Stări vesele de februarie

Iată-ne aşadar aproape de sfîrşitul lunii februarie şi, din cauză că e lună scurtă, a fost şi mult mai săracă în însemnări în acest mirific loc de dat cu capul.
N-am nimic particular să povestesc astăzi, atîta doar ca în curînd voi avea plăcerea nespusă de a nu o mai vedea intrînd în birou pe şefă la jumătate de oră după mine. Nici inginerul de sunet nu mă va mai deranja cu maiastrele lui triluri pe care le emite periodic din colţul lui de birou.
Totuşi, se constată apariţia unei stări psihice destul de interesante, izvorîtă din conjugarea următoarelor cauze:
1. au mai trecut trei ani iar ochelarii s-au îmbogăţit cu încă nişte dioptrii şi am devenit mai acru şi mai anti ca oricînd.
2. ca întotdeauna la sfîrşit de etapă, ştiu ce pierd, dar nu ştiu ce cîştig, etc.
3. mi s-a stricat toaleta acasă

Că veni vorba de toaletă, s-a produs ieri un eveniment ce merită transcris pentru eternitate aici, şi anume că un şef mare a trimis un mail la toţi locuitorii Terrei, în care îşi exprima în termeni politicoşi dorinţa ca oamenii să folosească imprimanta în culori de la capătul culoarului cu mai mult discernămînt decît pînă în prezent. Imediat după recepţionarea mesajului, privirile tutoror s-au îndreptat instinctiv asupra biroului inginerului de sunet. Pe acel birou se află chiar şi în momentul de faţă cîteva numere din ziarul gratuit 20 minutes pe care numitul inginer obişnuieşte să şi le imprime la sus-numita tiparniţă atunci cînd ne comunică la toţi cu un aer serios că se pregăteşte să facă o pauză tehnică şi că nu are ce citi în sfertul de oră petrecut în încăperea strîmtă, întrucît niciunul dintre noi nu s-a gîndit să vină la birou cu un ziar. Degeaba ne chinuim de fiecare dată să îl convingem că hîrtia reciclată de la imprimanta alb-negru din birou e cu mult mai potrivită, fiind mult mai poroasă decît hîrtia de calitate de la imprimanta în culori. Nu vrea să înţeleagă şi pace.
Săracele cerneluri colorate! Ce-au greşit ele oare ca să ajungă trista soartă de a povesti din faptele candidaţilor la preşedinţia Franţei, sau despre noile ipoade apărute pe piaţă?
Săracii copaci care, căzuţi sub drujba tăietorului de lemne au fost transportaţi la fabrica de celuloză şi hîrtie ca să se transforme în suportul imaculat de pe care inginerul de sunet avea să afle în condiţii grafice deosebite că Bayerou a crescut recent în sondaje! Ce frumos împodobeau acei copaci odinioară coastele munţilor falnici, pînă la limita păşunilor alpine! Ah, păşunile alpine pe care hălăduiam în tinereţe şi unde mă temeam de cîinii ciobăneşti!

Într-o păşune din asta alpină mi-am instalat eu cortul acum mulţi ani în urmă pe teritoriul patriei noastre acum făcînd parte din marea familie politică europeană. Cum se lăsa seara şi luasem cina, m-am dus să mă plimb puţin prin împrejurimi, cu scopul de a admira măreţiile naturii, avînd totodată grijă să nu mă apropii de stîna pe care o vedeam ceva mai departe. Şi iată că, deodată, de după o stîncă apăru o arătare ca din poveşti, ai fi zis că era Ileana Cosînzeana. Cosiţele ei aurii fîlfîiau mătăsos în briza de munte iar trăsăturile ei delicate nu arătau nici urmă de crispare. Ochii ei mari mă priveau galeş de după piatra lîngă care se afla.
- Ocupat! îmi zise făptura.
- A, pardon, îi răspunsei şi îmi continuai plimbarea, uitîndu-mă în înaltul cerului unde un vultur semeţ descria nişte rotocoale, căutînd probabil o eventuală pradă.

Încă ceva, m-au prins ăştia de la Blogger la înghesuială şi m-au constrîns să migrez şi eu spre noua versiune. Cu această ocazie am constatat că s-a modificat adresa hrănitorului atomic. Rog pe domniile voastre, dacă doresc în continuare să citească antiînsemnări, să îşi pună la zi configuraţiile cititoarelor de ereses. Dacă nu doresc, atunci à bon entendeur!