Așa, ia să ne legăm puțin și de români. Că de arabi m-am luat, de chinezi nu mai spun, ce să mai zic de ingleji! Mi s-ar putea reproșa că nu mă leg de francezi, pe bună dreptate. Dar le vine rîndul și lor, nici o problemă. Mai ales că ni s-a înfundat o țeavă la subsol din cauză că niște conaționali francezi au aruncat fel de fel la veceu, de a trebuit să chemăm niște desfundători profesioniști care au procedat conform, numai că săracei Myriam de la parter i-a urcat căcatul în casă în urma operației de desfundare. Nu e totuși nici o grabă, sînt atîtea nații de criticat pe lumea asta!

Să revenim totuși la subiect. S-au mutat în bloc acum vreo două luni, la parter în față, o familie de români, un el și o ea. Așa, și cum sînt oameni gospodari, și-au împărțit sarcinile: ea s-a pus pe cumpărat ghivece cu flori cu care iși decorează terasa iar el s-a pus pe curățat sistematic și adesea aceeași terasă, măcar de două ori pe săptămînă. Problema e că nu dă cu mătura, ca omul, ci are o suflătoare din aia cu motor pîrîitor. Băi, și cînd îi dă drumul, parcă e parada aviatică de la 14 iulie, se aude pînă la Vaires sur Marne! Înainte îl aveam pe Laurent, martinichezul, care avea o pasiune similară pentru motocoasă. Noroc că s-a mutat, iar în locul lui au venit niște oameni care lasă iarba să crească. Dar acum îl am pe ăsta, cu suflătoarea lui! Și nici măcar nu are iarbă de tuns, are doar o terasă cu dale de piatră și o mochetă din plastic care imită iarba. Și numai nu mai termină! Ea, cum am spus, colecționează ghivece cu flori așa cum colecționez eu bicicletele. Are tot felul de mușcate, de trandafiri și alte specii și în fiecare zi tot mai apare vreo floare nouă în ghiveciul aferent. Eu anul ăsta n-am rămas pe balcon decît cu un caprifoi pe care uit dinadins să îl ud, poate scăpăm naibii și de el, conform unui vis secret pe care îl am.

Altfel par oameni la locul lor, dar ne evităm cu strictețe cînd ne intersectăm pe aleea dintre blocuri, dar ne dăm bonjur cînd n-avem de ales. Așa, și sîmbăta au program de vorbit la telefon pe spicăr dat tare de tot cu familia din țară și cu tanti Maricica dintr-un sat de pe lîngă Vaslui care se pare că are niște copii care vai ce mari au crescut și sînt și foarte talentați la ceva, nu m-am prins la ce, dar mă dumiresc eu sîmbăta viitoare, dacă stau pe acasă.

Azi, că s-a terminat canicula dar a fost totuși frumos afară, m-am gîndit eu să teletravaillez puțin pe balcon, cu o cafeluță pe masă. Ti-ai găsit. Și doamna cu florile teletravaia și ea pe terasa ei. Numai că la fiecare 5 min îi suna telefonul cu melodia aia de la jocurile olimpice. Nu înțeleg totuși de ce au unii oameni nevoie să dea sonorul așa de tare la telefon. Așa că m-am retras în interior. Poate ar trebui să fiu mai tolerant. totuși.