Pateu astmatic

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd stau aşa, la orele după amiezii, întins pe patul de la Ichea, cu gîndurile învîrtindu-se în juru-mi în rotocoale din ce în ce mai largi, auzind de afară, pe înfundate, nişte copii cum se joacă cu o raşchetă sub supravegherea atentă a părinţilor, trecute fiind vremurile cînd copiii ieşeau singuri afară cu cheia agăţată la gît, cînd văd cum o rază de soare piezişă trece prin perdea şi se mişcă, unduindu-se, cînd pe perete, cînd pe dulap, tot aşa cum se unduiau demult razele de soare prin funzişul prunilor din livadă la bunica şi se mai auzea periodic cum se oprea vîntul ca să se apropie ameninţător un bondar care apoi dispărea cu tot cu bîzîit nu se ştie unde, şi iar se pornea foşnetul vîntului şi un cosaş ascuţea nişte săbii undeva prin iarbă, simt cum trece timpul cu o viteză de mă şi mir că nu mi-a crescut încă de azi dimineaţă, cînd m-am bărbierit, o barbă albă şi lungă pînă la brîu, aşa cum şi borcanul de dulceaţă de cireşe amare, cîntărind 10 kile cel puţin, pe care l-am cărat acum două săptămîni cu trudă pe avioane şi care părea etern, este şi el pe jumătate gol.