26 aprilie 2007

Cîntece pentru copii

în traducere liberală

Din casa lui, un cerb (de fapt e un cerb mare sau un cerboi)
privea pe fereastră
un iepure venit de departe
ce-i bătea la poartă:
- Cerbu', cerbu', deschide-mi
sau vînătorul mă va ucide.
- Iepure, iepure, intră şi vino
să îmi strîngi mîna.

şi

Un şoarece verde
Care fugea prin iarbă
Îl prind de coadă
Şi îl arăt acestor domni.
Aceştia îmi spun:
Bagă-l în ulei,
Bagă-l în apă,
O să fie un melc
Cald.
Eu îl bag intr-un sertar
El îmi zice: E prea întuneric
Eu îl bag în pălărie
El îmi zice: E prea cald
Eu îl bag în chiloţi
El îmi face trei căcăţei

18 aprilie 2007

Holiud iz geast ă drim, uen iur sevăntiiin

Vai prieteni, nici nu ştiţi ce sentimente mă încearcă în acest moment cînd, cu burta plină şi după un espresso pregătit de însuşi Mario (probabil că îi zice Aziz, dar să îl credem totuşi pe cuvînt, oricum se pricepe la espresso), bucătarul de la pizzeria din colţ, rememorez plăcutele clipe petrecute la prînz.
Întru uitarea moravurilor franţuzeşti reprobabile, îmi înecam amarul într-un pahar de Chianti prost cînd, simţindu-mă înghiontit de un coleg din categoria celor care întîrzie oriunde, mi-am dat seama că la masa alăturată era ea, însăşi tovarăşa de viaţă a lui Dali, blonda cu voce groasă de mare succes cîndva la televiziunile berlusconeşti din Italia, divina Amanda (zisă şi Lear), deşi cam ofilită.
Mă uitam la ea cum înghiţea din pastele din farfurie, din cînd în cînd se murdărea cu sos alb pe barbă şi se ştergea cu şerveţelul. Îmi aminteam de zilele de după revoluţie, cînd am descoperit laolaltă cu restul poporului plăcerea uitatului la televizor şi cînd ne dădeau la kilogram emisiuni de pe CFI, între care una cu respectiva amandă. Era tocmai momentul în care am învăţat un cuvînt nou: hermafrodit.
Şi totuşi Mario a fost de treabă şi n-a mărit preţurile.

Deviere cu obidă de la calea cea dreaptă

E bine ca duşmanii să ştie că, fiind şeic în Bagdad, am un punct foarte slab: admir cu toată fiinţa mea lipsa de punctualitate.

Unul dintre clienţi a angajat nişte băieţi teutoni de gaşcă, plătiţi cam cu mia de euro pe zi, să vină ca să ne descoase pe îndelete şi să producă un raport din care clientul să deducă pe ce dă banul. Cum ar veni, teutonéii ăştia sînt plătiţi să ne găsească nouă punctele slabe care, la o judecată rece, sînt duium, oho, şi cam toată lumea din conducerea de partid şi de stat e conştientă. Cum problemele sînt cunoscute, n-ar fi normal măcar din politeţe pentru oaspeţi, dacă nu cumva din interes, ca aceştia să petreacă un sejur la Parij cît mai agreabil, presărat cu cît mai puţine evenimente neplăcute? Nu, nu e normal deloc, nesimţiţii dracu' de nemţi, că-şi încep ziua la nouă dimineaţa, neavînd timp de pierdut, cînd un francez cu scaun la cap nici măcar nu şi-a băut cafeaua. Lasă-i în mama lor să aştepte măcar pînă la ora nouă jumate cîntînd la drîmbă cu valizele după ei pe culoar în faţa sălii de şedinţe a cărei cheie a dispărut nu se ştie unde de pe la 5h30 aseară dar care apare în mod subit pe la zece fără un sfert azi, tot nu se ştie de unde. Dă-l naibii de contract - zăci milioani di ioro tăticu', de lucru pentru următorii patru ani! - ce dacă ăştia or să scrie enervaţi numai porcării în raportul de audit? Mare rahat! Şi cînd căcănarii de nemţi care nici măcar nu şi-au dat enteresul să înveţe franţuzeasca, cer să vorbească cu băzarul de date, ăla apare cu o oră întîrziere vorbind la telefon, nu murmură nici măcar o urmă de scuză şi le răspunde în franceză fără nici o legătură cu întrebările puse în engleză.

În fine, să revenim la punctul slab, întotdeauna m-au dat pe spate de profii care veneau cu patruj' de minute întîrziere la curs, nu îţi dădeau pauză şi te ţineau pînă îţi ghiorăiau maţele de foame în amfiteatru ca să îşi termine ei cursul. Am apreciat şi apreciez mereu pe doctorii ăia care te ţin jumate de oră pe culoar pînă să te primească, tu fiind primul pacient. Mi-au plăcut mult de tot funcţionarii de la serviciul pentru străini, a căror plăcere deosebită părea a fi să lase lumea să geamă de plăcerea aşteptatului în timp ce îşi sorbeau liniştiţi cafeaua după ghişeu. Şi mi-a plăcut mult de tot de boul care m-a făcut să-l aştept săptămîna trecută 25 de minute în sala de aşteptare a firmei de tradiţie anglo-saxonă - după cum mi s-a lăudat după aceea - unde aveam randevu. Dar măcar a venit, nu ca ăla cu care trebuia să mă întîlnesc la 9 fix azi dimineaţă care la 9h30 nici nu era de găsit pe nici unul dintre cele 5 celulare şi căruia i-am adresat în sinea mea cuvinte pline de dragoste şi dor, de unde şi aceste rînduri. În încheiere, doresc să spun că, după ce am plecat de acolo cu un calm aparent, am ajuns la birou cam cu întîrziere.
Tuturor acelora pe care i-am citat mai sus şi celor pe care nu i-am citat le aduc un sincer omagiu. Atît am avut de spus, eu vă rog să mă scuzaţi că v-am întrerupt de la treburile zilnice cu chestiuni din astea în plus prezentate deformat şi de care ştiu eu că de fapt nu vă pasă.

11 aprilie 2007

Patriei să-i dăm onorul


Patriei să-i dăm onorul
Originally uploaded by Iliuţă.
N-am mai zis nimic în ultima vreme, dar nici nimeni nu şi-a manifestat nerăbdarea. Aş fi putut să povestesc cum nu am simţit nici un sentiment deosebit trecînd prin tunelul de pe sub Canalul Mînecii, dar că am încercat sentimente destul de puternice cînd am văzut că un bilet de metrou costă 4 lire, făcîndu-mă să întreb retoric:
- Da' ce preţuri practicaţi dvs aici?
Aş mai fi putut să povestesc o întîmplare cu trei dulăi printre prezervative folosite în Bois de Boulogne.
Recunosc însă că funcţia de comandant de detaşament pe care o asum cu demnitate şi patriotism îmi ocupă timpul mai mult decît am prevăzut. Bunăoară am cam lipsit zilele acestea, fiind implicat în diverse acţiuni pioniereşti, cum ar fi culegerea de codiţa şoricelului şi colectarea de maculatură, sticle, borcane şi fier vechi. Nu mică mi-a fost plăcerea cînd în contribuţia lui Gingko am zărit un ambalaj de ciocolată "cu albina" şi o cutie verde de jeleuri mentolate de la farmacie.
Atît, acum mă duc la un foc de tabără.
Tot înainte!