26 septembrie 2007

Moment de solitudine

Ah, unde sînt vremurile cînd, cu cravata strînsă la gît fluturînd în aer, cu faţa vînătă şi ochelarii aburiţi, cu pulpanele hainei de costum jucăuşe în ritmul mişcărilor picioarelor încălţate în pantofi lustruiţi ce atingeau cu spor pedalele bicicletei, o luam uşor pe bd Haussmann, apoi urcam pe lîngă Saint Augustin pe bd Malesherbes, unde îl înjuram zîmbind pe monsieurul care mă depăşea din scurt cu merţul lui cel fără de zgîrieturi, cît pe ce să mă doboare, apoi la stînga, pe bd Courcelles, enervînd pînă ce i se înroşea casca mereu pe acelaşi scuterist căruia îi tăiam calea fix în faţa parcului Monceau, cînd coteam spre rue de Prony, printre camionete de livrări, porşuri, bentleiuri şi hamăruri, cu un scurt pasaj prin place du Maréchal Juin, un fel de place de l'Etoile, dar mai mică, unde enervam sistematic pe pedegeul firmei aflat la volanul ferariului său, ca să las bicicleta în staţia de lîngă RER?

Nu mai sînt vremurile astea dar poate cu puţin noroc, vin altele la fel.

Pînă atunci trebuie să găsesc de urgenţă cum să ies din parcarea subterană unde, după ce mi-am parcat bentleiul chiar pe locul şefului, am luat-o pe o uşă ce s-a închis ca o supapă în urma mea. Atunci am constatat că mă aflu pe un drum greşit. Strigătele mele de ajutor răsună lugubru în casa scărilor mirosind a pipi în care mă aflu şi din care bloghez în direct. Semnalul uifi al firmei pătrunde nu se ştie pe unde, iar blogherul e singurul sit extern rămas autorizat ca prin miracol de administratorul de reţea, certificat MCSE. Am încercat rînd pe rînd toate uşile începînd cu etajul -5, pînă la -1, unde se înfundă, dar toate permit trecerea doar într-un singur sens, nu acela dinspre casa scărilor înspre parcare. La -2 am găsit un schelet aflat în poziţia aşezat pe o treaptă, cu un laptop deschis pe genunchi. Să fie oare colegul care a disparut fără urmă acum cîteva luni?

Este ora 8 dimineaţa, nu e încă nimeni la birou, nimeni nu va citi mailul meu de esoes înainte de 9.30, poate chiar 10, cînd va fi poate prea tîrziu, asta în situaţia în care MCSE-ul nu e în concediu azi şi va putea porni la timp serverul de mail care a crăpat ca de obicei în timpul nopţii şi în situaţia în care se va gîndi cineva să îşi citească mailul înainte de a pleca la cafea pentru jumătate de oră, ca să înceapă bine ziua. Din cînd în cînd se aud înfundat, scrîşnind, pneuri de maşini din parcarea din imobilul vecin, probabil oamenii muncii burghezi care s-au trezit şi care acum pleacă să lucreze în altă parte. Vikingii cu care am treabă azi şi din cauza cărora m-am sculat aşa devreme cred că aşteaptă deja în faţa imobilului şi bat mărunţel din buze că nu e nimeni să le deschidă. Oxigenul pare din ce în ce mai puţin şi îmi mai rămîn doar cîteva gume de mestecat.

Ajutor.

6 comentarii:

lektor spunea...

ALIO! ALIO!!! SINTETI BINE DOMNU???!!! MAI TRAITI??? ALIO!! ALIO!!!

vio spunea...

domnu, sinteti genial!
alo, ma auziti?
iliuts? vu buje?
sa stii ca-ts tai zioa de la salar.

Iliuţă spunea...

Hooo, ca traiesc!
Numai ca atunci cind am terminat de sapat tunelul si am scos capul la suprafata, a trebuit sa il bag repede inapoi ca sa evit o lovitura de topor efectuata de un tip cu un coif impodobit cu coarne care statea si astepta la iesire, asa ca a trebuit sa construiesc o strategie de aparare.

optzecea spunea...

esti genial, era sa te cred, sa te iau in serios, desi pari ca faci haz de necaz ;))

lektor spunea...

E si o tipa cu o foarfeca printre ei? :)

Iliuţă spunea...

In afară de frizeriţa de la coaforul din colţ căreia nu i-am lăsat bacşiş data trecută cînd m-am coafat, nu văd cine ar fi putut trece cu o foarfecă. Să îi întreb totuşi pe agresori, să văd daca n-au ei cunoştinţă de fimei cu foarfece ...

Da, sînt genial, hmm.

Trimiteți un comentariu