Principiul precauţiei

Cînd scrii prea multe pe blog, înseamnă că n-ai mult de lucru între două runde de negocieri cu topoarele pe masă cu mafia vikingă, ai cărei reprezentanţi mi-au declarat cu ochii tulburi şi cu obidă, după vreo trei pahare de apă minerală gazoasă, că modelul suedez nu mai e ce a fost odinioară.

Dar nu despre asta e vorba în propoziţie. Azi dimineaţă, după ce uşile metroului s-au închis, un arăbel cu o geacă strînsă pe talie şi umflată suspect în jurul pieptului, a ridicat capul şi a zis tare:

- Doamnelor şi domnilor, sînt condamnat la moarte.
Conversaţiile cu Jeanette încetară, căştile albe ieşiră din urechile respective ce le găzduiseră erotic pînă atunci, perechile de ochi fugiră de pe amelinotomburi, begbederi, reviste pipăl şi, cu voia dvs, de pe Orbecăitor, căutînd peste ochelari în direcţia condamnatului şi rămînînd aşa pînă în staţia următoare. La fel cu vreo trei sferturi din oamenii din vagon am constatat că ajunsesem la destinaţie şi am coborît în mare grabă. În urmă am mai apucat să aud un mais non, c'était une blague, dar eram deja aproape de uşa biroului.