Taratata, taratata

Avec la garde montante
nous arrivons, nous voilà.
Sonne, trompette éclatante!
Taratata, taratata!
Nous marchons la tête haute
comme des petits soldats,
marquant sans faire de faute,
une, deux, marquant le pas.
Les épaules en arrière
et la poitrine en dehors,
les bras de cette manière
tombant tout le long du corps.

Cum băteam eu cadenţa prin subterane aşteptînd ca Moralès să înceapă dintr-un moment în altul să-i cînte lui José că o fermecătoare tînără fată cu fustă albastră tocmai l-a căutat, deodată, corul copiilor care intona versurile de mai sus în lumina orbitoare a neoanelor din parcarea PB de la Défense a fost întrerupt de vocea suavă a crainicei. Aceasta a anunţat graţios că angajaţii firmei de salubritate sînt în grevă şi că din această cauză parcarea este parţial închisă. Brusc, am început să simt în nări mirosuri pestilenţiale şi am început să aud foşnetul hîrtiilor în care eram băgat pînă la genunchi, laolaltă cu trosnetul cutiilor de bături răcoritoare peste care călcam deja de vreo cîteva zeci de metri.

Umori matinale

Cred ca am fost socialist într-o viaţă anterioară. Altfel nu-mi explic de ce mi-a devenit brusc simpatic tehnicianul complet incompetent care a venit să instaleze un calculator nou în birou şi l-a deconectat de la reţea pe cel al şefei.

Şefa nu era la birou în momentul faptei. Cînd a apărut pe la ora 10 şi a deschis calculatorul, fiind pe punctul de a pleca în vederea petrecerii celor 40 de minute de cafea regulamentare de la fiecare început de zi, a constatat că mailurile nu vin şi pace. Bătînd mărunţel din buze şi emiţînd sunete ascuţite, a alertat pe cetăţenii din birourile alăturate. Toată lumea a început să se agite nefiresc ca să o ajute, dar eu cred că era mai mult din cauză că aveau urechile sensibile. Într-o pasă inspiraţionistă de excepţie, la un moment dat a ajuns sub masă, de unde a ieşit cu cablul de reţea deconectat într-o mînă.

Cum ajutoarele plecaseră deja fiecare în treaba lui, soluţia problemei fiind clară de acum, furioasă că a întîrziat 15 minute la cafea, şefa a început să-l toarne pe bietul tehnician la şefii săi pe motiv că din cauza lui nu poate ea lucra de la ora 9(!) şi că e inadmisibil ca din cauza unui incompetent să piardă o jumătate de zi de lucru. Cît timp ea este plecată din birou, vrea să găsească cablul băgat la loc în priză că altfel e de jale.

Cu şefa nu te pui, clar!

Lumea de dincoace de geam

Azi mi-am propus să vorbesc despre consulatul României la Paris. Totuşi, n-am de gînd să mă plîng şi eu printre atîţia alţii de cămăruţa strîmtă cu pereţii scorojiţi şi plini de inscripţii în care petenţii stau îngrămădiţi în duhoare, căci caloriferele dogoresc, nici despre gemuleţul prin care consulul dă, respectiv primeşte hîrtii şi nici despre abţibildul lipit pe geamul ghişeului ce ne informează că sîntem filmaţi. Şi nici măcar n-am de gînd să mă plîng de cei care-şi zic "consul". Eu cunosc toate acestea şi, ştiind ca nu prea am cum influenţa situaţia, m-am resemnat, iar cînd am treabă acolo merg hotărît măcar să mă amuz cît pot.

M-am aşezat la coadă pe trotuar cu zece minute înainte de deschidere. În faţa mea era deja o lume pestriţă. În spatele meu a venit o domnişoară care a început să fumeze şi să îmi sufle fumul în faţă. La fumul ei s-a adăugat şi acela ieşit din trabucul, respectiv din gura ce-l pufăia, aparţinînd unui "gagiu", băiat de băiat de la mama lui, venit şi el mai apoi. Apoi a venit o doamnă franţuzită, trecută de prima tinereţe, care a întrebat în română pe gagiu de ce se stă pe trotuar. La răspunsul că încă nu e ora deschiderii, a scuipat un ah bon!. Fix la ora H, uşa s-a deschis şi oamenii s-au precipitat înăuntru. Cum aerul începuse să se împută, dinspre ghişeu începuseră să se audă primele vociferări cu "aşa-i la români". Gagiul s-a descurcat şi s-a băgat în faţă ca să obţină formulare, apoi s-a reaşezat la coadă.
Apoi a intrat o femeie, ştiu şi eu, mai tuciurie care a încercat să se bage în faţă pe motiv că e venită de departe şi că o aşteaptă copiii în stradă dar altă femeie, cu aer de doamnă, a luat-o cu:
- Ce faci fă, un'te crezi?!
Rar mi-a fost dat să aud pînă acum o izbucnire verbală cu un timbru atît de violent ca cea venită din partea celei numite "fă". Cînd mă minunam unde zace atîta capacitate toracică, doamna a început şi ea să vocifereze, incredibil, dar parcă mai tare. N-a lipsit mult şi se luau de păr. Dar s-au liniştit tot aşa de repede pe cît au început.
Apoi au început să sune cu melodii foarte frumoase celularele. Am auzit şi unul cu sonerie ca la telefoanele acelea vechi, cu disc. Volumul era dat la maxim şi am tresărit. Posesorul lui a reglat în vreo jumătate de oră, cu un accent franţuzesc admirabil şi cu o voce pătrunzătoare, nişte probleme de pe un şantier de construcţii, ceva cu o scară ce trebuia montată sub un acoperiş.
Între timp o altă doamnă, dar chiar doamnă, aflînd de la gagiu că el a obţinut formularele, s-a dus şi ea la ghişeu cu tupeu ca să le ceară, dar nu le-a obţinut. Întoarsă la coadă, a început să îşi strige nemulţumirea către vecinii de coadă, cu un ton suficient de ridicat, de fapt foarte ridicat, in suportabil de ridicat. Am reţinut următoarele:
"Se laudă cu clădirea asta frumoasă a ambasadei şi pe noi ne ţin ca pe nişte şobolani!"
Recunosc că în principiu sînt de acord cu ideea enunţată. Cînd a spus şobolani, a şuierat puternic cuvîntul astfel încît persoana din spatele ghişeului să audă bine.
Mai erau la coadă şi oameni cu feţele imperturbabile. Nici unul din numeroasele zgomote nu părea să îi afecteze în vreun fel şi nici ei nu emiteau prea multe. Apoi mai erau şi nişte familii de ţigani. În afară de faptul că aveau copii gălăgioşi, ca orice copii, aş putea zice că se numărau alături de imperturbabili printre cei paşnici, veniţi cu o treabă acolo şi decişi să o rezolve fără prea mult circ.

Adevărat este că efortul principal pentru ameliorarea situaţiei trebuie să vină de la cei de dincolo de geam, ei trebuie să se ocupe cu lărgitul geamului, cu practicarea unei găuri în perete pe unde să intre aerul, cu găsirea unei modalităţi simple prin care oamenii să găsească formularele şi să aştepte mai puţin, cu amenajarea spaţiului sau cu găsirea altuia mai primitor, etc. Dar eu cred că dacă dincoace de geam nu face nimeni nici un efort, măcar să vorbească mai încet şi poate mai puţin, să închidă soneria la celular, să-şi reprime ura şi să-şi stăvilească invectivele, să-şi bage mai puţin picioarele în cei aflaţi în aceeaşi situaţie cu ei, apoi ghişeul acela mic către care aspiră e cumva meritat.

Rostul vieţii

Cer scuze onoraţilor cititori pentru cuvintele pretenţioase ce vor urma, însă faptul că sînt scrise într-o limbă de circulaţie intens banalizată va mai atenua puţin din titlul sforăitor al acestei însemnări.

Now here's the meaning of life. It's nothing special:
"Try to be nice to people. Avoid eating fat. Read a good book now and then. Get some walking in. Try to live together in peace and harmony with people of all creeds and nations."

V-aţi dat probabil seama că aceste cuvinte ce mie mi se par de un bun simţ dezarmant sînt extrase din filmul Meaning of Life cu Monty Python.

Pfui. Noaptea asta sînt cam obosit.

Omagiu

Dacă tot îl sărbătorim pe Mozart anul acesta m-am gîndit să-mi exprim în mod artistic intensele sentimente şi pofta ce-am avut-o la vederea felurilor de mîncare chinezească delicat expuse în galantare azi la cantină, într-o suavă atmosferă de aburi cu clor ce ieşeau în vălătuci prin uşa întredeschisă a încăperii unde se spală vasele.

Aia nu, aia nu

Zice şefa: Dacă mergeţi la braseria din colţ eu nu vin cu voi.
Zic eu: De şe uăi?! Nu-ţi place?
Zice G: Mie îmi place la braserie, se mănîncă bine.

Dacă G. nu strîmbă din nas, înseamnă că e într-adevăr în regulă.

Şefa: Normal că nu îmi place, n-ai văzut ce porţii mari îţi dau acolo?

Să ne îmbrăcăm în alendeloane şi să fim serioşi un moment

Vineri după amiaza, pentru 6,95€ se pot cumpăra împreună ziarul Le Monde, suplimentul lui de sfîrşit de săptămînă, Le Monde 2, şi un CD cu muzică de Mozart. Un glumeţ francez spunea într-o zi la televizor că ai nevoie de minim 3 zile în fiecare zi ca să citeşti Le Monde de la un capăt la celălalt. Eu unul spun că am luat trenul într-o zi pînă la Blois, vreo oră şi patruzeci de minute, am început să citesc de îndată ce trenul s-a urnit, iar la destinaţie, transpirat, de-abia trecusem de jumătatea ziarului.

Una peste alta, săptămîna asta aflăm din supliment într-un articol de Pierre Assouline că:

La ora la care engleza de aeroport triumfă aproape peste tot în lume, puţini ştiu că faimoase nume proprii franceze s-au impus în străinătate în limba curentă. Într-o culegere ingenioasă care tocmai a apărut sub titlul L'étonnant voyage des mots français dans les langues étrangères Frank Resplandy se dedă la o anchetă à la Prévert. Rezultatul acestei anchete este îmbucurător.

Trecem peste engleza de aeroport şi peste faptul că rezultatul este îmbucurător şi citim imediat cîteva exemple din carte.

Ştiam că în română alendelon desemnează o haină asemănătoare cu cea a lui Alain Delon în Rocco şi fraţii săi, dar nu ştiam că în rusă cuvîntul evocă un bărbat frumos avînd o bună opinie despre sine însuşi.

În poloneză, un anumit fel de sutiene se numeşte bardotka, după ... atotiubitoarea de căţei şi atoturîtoarea de străini, Brigitte Bardot.

Tot polonezii, ca să numească un chipiu, zic degolowka, după un anume De Gaulle care purta prenumele de General.

Ruşii spun belmondo cînd e vorba de un bărbat atît de avantajat încît se crede irezistibil, iar belmonda cînd e vorba de o femeie.

În sfîrşit, m-aş mai opri la un exemplu pe care amicii danezi să îl confirme dacă or vrea. Cică danezii n-ar fi găsit nimic mai bun decît alphonse ca să desemneze cîteodată pe proxeneţi, după numele lui Alphonse Boudard, ai cărui moştenitori, zice autorul articolului, ar trebui să lanseze o fatwa contra blasfematorilor.

Articolul se încheie cu o undă de speranţă pentru viitorul Europei unite:

În ziua în care vom vedea un belmondo rătăcind pe stradă îmbrăcat într-un alain delon şi purtînd pe cap o degolowka, Europa va fi în sfîrşit o realitate.

Cred că mai bun pentru Europa ar fi totuşi o belmondă cu sau fără bardotkă.

Sfînta Treime fiscală

Trăim într-o societate hi-tech în care pînă şi mersul la toaletă se poate face online. Informarea fiscului despre o banală schimbare de adresă poate fi făcută aşadar doar pocnind din codiţa şoricelului.

Iată paşii de urmat pentru a informa variile instituţii despre fericita schimbare de adresă:

1. Se deschide în navigatorul favorit, adică IE (cu siturile oficiale nu se ştie niciodată), pagina serviciului facultativ şi gratuit de schimbare a adresei oferit cu multă bunăvoinţă de statul francez.
2. Se introduce vechea adresă, apoi cea nouă şi se bifează instituţiile ce trebuiesc informate.
3. Se verifică de cîteva ori şi se apasă Envoyer.
4. Se poate deci merge la culcare în linişte.
5. În seara zilei de 15 februarie se deschide televizorul pe canalul Sarko şi se află astfel de la Jean-Pierre Pernaut că mai sînt cîteva ore pînă la termenul limită pentru plata primei treimi a impozitului, conform cu avizul primit prin poştă cu ceva timp înainte.
6. Se pronunţă cîteva incantaţii cu cuvinte care rimează în română cu brazdă şi pensulă.
   
7. Se deschide în navigatorul favorit, acelaşi de la 1, pagina ministerului de finanţe şi se găseşte serviciul pentru plata online a impozitului. Acolo afli că ţi se cere o informaţie care se află pe avizul neprimit.
   
8. Se pronunţă din nou cîteva incantaţii, unele adresate poştei pentru banii plătiţi pentru redirecţionarea scrisorilor către noua adresă.
9. Se încearcă, tot în navigatorul favorit, într-una din multiplele ferestre deschise şi care ţi-au umplut deja ecranul - prin grija inspirată a autorului sitului - consultarea dosarului fiscal în vederea aflării informaţiei lipsă, aşa cum s-a putut face spre exemplu anul trecut.
10. Se află cu această ocazie că pentru a vă servi mai bine, serviciul online a evoluat şi că este necesară o nouă înscriere pentru a beneficia de noile facilităţi. Pentru aceasta vă sînt necesare doar informaţiile de pe avizul de impozitare de acum doi ani de zile, plus un anumit cod aflat pe formularul de declaraţie pe hîrtie pe care l-aţi primit acum un an de zile dar pe care l-aţi aruncat la coş deoarece aţi declarat online, declaraţia pe hîrtie devenind astfel inutilă.
11. Se pronunţă iarăşi cîteva incantaţii, dar mai diversificate şi în minim trei limbi de circulaţie, ca să se mire şi vecinii de deasupra de cîte limbi cunoaşteţi.
12. A doua zi dimineaţa se ia drumul fiscului şi se discută cu doamna de la accueil care explică gentil că pe viitor e mai bună utilizarea telefonului pentru schimbări din astea de adresă. Se poate afla astfel că dacă plăteşti online, mai ai timp încă 5 zile fără penaliltăţi, dar că dacă faci un cec pe loc şi îl dai la casierie la ghişeul alăturat nu mai plăteşti nici o penalitate. Cum carnetul de cecuri a fost uitat acasă, nu mai rămîne decît posibilitatea plăţii online. Iar online?!
    

Suferinţă şi plăcere

E vremea vacanţei de iarnă. Guvernul a aprobat în consiliul de miniştri noul proiect de lege a emigraţiei propus de Sarko. Mă întreb dacă tăticul lui ar fi putut obţine un permis de şedere în Franţa după legea dată de fii-su. Frontul National a anuntat începerea unei campanii de comunicare în vederea reformei modului de obţinere a cetăţeniei. Nu m-ar mira ca Sarko să iasă în curînd la interval cu un proiect de lege în acest sens, ca să le taie macaroana la extremişti. Lumea pleacă la şi se întoarce de la schi. Citius, altius, fortius.

Săptămîna trecută s-a întors S. A făcut schi hors piste în Alpi. Mişto, a văzut cum l-au scos pe unul mort de sub zăpadă şi cum l-au luat cu elicopterul. Într-o zi, vîntul a fost aşa de puternic că a îndoit stîlpii indicatori de lîngă staţia de telecabină. Ce neplăcut!

Azi s-a întors şefa. Ea a făcut schi familial împreună cu fetele ei într-o staţiune, tot în Alpi. În treacăt fie spus, s-a cam dus liniştea în birou, reîncep convorbirile picante la telefon. Vai ce frumos a fost, erau -16 grade pe pîrtie şi au îngheţat de frig complet. Fetele s-au ales cu pete vinete pe faţă de la temperaturile scăzute, vă daţi seama ce nasol?

Eu zic să nu mai plece nimeni în vacanţă.

Mîndrie şi prejudecată

Cine spunea că românii nu au un rol civilizator asupra Occidentului?

Acum vreun an de zile, Doamna a oferit o carte unei prietene de ziua ei. Gestul a fost făcut cu multă bunăvoinţă şi un dram de speranţă în ideea că persoana în cauză o să lase naibii la o parte măcar sporadic cărţile la metru cu biografii de staruri şi pseudo-analize politice de conjunctură.

După aniversare şi după strîmbatul din nas de rigoare la vederea cadoului, timpul trecea şi la fiecare ceaiuc, cafeluţă, ciocolăţică luate în compania prietenei dar şi la fiecare convorbire telefonică, o întreba cu perfidie despre cum mai avansează lectura. Răspunsul era mereu unul de complezenţă cu un uşor crescendo de jenă mai ales în ultima perioadă.

Eu urmăream cu interes evoluţia situaţiei. Cam pe cînd pierdusem speranţa convertirii prietenei, într-o seară de acum vreo două săptămîni, hop sună telefonul. O voce gîtuită de emoţie ne-a explicat atunci cît de mult s-a înduioşat ea citind despre sentimentele curate ale Elisabethei şi cît de mult s-a bucurat atunci cînd în sfîrşit a reuşit să pună gheara pe Darcy. Numaidecît trebuie să mergem să vedem şi filmul care tocmai a ieşit.

Hait! Acuma eu recunosc că am zvîrlit cartea aia de vreo trei ori, sătul pînă peste cap de poveştile alea în care toate fetele căutau să facă acquaintances şi visau la fel de fel de Bingley şi Darcy (despre care ştim că era cam conceited) şi la miile lor de livre rentă pe an, dar în acelaşi timp nu îi condamn pe cei cărora le-a plăcut, ba chiar manifest şi puţină admiraţie înspre ei. Să fiu obligat în schimb să văd şi filmul, asta mă făcea să-mi tremure mustăţile de enervare! Dar cum în viaţă nu faci chiar tot ce-ţi este pe plac, a trebuit să merg.

Să zic acuma că a fost fain nu se face, că mi-aş călca cumva pe mîndrie şi apoi nici nu mi-am propus să spulber prejudecăţi. Aşa că prefer să rămîn acelaşi Gigi duru'.

Ce sînt tagurile?

Auzi că tanti Alise vrea să scriu eu, Boris Ilici Badenov, zis de curînd şi Cocoşelul meu sau Ţuţurel, despre multe chestii cu patru. De ce tocmai eu? Şi de ce tocmai patru? Hm.

Slujbe: frecător de mentă cu parfum de băiat bun la toate la o firmă din Iaşi (ştiam spre exemplu să prepar cafeaua turnînd la ochi din punga de cafea în filtru), frecător de mentă cu pretenţii salariale la diverse companii din Franţa.

Filme: Strigătul indianului mut, Un submarin deasupra Berlinului, Doi chei se trag de păr, Pleacă fără să te uiţi înapoi. Oricum pe Alfredo n-ai să-l uiţi

Locuri unde am locuit: în cămin în Tudor, într-o garsionieră nu departe de Tudor, într-o celulă de la Santé în 14ème, după eliberare m-am mutat în 92.

Emisiuni la televizorul color: Aventurile familiei Vijelie, Din dragoste şi canalul de manele cînd revin pe meleaguri (sînt culori foarte frumoase acolo), Sarkozy show în fiecare seară la ora 8 pe canalele franţuzeşti (cam gri totuşi)

Locuri de vacanţă preferate: aeroportul CDG şi atît.

Mîncăruri preferate: cum care? suşi cu slănină şi cu ceapă® dimineaţa, la prînz şi seara.

Situri zilnice: oare mă pot întoarce diseară acasă? cred că ar fi mai bine să plec mai devreme, iar fac ăştia grevă, ce bine ar fi să întîrzie şefa şi azi! şi situl unde verific dacă nu au pus scîrţarii ăia de la firmă salariul.

Locuri unde mi-ar plăcea să fiu acum: la farmacie ca să îmi iau nişte Advil, lîngă maşina de cafea, ca să alunece mai bine pe gît advilul şi să adaug o doză suplimentară de cofeină, astfel încît efectul să fie total.

Aaaa, apă de izvor, mai repede că mor

În dreptul biroului, pe culoar, se află o cişmea. E un fel de paralelipiped metalic cu o chiuvetă şi două ţevi, una cu apă clocotită şi una cu apă rece, acţionate de două butoane. De la cişmeaua respectivă îmi mai umplu din cînd în cînd butelca cu apă cuvée Javel 2006, pentru a-mi potoli setea provocată de prea multă activitate cerebrală; cam nouă părţi de apă rece şi o parte de apă fierbinte, astfel ca, în urma transferului de căldură (aia cu chiu egal delta u plus el, sau aşa ceva) să dea o temperatură optimă ca să nu fac roşu în gît. În plus, citii pe undeva că e bine să bei multă apă.

Adineauri am auzit pe cineva cum trăgea un şmîrcîit zgomotos urmat de o flegmă însetată taman în chiuveta nevinovatei cişmele. Io unul voi prevedea de acum înainte un buget de 50 de centime pe zi pentru un San Benedetto frizzante de la distribuitoarele de la parter. În plus, conţine şi minerale atît de necesare organismului.

Toată ziua ziua ziua
Toată ziua bună ziua
Toata ziua eu aş sta
Numai na na na na na
Aaaa, apă de izvor,
Mai repede că mor
Mai repede că mor

Două de-ale lui Boris care mi-au plăcut

Cele cîteva pagini de demonstraţie care urmează îşi trag forţa din faptul că povestea este adevărată pe de-a-ntregul, din moment ce am imaginat-o de la un capăt la celălalt.

şi

Colin coborî din metrou, apoi urcă scările. Ieşi în direcţia greşită şi înconjură staţia pentru a se orienta. Luă direcţia vîntului cu o batistă de mătase galbenă şi culoarea, luată de vînt, se depuse pe o clădire cu o formă neregulată care luă astfel alura piscinei-patinoar Molitor.

Umbra lui Iliuţă fără mustăţi

Sînt -10 grade, e soare, nu bate deloc vîntul. Buzele ţi-au crăpat de mult, iar acum simţi gust de sînge, fir-ar el să fie de strugurel, că l-ai uitat acasă!

Moţul de la căciuliţă fîlfîie cu furie laolaltă cu mustăţile pline de promoroacă. Aerul rece îţi biciuie obrajii din cauza vitezei impresionante cu care cobori panta asta la care îţi era frică pînă să te şi uiţi acum două zile. Transformi în oameni de zăpadă nişte ameţiţi care se chinuie şi ei să coboare în plug. Eşti satisfăcut că acum nu îţi ia mai mult de 7 minute să parcurgi toată pîrtia, faţă de cele 15-20 de minute de acum două zile. Te simţi campion de super G. Eşti meseriaş.

Ce poate fi totuşi mai frustrant decît să auzi nişte pui de nazişti de cel mult 10 ani în spatele tău, strigînd nervoşi la tine achtung, achtung, iar tu te dai uşurel la o parte ca să îi vezi apoi trecînd alături cu warp 3? Ştiu eu ce e mai frustrant: să o vezi pe doamna aceea de vreo 70 de ani căreia îi tremurau mîinile pe mînerele beţelor şi cu care ai urcat împreună pe telescaun întrecîndu-te şi făcîndu-se mică în vale într-o clipită.

Balul Nataşei

Fiindcă pasa mea inspiraţionistă de excepţie s-a dus pe apa sîmbetei cînd am văzut că jumătatea de oră de întrerupere anunţată a blogger-ului s-a prelungit pe tot parcursul dimineţii, m-am gîndit să împărtăşesc lumii rînduri din nemuritoarea creaţie Zeenyană, scoase la iveală de lumina suavă a dimineţii, într-un sat pierdut în obcini cam pe la ora la care Costel îşi aburca sufletul spre cer.

Şi Ion, trîntindu-şi căciula de pămînt, o dădu în sfîrşit dracu' pe proasta aia de Ana cu plodul ei gălbejit, şi pe Florica cu fiţele ei de femeie măritată şi-şi zise în sinea lui "pamant my ass. n-are decît să se agite tata. Eu mă duc la oraş să fac biznis."

Zeeny - Opere alese (tomul I)