărui efort cultural** de excepţie m-a salvat în nenumărate rînduri de la o plictiseală cronică.

Tuturor celorlalţi trei rătăciţi care au mai trecut pe aici le acord cu mare plăcere premiul "Cititorul pur şi simplu" şi le cer iertăciune pentru că nu am loc să îi enumăr pe toţi, dat fiind numărul lor impresionant de mare.

Acestea fiind zise, închei aici înşiruirea de premii, trofee şi decoraţii căci mă cam dor degetele de la tastat şi apoi, dacă tot aţi ajuns pînă aici, aţi face mai bine să vă întoarceţi degrabă la treburile dumneavoastră, să nu vă certe şeful, nevasta, soacra, amanta sau mai ştiu eu cine că nu vă ocupaţi de lucrurile cu adevărat importante în opinia lor. Dacă aţi făcut-o mai devreme, atunci vă adresez cele mai calde felicitări, dar e inutil, din moment ce aţi abandonat deja lectura şi nu aveţi cum să citiţi aceste rînduri.

Orvoar deci. Pe curînd?!

-------
* În mod paradoxal, inspiraţia şi implicit calitatea fructului acestei inspiraţii, insemnările, sînt în fapt invers proporţionale cu popularitatea blogului dată de statistici.
** Salutăm pe această cale revenirea pe ţeavă a sitului Scriptorium care, sperăm că va funcţiona în curînd în întregime.

19 ianuarie 2006

Haiku-ul de aur

Ca o prefigurare a zilei de mîine, ţin să aduc un omagiu d-lui Lektor-san care, fiind român, este implicit poet. Reproduc aşadar versurile nemuritoare care îl consacră în panteonul marilor clasici ai literaturii:

Plasticul tensionat ţipă de durere.
Florile de vişin din flautul fermecat îi alină trecerea.


Aşteptăm nerăbdători apariţia în volum.
Hai!

18 ianuarie 2006

Tehnici de mîncare a iaurtului

Azi în drum spre casă, în ultimul moment a urcat în tren un domn agitat, altfel destul de respectabil, la costum-cravată. Trenul pornit, domnul s-a aşezat pe o banchetă, din servieta de laptop a extras delicat un păhărel sigilat de iaurt cu fructe pe care, cu un gest sigur, l-a muşcat astfel încît să-i practice un orificiu în partea inferioară. Apoi s-a pus pe supt, ţoc ţoc, pînă ce conţinutul păhărelului s-a scurs în totalitate în sistemul digestiv al domnului.
Păhărelul s-a transformat în final într-un acordeonaş.

În acelaşi moment, în acelaşi vagon, un cerşetor interpreta stîngaci la flaut o cunoscută melodie clasică, nu ştiu care.

15 ianuarie 2006

Tablouri dintr-o expoziţie

Expoziţiile de artă nu pot fi văzute de către oricine, ci numai de către cei care merită, aşa cum numai aceia care sînt neprihăniţi şi care s-au curăţat prin smerenie şi suferinţă de toate păcatele ştiute sau neştiute au acces la mîntuire şi la viaţa veşnică.

La ora 10 fără cinci, cu puţin timp înainte de ora deschiderii, în faţă la Grand Palais se afla o anume masă de oameni, ordonaţi cu toţii pe trotuar, numai bine ca să formeze o coadă de vreo 150 de metri.

- Subţire, mi-am şoptit în barbă între mustăţi, am trecut prin altele, mai grele. Vreo 45 de minute - o oră şi sîntem intraţi. Nici nu e aşa de mult. Chiar am şanse mari să nu fiu obosit chiar de la început.

Cum lumea începea să se adune, am avut revelaţia că erau de fapt trei cozi: una pentru persoanele exonerate - ah, oare cum e să fii exonerat? şi ce trebuie să faci ca să devii? - una pentru persoanele care şi-au făcut rezervare - draci, nu s-au mai găsit bilete cu rezervare nici cu lumînarea cu mult timp înainte! - şi a treia, pentru plebei, la care stăteam şi noi smeriţi cu gîndul la pămîntul făgăduinţei a cărui intrare se zărea cu puţin mai departe dar care în scurt timp ne-am dat seama că era cam de neatins.
Pentru că cerberul care păzea intrarea în Hades lăsa mai întîi să treacă un număr estimativ n natural de exoneraţi - am înţeles că ei erau cei fără de păcate, îi aşteptau direct cîmpiile elizee special amenajate pentru ei înăuntru - mai aşteptam cîteva minute fără să se întîmple nimic, apoi lăsa să treacă un număr reprezentînd cam [2/3*n], după care durau cam 10 minute pînă să lase să-şi termine pelerinajul de la Compostelle un număr de [n/2] de păcătoşi.
Pe măsură ce minutele se scurgeau, răceala trotuarului se instala în mod pervers în tălpi, orice mişcare a capetelor muritorilor de la coadă dădea un fior de falsă speranţă, orice avansare mai mare a cozii de rezervaţi de alături făcea ca sentimentul de inegalitate socială să atingă cote de explozie, iar fiecare apariţie a cerberului lăsa impresia că n/2 devenise de fapt n/3, dacă nu chiar n/4.
Pînă la urmă, unul din paznici a avut o sclipire neobişnuită de inteligenţă şi a trecut pe lîngă noi anunţînd că mai avem de aşteptat trei ore, provocînd astfel o selecţie naturală care a fost salvatoare: mulţi din faţă au părăsit coada adresînd printre dinţi vorbe dulci organizatorilor, iar efectul a fost că am avansat în mod drastic. Totalul aşteptării: 2h30'.

Iar expoziţia? Cum a fost expoziţia?

10 ianuarie 2006

Efecte nedorite

  • somnolenţă, slăbirea vigilenţei
  • tulburări ale memoriei şi ale concentrării, ameţeli
  • lipsă de coordonare a mişcărilor, tremurat
  • confuzii, halucinaţii
  • uscăciune a gurii, tulburări vizuale
Ce chestie, nu ştiam că toplexilul, în cantităţi mici, are aceleaşi efecte precum consumul în exces al unui grand cru classé.

09 ianuarie 2006

Gesturi de mult uitate

Cum azi dimineaţă aveam o întîlnire ceva mai intimă cu o doamnă care locuieşte într-un imobil nu foarte departe - eu urma să îmi arăt trunchiul herculean şi ea urma să mă pipăie cu stetoscopul - m-am gîndit că e momentul pentru baia anuală. Dacă nu există o lege a lui Murphy pentru ocazie, atunci ar trebui inventată una, pentru că taman azi dimineaţă apa caldă nu curgea. Nenea Lourenço, responsabilul cu bunul mers al lucrurilor în bloc, cînd m-am dus să-l văd după ce am hotărît dezgroparea securii războiului, m-a asigurat gentil că "se rezolvă în 5 minute, băieţii lucrează deja". Da, evident, ţeavă reparată în cinci minute, pe cine crede el că fraiereşte? Cum apa caldă tot nu venise la jumătate de oră de la interpelare, am hotărît cu inima strînsă să aplic metoda bătrînească ştiută de pe timpul cînd se lua curentul în fiecare seară iar apa caldă venea de 2 ori pe săptămînă cîte 2 ore, din care 30 de minute curgea rece: spălatul în lighean.

Eu, care credeam că aşa ceva nu se uită, pentru că e ca mersul pe bicicletă, am rămas surprins de stîngăcia cu care m-am achitat de această sarcină penibilă, ca să constat în final că efortul meu a fost în van: doamna cu care aveam rendez-vous a considerat că 38,5 grade nu e o temperatură suficientă pentru a sta măcar două zile la pat şi nu a vrut în ruptul capului să mă oprească decît pînă mîine.

01 ianuarie 2006

Ziua de după



Cam aşa începe anul nou: cu durere de cap şi cu evidenţa că vasele alea puse în chiuvetă înainte de culcare nu erau în vis.