29 septembrie 2006

Şeful e şef

Cînd pleacă din echipă cineva, dacă acesta spune că dă de băut, atunci imediat cineva cu spirit întreprinzător preia iniţiativa şi trimite un mail cu un text de tipul:

"Cutărescu va explora în curînd noi orizonturi. Pentru a încheia în mod convivial această etapă, un plic este la dispoziţia dumneavoastră în biroul 25."

Adică nu "vă rog să veniţi să daţi bani pentru cadou" ci "aveţi la dispoziţie un plic".

Cînd aproape plecatul este un cetăţean de rînd, merg oamenii în biroul 25 şi lasă în plicul respectiv cît îi lasă sufletul. Se pot zări acolo monede de 1, 2, bancnote de 5 şi rare bancnote de 10 euro. Iar cu alea de 10 nu e sigur că oamenii au lăsat chiar atît. Dacă n-ai mărunt, se obişnuieşte să pui acolo o sumă şi să îţi iei singur restul.

Se întîmplă că săptămîna viitoare pleacă un şef mare. Nu pleacă la altă firmă, pleacă să fie şef în alt departament. Ei, în această situaţie biroul 25 este biroul secretarei, plicul e în format A4, pe el e lipită o etichetă tipărită cu numele tuturor celor la dispoziţia cărora se află plicul. Iar înăuntru ... cea mai mică bancnotă e de 10 euro şi sînt muuulte. Odată banul pus în plic, secretara te bifează pe listă.

25 septembrie 2006

Control tehnic

Am dat gata trei bucăţi de Houellebecq într-un timp foarte scurt pentru mine (n-am timp dom'le, traseul e scurt pînă la servici, acasă plîng copiii). Puteţi să spuneţi ce vreţi: că-s snob şi/sau că-s obsedat, dar nu le-am putut lăsa din mînă. Cum nu mi-s critic literar să încerc să zic în neologisme mai nimic, spun şi eu acolo mai nimic cu mai nimic:
L'extension du domaine de la lutte = depresie
Les particules élémentaires =
    = L'extension du domaine de la lutte + teorie la greu + μ
Plateforme =
    = Les particules élémentaires - teorie la greu + o aplicaţie practică + μ
    = L'extension du domaine de la lutte + o aplicaţie practică + 2 * μ

Acum citesc Voici. Mi-au dat ultimul număr gratis cînd am făcut controlul tehnic la Hamăr, s-au gîndit că mi-ar prinde bine. Mă gîndesc să mă abonez.

14 septembrie 2006

Hai tec

Într-un moment de intensă conştiinţă profesională asociată cu auto-reproşuri că ar trebui să mă intereseze totuşi astfel de lucruri, am decis ieri să mă duc la Firma-cu-mărul-muşcat - Expo. Mi-am făcut aşadar înscrierea pe internet avînd grijă să bifez că nu vreau deloc să primesc mailuri cu reclame de la numita firmă şi am fugit pe la 4 şi jumătate de la birou. Încă de la ieşirea de la metrou am descoperit un lucru îmbucurător care compensa oarecum efortul venirii acolo pentru a vedea nişte gadgeturi, că expoziţia e în aceeaşi hală în care se va desfăşura în luna noiembrie tîrgul de vinuri. De ce este un lucru îmbucurător? Pentru că aveam în acest fel ocazia să revăd traseul de urmat din hala de expoziţie înspre metrou ca să nu mai păţesc ca anul trecut cînd am avut mari dificultăţi cu găsirea drumului la ieşirea de la tîrgul de vinuri.

Fac o paranteză ca să spun că în timp ce scriu aceste rînduri, M. marocanul s-a apropiat de biroul lui G. ca să întrebe ceva. Tocmai a intrat cineva în birou şi M. a luat mîna dreaptă de la c*$^, pe care le scărpina de zor, ca să dea noroc cu noul venit.

Dar să revenim. La intrarea la expoziţie a trebuit să negociez cu cerberiţa cu cămaşă albă - culoarea purităţii şi a gingăşiei - ca să îmi dea un badge, deoarece cutra de calculator alb - culoarea purităţii şi a gingăşiei - nu vroia să îmi recunoască înscrierea făcută pe internet. Mi s-a spus că sînt necesare minim două ore de la înscriere ca informaţia să ajungă la ei în epoca internetului, dar eu cred că e din cauză că am făcut greşeala să bifez că nu intenţionez să cumpăr nimic de la expoziţie.

Cum mă plimbam eu printre standurile cu ipozi, mecuri şi accesoriile asociate întrebîndu-mă ce naiba caut eu acolo - e grav, doctore? - privirea mi-a fost atrasă de nişte sîni generoşi de-abia reţinuţi de un sutien sexos cu două numere mai mic decît era necesar. Nişte oameni, destul de numeroşi, se uitau la sîni cu mare interes în timp ce cineva îi gîdilea ca să le facă un lifting. Am remarcat chiar prin asistenţă nişte guri căscate din care se prelingeau fire de salivă. Am priceput atunci că era standul firmei Ădăubi şi chirurgul făcea o demonstraţie de Ădăubi laitrum, noul program de prelucrări grafice. Cîţiva metri mai încolo a fost improvizat un studio în care defilau nişte manechine şi nişte fotografi despre care am citit pe un afiş că erau vestiţi le trăgeau în poză. Dacă stau să mă gîndesc bine, chiar era mişto la expoziţie.

Fără nici o legătură cu subiectul, doresc să închei cu una de-a lui Uelbec® ce-am citit-o dimineaţă în tren:
"A trăi fără lectură e periculos, trebuie să te mulţumeşti cu viaţa, asta poate duce la asumarea de riscuri."

07 septembrie 2006

Arc peste timp

Ieri şi alaltăieri au dat pe Arte patru filme documentare despre Mao. A fost atît de interesant încît mi s-a întîmplat fenomenul neobişnuit de cînd cu boala asta cu internetul să stau lipit în faţa televizorului, în ciuda faptului că mai erau şi alte lucruri de făcut precum: de mîncat din borcănelul cu deliciosul pireu de morcovi cu broccoli bio pentru fii-miu şi, dacă mai rămîne ceva, să-i dau şi lui să guste.

Mao VW - Shanghai

În timp ce îl vedeam pe Nixon căscînd la un balet omagial la care era obligat să asiste în timpul vizitei în China, am făcut un salt trafalmadorian într-un moment precis al verii anului 199x, cînd admiram surprins caracterele chinezeşti cu care era împodobită forja grea nr. 2 de la C.U.G. Iaşi.

Mă aflam acolo împreună cu colegii de la AC ca să ne îmbogăţim cunoştinţele în informatică şi sisteme automate. În prima zi ne-au dus într-o clădire de birouri anexe ca să ne facă "protecţia muncii". De acolo am făcut un alt salt trafalmadorian în anul 200x la birourile Renault de pe rue du vieux pont de Sèvres de la Boulogne Billancourt în care am stat două luni şi care semănau izbitor cu cele de la C.U.G. Birourile astea au fost demolate la scurt timp şi nu m-a pus nimeni să semnez protecţia muncii acolo deşi aş fi putut să o păţesc. Nu am putut pune mîna pe clanţă decît cu mîneca la cojoc înfăşurată în jurul pumnului că altfel era pericol de electrocutare.

La C.U.G încă nu demolaseră nimic, iar fumul de la oţelărie ieşea graţios chiar prin tavanul halei. Forja grea nr. 2 era o bijuterie a automatizărilor industriale, nu pentru faptul că nişte muncitori trebuiau să aducă cu trudă proletară o bucată imensă de metal incandescent sub ciocanul uriaş al forjei şi nici pentru faptul că un nene se juca la nişte butoane într-o cabină de alături, ca să potrivească bucata incandescentă sub loviturile ciocanului: buf, nişte apăsări pe butoane, după o vreme iarăşi buf. Era o bijuterie tehnologică datorită camerei secrete de alături în care am intrat sfioşi, noi, studenţii în blugi sau rochiţe de vară, după sex, setoşi de cunoaştere, acompaniaţi de dascăli. Erau acolo nişte roţi care ieşeau pe jumătate din cimentul de pe jos, cam cît de-un stat de om. Un prof explica cam care erau virtuţile roţilor acelora, în timp ce rochiţele notau conştiincioase în caietul de practică iar blugii căscau de zor în sforţarea supraumană a amintirii clipelor de neuitat petrecute cu o seară înainte. Forja a făcut buf încă o dată, acele unor manometre au indicat o scădere bruscă a presiunii şi, fiind vorba de un sistem automat, roata din spatele profului s-a simţit obligată să readucă acele manometrelor în poziţia normală. Blugii şi rochiţele s-au simţit obligaţi să fugă care încotro într-o mişcare haotică de particule, rezultînd chiar şi unele coliziuni. Unii s-au căsătorit după o vreme, alţii au divorţat. C'est la vie.

02 septembrie 2006

Concluziile generalizatoare se clatină din temelii

Green, green, green! I pink up zeuh phone and I say:
- Yellow.
- Alo, domnu' Iliuţă?
- Da.
- Bună ziua, Consulatul vă deranjează.
- Bună ziua. :-o Nu mă deranjaţi, dimpotrivă.
- Vă sun ca să vă spun că actul pe care l-aţi cerut e gata.
- Ce bine! Mulţumesc frumos.

Deci fii antenă, tăticu', a durat cît a durat făcutul actului, dar măcar au făcut oamenii un efort plin de bun simţ ca să mă sune. Fără aroganţă, ci cu vorbit normal, ca de la om la om.