Arc peste timp

Ieri şi alaltăieri au dat pe Arte patru filme documentare despre Mao. A fost atît de interesant încît mi s-a întîmplat fenomenul neobişnuit de cînd cu boala asta cu internetul să stau lipit în faţa televizorului, în ciuda faptului că mai erau şi alte lucruri de făcut precum: de mîncat din borcănelul cu deliciosul pireu de morcovi cu broccoli bio pentru fii-miu şi, dacă mai rămîne ceva, să-i dau şi lui să guste.

În timp ce îl vedeam pe Nixon căscînd la un balet omagial la care era obligat să asiste în timpul vizitei în China, am făcut un salt trafalmadorian într-un moment precis al verii anului 199x, cînd admiram surprins caracterele chinezeşti cu care era împodobită forja grea nr. 2 de la C.U.G. Iaşi.

Mă aflam acolo împreună cu colegii de la AC ca să ne îmbogăţim cunoştinţele în informatică şi sisteme automate. În prima zi ne-au dus într-o clădire de birouri anexe ca să ne facă "protecţia muncii". De acolo am făcut un alt salt trafalmadorian în anul 200x la birourile Renault de pe rue du vieux pont de Sèvres de la Boulogne Billancourt în care am stat două luni şi care semănau izbitor cu cele de la C.U.G. Birourile astea au fost demolate la scurt timp şi nu m-a pus nimeni să semnez protecţia muncii acolo deşi aş fi putut să o păţesc. Nu am putut pune mîna pe clanţă decît cu mîneca la cojoc înfăşurată în jurul pumnului că altfel era pericol de electrocutare.

La C.U.G încă nu demolaseră nimic, iar fumul de la oţelărie ieşea graţios chiar prin tavanul halei. Forja grea nr. 2 era o bijuterie a automatizărilor industriale, nu pentru faptul că nişte muncitori trebuiau să aducă cu trudă proletară o bucată imensă de metal incandescent sub ciocanul uriaş al forjei şi nici pentru faptul că un nene se juca la nişte butoane într-o cabină de alături, ca să potrivească bucata incandescentă sub loviturile ciocanului: buf, nişte apăsări pe butoane, după o vreme iarăşi buf. Era o bijuterie tehnologică datorită camerei secrete de alături în care am intrat sfioşi, noi, studenţii în blugi sau rochiţe de vară, după sex, setoşi de cunoaştere, acompaniaţi de dascăli. Erau acolo nişte roţi care ieşeau pe jumătate din cimentul de pe jos, cam cît de-un stat de om. Un prof explica cam care erau virtuţile roţilor acelora, în timp ce rochiţele notau conştiincioase în caietul de practică iar blugii căscau de zor în sforţarea supraumană a amintirii clipelor de neuitat petrecute cu o seară înainte. Forja a făcut buf încă o dată, acele unor manometre au indicat o scădere bruscă a presiunii şi, fiind vorba de un sistem automat, roata din spatele profului s-a simţit obligată să readucă acele manometrelor în poziţia normală. Blugii şi rochiţele s-au simţit obligaţi să fugă care încotro într-o mişcare haotică de particule, rezultînd chiar şi unele coliziuni. Unii s-au căsătorit după o vreme, alţii au divorţat. C'est la vie.