Incă mă mir de prezenţa pe ecranele pariziene a filmului bollywoodian despre care vorbeam deunăzi, cu frumoasa Jaya Bhaduri cu mustăţile epilate în unul din rolurile principale.
În ultimii ani au mai fost cîteva la cinema dar mi se pare că făceau parte din categoria filmelor "grele", numai bune de dat pe Arte. De altfel, canalul cu pricina le-a consacrat prin februarie o săptămînă tematică.
Aflu acum că prin iunie mai vine un film cu acelaşi divin Shah Rukh Khan. Distribuitorul Bodega film mai are unul pe ţeavă, dar data de apariţie nu a fost comunicată încă.
O săptămînă a filmului indian a avut loc la Avignon între 27 aprilie şi 4 mai.
Alaltăieri din pur hazard, am ajuns prin zona Galeriilor Lafayette. Ce mi-au văzut ochii acolo? Zilele astea, tema magazinului este, aţi ghicit, Bollywood. Cu obiecte de vînzare, haine, proiecţii de filme, decoraţii interioare, tot tacîmul.
Se ştie că ieri a început Festivalul de film de la Cannes. Aseară prezentau ei cu mare pompă pe membrii juriului, condus de Emir Kusturica cu mustăţile ne-epilate. Cine mai face parte din juriu? Divina Nandita DAS, din India.
Hmmm ...
12 mai 2005
09 mai 2005
Phir bhi dil hai Hindustani
Mînat de la spate, din curiozitate nostalgică, dar şi pentru a satisface lipsa de referinţe culturale a unor prieteni, săptămîna trecută am fost la film. Pe tot parcursul celor trei ore - film de "două serii" - am rămas lipit de scaun, cu sufletul la gură, trăind cu intensitate fiecare moment.
Prin trăire cu intensitate se înţelege faptul că m-am distrat copios la fiecare scenă tragică a filmului, simultan cu ceilalţi spectatori prezenţi, pe obrajii cărora am putut vedea lacrimi de bună dispoziţie. De exemplu, atunci cînd personajul principal îşi ţine mîinile în dreptul inimii şi spune retoric că nu poate să îşi mărturisească flama frumoasei vecine din cauză că e bolnav incurabil, avînd nevoie urgentă de un transplant. În naivitatea mea, sperînd la un sfîrşit fericit al filmului, mi-am închipuit că avea nevoie de un transplant de rinichi, care se putea aranja prin sacrificiul unuia dintre personaje, dar apoi mi-am dat seama că indienii nu se joacă cu organele: omul avea nevoie de o inimă.
Am ieşit din sală fericit, fredonînd memorabilul cîntec al lui Raj Kapoor, precum Gibreel Farishta* cînd cădea din avion:
Mera joota hai Japani
Yé patloon Inglistani
Sar pé lal topi Rusi
Phir bhi dil hai Hindustani
care în traducere ar însemna:
Am pantofi chinezesti
Pantalonii englezesti
E nemteasca haina mea
Indiana inima
Observaţi cum "Japani" înseamnă de fapt "chinezeşti" iar "Rusi" "nemţesc".
Prin trăire cu intensitate se înţelege faptul că m-am distrat copios la fiecare scenă tragică a filmului, simultan cu ceilalţi spectatori prezenţi, pe obrajii cărora am putut vedea lacrimi de bună dispoziţie. De exemplu, atunci cînd personajul principal îşi ţine mîinile în dreptul inimii şi spune retoric că nu poate să îşi mărturisească flama frumoasei vecine din cauză că e bolnav incurabil, avînd nevoie urgentă de un transplant. În naivitatea mea, sperînd la un sfîrşit fericit al filmului, mi-am închipuit că avea nevoie de un transplant de rinichi, care se putea aranja prin sacrificiul unuia dintre personaje, dar apoi mi-am dat seama că indienii nu se joacă cu organele: omul avea nevoie de o inimă.
Am ieşit din sală fericit, fredonînd memorabilul cîntec al lui Raj Kapoor, precum Gibreel Farishta* cînd cădea din avion:
Mera joota hai Japani
Yé patloon Inglistani
Sar pé lal topi Rusi
Phir bhi dil hai Hindustani
care în traducere ar însemna:
Am pantofi chinezesti
Pantalonii englezesti
E nemteasca haina mea
Indiana inima
Observaţi cum "Japani" înseamnă de fapt "chinezeşti" iar "Rusi" "nemţesc".
04 mai 2005
Trăiască şi să înflorească prietenia între popoare
Văd că David Lodge apare în mod recurent pe firmament în ultima vreme. Dar este şi normal, pentru scriitor atît de vizionar. Nu cumva-i cam mare, cuvîntul ăsta, vizionar? În contextul de faţă, eu zic că nu.
Unul din personajele sale, Howard Ringbaum, cînd aştepta într-o zi să-i vină rîndul la frizerie, află din revista pe care o citea de existenţa unui club select, al celor care întreţin raporturi sexuale în aer. Cum ambiţia lui era mereu la înălţime, decise pe loc că trebuie să devină membru. Un prieten căruia îi împărtăşise despre marea hotărîre, ca să îşi rîdă de el, i-a povestit că şi el face parte din acelaşi club. Pentru a fi membru, era nevoie de o probă indubitabilă a actului sexual consumat, adică de un şerveţel cu însemnele unei companii aeriene recunoscute, pătat cu spermă şi contrasemnat de parteneră. Deşi era neobişnuit, comitetul de evaluare putea accepta ca parteneră chiar pe soţia aspirantului.
Zilele trecute, un grup de patru persoane, doi ruşi şi doi români, a căror împărţire pe sexe şi pe orientări sexuale nu o cunosc încă, au semnat încă o pagină de glorie în istoria zbuciumată a respectivelor popoare şi a vechii prietenii dintre ele.
În timpul unui zbor al companiei X, doi pasageri ruşi, beţi încă de la îmbarcare, au fost prinşi de două ori în timp ce fumau în toaletă. Apoi au început să bea împreună cu doi pasageri români. După ce au băut bine, au început să întreţină raporturi sexuale pe scaunele din cabină, fără să pară deranjaţi de ceilalţi pasageri şi chiar mai puţin de către atenţionările cu repetiţie ale personalului navigant. Cei patru pasageri s-au regăsit complet dezbrăcaţi în avion. La sosire, poliţia i-a arestat şi i-a ţinut 8 ore la dezalcolizare.
Cînd aud de o astfel de întîmplare, încep să îmi pun serios problema dacă avem dreptul să comentăm ori de cîte ori apare un articol nasol în presa occidentală despre faptele românilor. Mă întreb dacă încrîncenarea mediatică a cărei victime ne place să fim nu este pe undeva întemeiată.
Am putea obiecta că de multe ori presa e cea care exagerează, care caută senzaţionalui, care ne vrea răul. Dar întîmplarea asta nu a apărut încă în presă - chiar mă întreb dacă, unde, cînd şi cum o sa apară - este doar raportul sec al comandantului de bord.
De unde ştiu? Mă credeţi, bine. Nu mă credeţi, tot bine.
Unul din personajele sale, Howard Ringbaum, cînd aştepta într-o zi să-i vină rîndul la frizerie, află din revista pe care o citea de existenţa unui club select, al celor care întreţin raporturi sexuale în aer. Cum ambiţia lui era mereu la înălţime, decise pe loc că trebuie să devină membru. Un prieten căruia îi împărtăşise despre marea hotărîre, ca să îşi rîdă de el, i-a povestit că şi el face parte din acelaşi club. Pentru a fi membru, era nevoie de o probă indubitabilă a actului sexual consumat, adică de un şerveţel cu însemnele unei companii aeriene recunoscute, pătat cu spermă şi contrasemnat de parteneră. Deşi era neobişnuit, comitetul de evaluare putea accepta ca parteneră chiar pe soţia aspirantului.
Zilele trecute, un grup de patru persoane, doi ruşi şi doi români, a căror împărţire pe sexe şi pe orientări sexuale nu o cunosc încă, au semnat încă o pagină de glorie în istoria zbuciumată a respectivelor popoare şi a vechii prietenii dintre ele.
În timpul unui zbor al companiei X, doi pasageri ruşi, beţi încă de la îmbarcare, au fost prinşi de două ori în timp ce fumau în toaletă. Apoi au început să bea împreună cu doi pasageri români. După ce au băut bine, au început să întreţină raporturi sexuale pe scaunele din cabină, fără să pară deranjaţi de ceilalţi pasageri şi chiar mai puţin de către atenţionările cu repetiţie ale personalului navigant. Cei patru pasageri s-au regăsit complet dezbrăcaţi în avion. La sosire, poliţia i-a arestat şi i-a ţinut 8 ore la dezalcolizare.
Cînd aud de o astfel de întîmplare, încep să îmi pun serios problema dacă avem dreptul să comentăm ori de cîte ori apare un articol nasol în presa occidentală despre faptele românilor. Mă întreb dacă încrîncenarea mediatică a cărei victime ne place să fim nu este pe undeva întemeiată.
Am putea obiecta că de multe ori presa e cea care exagerează, care caută senzaţionalui, care ne vrea răul. Dar întîmplarea asta nu a apărut încă în presă - chiar mă întreb dacă, unde, cînd şi cum o sa apară - este doar raportul sec al comandantului de bord.
De unde ştiu? Mă credeţi, bine. Nu mă credeţi, tot bine.
03 mai 2005
Parodie originală sau Pe 3 mai 1999 ...
Pe 3 mai 1999 adică acum 6 ani, un june oarecum inconştient de ceea ce i se întîmpla trecea de controlul de securitate de la Otopeni şi se pregătea să urce în cursa RO383 în direcţia Paris, despre care avea să afle 5 minute mai tîrziu că tocmai fusese anunţată cu 3 ore întîrziere.
Lăsa în urmă o grămadă de lucruri, locuri, oameni, dintre care mi-e drag să amintesc două:
- valiza de lemn pregătită cu grijă de tatăl său de îndată de îndată ce poştaşul pusese în cutie un anume ordin, dar în final rămasă nefolosită
- fosta viitoare nevastă care lăcrima pe furiş în holul aeroportului, sub macheta agăţată de tavan a avionului făcut de vreun geniu carpatic al tehnicii aeronautice. Iertată-mi fie ignoranţa, dar nu îmi amitesc dacă e vorba despre Vuia sau despre Vlaicu.
Loc la geam în avion nu a avut, pentru că doamna de la check-in s-a răstit la el că de ce vine aşa de tîrziu. Funcţionarul de la controlul de paşapoarte a ţinut morţiş să afle ce o sa facă în Franţa şi cît o să cîştige. Aceste mici întîmplări au fost repede uitate de îndată ce acele 3 ore s-au scurs şi avionul a început să capete viteză pe pistă, apoi casele ce se vedeau prin hubloul aflat la două scaune distanţă începuseră să se facă din ce în ce mai mici, ca mai apoi să nu se mai vadă deloc iar urechile să se înfunde şi să pocnească făcîndu-l să răspundă cu un "da" hotărît la întrebarea fatală: ceai sau cafea, domnu'?.
În arondismentul 14 de la Paris, pe rue de la Santé, îl aştepta un apartament cu două camere în 22mp închiriat de către angajator. Deşi strîmt, cu un aer cazon şi cu o chirie nesimţit de ridicată, era curăţel şi se afla într-un cartier liniştit, între inchisoare şi spitalul pentru boli psihice, Sainte Anne. Ajuns la noul lui domiciliu, tînărul nostru a început să regrete că a ignorat sfaturile mamei, care îi zisese să îşi ia ceva de mîncare în bagaj măcar pentru prima seară şi a doua zi, că nu se ştie niciodată. La magazinul alimentar de alături nu se găsea nici urmă din deliciosul salam Mistreţul şi nici picătură din băutura răcoritoare Frutti Fresh cu aromă de pere, atît de apreciată în ţară. Pe scurt, pierderea de repere a fost bruscă şi dureroasă, dar a avut avantajul imens al descoperirii cîrnăciorilor de Strasbourg la 4F pachetul şi a conservelor de cassoulet, ce se vor dovedi buni prieteni pe parcursul unei perioade mai lungi.
A doua zi, îmbrăcat cu singurul costum pe care îl avea - şi în consecinţă cel mai bun, cumpărat tot de la Steilmann, evident - pe la 6h30' dimineaţa, de frică să nu se rătăcească, românul proaspăt sosit la Paris şi-a cumpărat o carte Orange reducînd astfel drastic suma de bani lichizi agonisiţi din ultimul salariu românesc şi transformaţi în franci pe care o avea şi s-a urcat în metrou, în direcţia Etoile mai întîi şi apoi porte de Clignancourt, după ce a schimbat la Montparnasse. La 7h10' a ieşit la suprafaţă în place St Georges, arondismentul 9, căutînd o anumită stradă, rue Laférière, unde urma să lucreze de atunci înainte, pentru o bună bucată de vreme. Tot plimbîndu-se el pe acolo pentru că era prea devreme, a văzut cum străzile înguste unde pînă atunci nu era nici ţipenie de om începeau să iasă încetul cu încetul din umbră, cum obloanele magazinelor începeau să se ridice, trotuarele se umpleau fie de scaune cu mese mici rotunde înşirate chiar printre picioarele trecătorilor, fie de tarabe încărcate cu fructe proaspete. Camioane se opreau, ocupînd toată strada, să-şi descarce marfa, cucoane elegante şi fete de toate culorile se grăbeau să intre sau să iasă din gaura metroului, aprinzîndu-şi cu gesturi febrile ţigările, diverşi domni îşi sorbeau cafelele la tejghelele bistrourilor, cîte vreun SDF* începea să scoată capul din sacul de dormit de pe prispa magazinului încă închis unde înnoptase.
Dar cum auctorele acestor rîduri este mai puţin talentat decît vă imaginaţi, el vă invită să vă uitaţi la Amélie Poulain, ca să vă daţi seama măcar puţin despre ce e vorba.
Multe aveau să se întîmple de atunci, însă proaspătul parizian din povestire, căruia Parisul îi era cunoscut doar din romanele lui Dumas sau din diapozitivele profului de franceză din generală, n-o să uite degrabă acele momente ce pot fi catalogate fără ruşine ca de graţie.
Nu toate au fost atît de idilice precum primele ore din prima zi, părerea lui despre societatea franceză trecea de la admiraţie şi încîntare provocate de zilele cu soare din parcul Montsouris, de o privire aruncată în lungul Senei din autobuzul 21 pe lîngă Pont Neuf, sau de vederea scribului de la Luvru, la un dezgust de-abia stăpînit atunci cînd simţea mirosul de urină de la gara Saint Lazare, sau cînd trebuia să cerşească un nou permis de sejur la prefectură, sau la fiecare mizerie de-a patronului făcută pe principiul că dacă nu zici nimic, înseamnă că eşti mulţumit.
Acum, aceste stări s-au potolit, un fel de echilibru a pus stăpînire, părerea junelui s-a mai nuanţat, dar Parisul tot Paris rămîne, fir-ar.
---
* sans domicile fixe = vagabond
Lăsa în urmă o grămadă de lucruri, locuri, oameni, dintre care mi-e drag să amintesc două:
- valiza de lemn pregătită cu grijă de tatăl său de îndată de îndată ce poştaşul pusese în cutie un anume ordin, dar în final rămasă nefolosită
- fosta viitoare nevastă care lăcrima pe furiş în holul aeroportului, sub macheta agăţată de tavan a avionului făcut de vreun geniu carpatic al tehnicii aeronautice. Iertată-mi fie ignoranţa, dar nu îmi amitesc dacă e vorba despre Vuia sau despre Vlaicu.
Loc la geam în avion nu a avut, pentru că doamna de la check-in s-a răstit la el că de ce vine aşa de tîrziu. Funcţionarul de la controlul de paşapoarte a ţinut morţiş să afle ce o sa facă în Franţa şi cît o să cîştige. Aceste mici întîmplări au fost repede uitate de îndată ce acele 3 ore s-au scurs şi avionul a început să capete viteză pe pistă, apoi casele ce se vedeau prin hubloul aflat la două scaune distanţă începuseră să se facă din ce în ce mai mici, ca mai apoi să nu se mai vadă deloc iar urechile să se înfunde şi să pocnească făcîndu-l să răspundă cu un "da" hotărît la întrebarea fatală: ceai sau cafea, domnu'?.
În arondismentul 14 de la Paris, pe rue de la Santé, îl aştepta un apartament cu două camere în 22mp închiriat de către angajator. Deşi strîmt, cu un aer cazon şi cu o chirie nesimţit de ridicată, era curăţel şi se afla într-un cartier liniştit, între inchisoare şi spitalul pentru boli psihice, Sainte Anne. Ajuns la noul lui domiciliu, tînărul nostru a început să regrete că a ignorat sfaturile mamei, care îi zisese să îşi ia ceva de mîncare în bagaj măcar pentru prima seară şi a doua zi, că nu se ştie niciodată. La magazinul alimentar de alături nu se găsea nici urmă din deliciosul salam Mistreţul şi nici picătură din băutura răcoritoare Frutti Fresh cu aromă de pere, atît de apreciată în ţară. Pe scurt, pierderea de repere a fost bruscă şi dureroasă, dar a avut avantajul imens al descoperirii cîrnăciorilor de Strasbourg la 4F pachetul şi a conservelor de cassoulet, ce se vor dovedi buni prieteni pe parcursul unei perioade mai lungi.
A doua zi, îmbrăcat cu singurul costum pe care îl avea - şi în consecinţă cel mai bun, cumpărat tot de la Steilmann, evident - pe la 6h30' dimineaţa, de frică să nu se rătăcească, românul proaspăt sosit la Paris şi-a cumpărat o carte Orange reducînd astfel drastic suma de bani lichizi agonisiţi din ultimul salariu românesc şi transformaţi în franci pe care o avea şi s-a urcat în metrou, în direcţia Etoile mai întîi şi apoi porte de Clignancourt, după ce a schimbat la Montparnasse. La 7h10' a ieşit la suprafaţă în place St Georges, arondismentul 9, căutînd o anumită stradă, rue Laférière, unde urma să lucreze de atunci înainte, pentru o bună bucată de vreme. Tot plimbîndu-se el pe acolo pentru că era prea devreme, a văzut cum străzile înguste unde pînă atunci nu era nici ţipenie de om începeau să iasă încetul cu încetul din umbră, cum obloanele magazinelor începeau să se ridice, trotuarele se umpleau fie de scaune cu mese mici rotunde înşirate chiar printre picioarele trecătorilor, fie de tarabe încărcate cu fructe proaspete. Camioane se opreau, ocupînd toată strada, să-şi descarce marfa, cucoane elegante şi fete de toate culorile se grăbeau să intre sau să iasă din gaura metroului, aprinzîndu-şi cu gesturi febrile ţigările, diverşi domni îşi sorbeau cafelele la tejghelele bistrourilor, cîte vreun SDF* începea să scoată capul din sacul de dormit de pe prispa magazinului încă închis unde înnoptase.
Dar cum auctorele acestor rîduri este mai puţin talentat decît vă imaginaţi, el vă invită să vă uitaţi la Amélie Poulain, ca să vă daţi seama măcar puţin despre ce e vorba.
Multe aveau să se întîmple de atunci, însă proaspătul parizian din povestire, căruia Parisul îi era cunoscut doar din romanele lui Dumas sau din diapozitivele profului de franceză din generală, n-o să uite degrabă acele momente ce pot fi catalogate fără ruşine ca de graţie.
Nu toate au fost atît de idilice precum primele ore din prima zi, părerea lui despre societatea franceză trecea de la admiraţie şi încîntare provocate de zilele cu soare din parcul Montsouris, de o privire aruncată în lungul Senei din autobuzul 21 pe lîngă Pont Neuf, sau de vederea scribului de la Luvru, la un dezgust de-abia stăpînit atunci cînd simţea mirosul de urină de la gara Saint Lazare, sau cînd trebuia să cerşească un nou permis de sejur la prefectură, sau la fiecare mizerie de-a patronului făcută pe principiul că dacă nu zici nimic, înseamnă că eşti mulţumit.
Acum, aceste stări s-au potolit, un fel de echilibru a pus stăpînire, părerea junelui s-a mai nuanţat, dar Parisul tot Paris rămîne, fir-ar.
---
* sans domicile fixe = vagabond
30 aprilie 2005
Bio
Aşa, cică trebuie să mă ocup cu vopsitul ouălelelelor.
Se ia metroul şi se face un popas la rue du Château d'Eau, la renumitul magazin sîrbesc Globus. De acolo se achiziţionează o seamă de produse, cum ar fi: cabanosi, barena slanina*, varză murată (care acum se prezintă sub forme diforme, în nişte pungi sub vid), brînză de vaci, Grasă de Cotnari, castraveţi muraţi, gogonele, etc. Vînzătoarea e un fel de hazeaica** - genul de patroană de magazin alimentar din Tătăraşii Iaşului - care numai nu te scuipă cînd îţi vorbeşte. De la un prieten sîrb am aflat ca n-ar fi aşa şi în realitate, că ar avea şi ceva calităţi, cert este că a învăţat un minim de română şi te îmbie mereu cu muşchi ţigănesc, mălai; salam de Sibiu (eu nu cred că e autentic, dar cabanoşii sînt buni).
De la ei am luat astăzi plicul magic cu vopsea roşie, made in France, cu instrucţiuni şi în limba noastră-i o comoară.
După cum se observă, plicul poartă menţiunea "écologique".
Pe spate sînt menţionate şi e-urile din compoziţia produsului: E102, E110, E124, E131, E132, E133, E142, E151. Să căutăm dar pe internet:
Mi se pare mie sau ecologic nu-i totuna cu sănătos? Oricum ar fi, uite-acuşica mă duc să dizolv plicul în apă.
-----
* Aşa scrie, se bănuieşte că e în limba sîrbă. Sensul e uşor de ghicit.
** Bine, limba sîrbă nu vorbiţi, dar rusească de ce nu ştiţi?
Se ia metroul şi se face un popas la rue du Château d'Eau, la renumitul magazin sîrbesc Globus. De acolo se achiziţionează o seamă de produse, cum ar fi: cabanosi, barena slanina*, varză murată (care acum se prezintă sub forme diforme, în nişte pungi sub vid), brînză de vaci, Grasă de Cotnari, castraveţi muraţi, gogonele, etc. Vînzătoarea e un fel de hazeaica** - genul de patroană de magazin alimentar din Tătăraşii Iaşului - care numai nu te scuipă cînd îţi vorbeşte. De la un prieten sîrb am aflat ca n-ar fi aşa şi în realitate, că ar avea şi ceva calităţi, cert este că a învăţat un minim de română şi te îmbie mereu cu muşchi ţigănesc, mălai; salam de Sibiu (eu nu cred că e autentic, dar cabanoşii sînt buni).
De la ei am luat astăzi plicul magic cu vopsea roşie, made in France, cu instrucţiuni şi în limba noastră-i o comoară.
După cum se observă, plicul poartă menţiunea "écologique".
Pe spate sînt menţionate şi e-urile din compoziţia produsului: E102, E110, E124, E131, E132, E133, E142, E151. Să căutăm dar pe internet:
- E102: appears to cause the most allergic and/or intolerance reactions of all the azo dyes, particularly amongst those with an aspirin intolerance and asthmatics. Other reactions can include migraine, blurred vision, itching, rhinitis and purple skin patches.
- E110: Side effects are urticaria (hives), rhinitis (runny nose), nasal congestion, allergies, hyperactivity, kidney tumors, chromosomal damage, abdominal pain, nausea and vomiting, indigestion, distaste for food; increased incidence of tumors in animals.
- E124: It appears to cause allergic and/or intolerance reactions particularly amongst those with an aspirin intolerance or asthmatics. Carcinogen in animals.
- E131: Best avoided by people with allergy reactions as it can cause skin sensitivity, a rash similar to nettle rash, itching, nausea, low blood pressure, tremors and breathing problems.
- E132: Best avoided by people with allergy reactions as it may cause skin sensitivity, a skin rash similar to nettle rash, itching, high blood pressure and breathing problems.
- E133: Not recommended for consumption by children.
- E142: Not recommended for consumption by children.
- E151: Not recommended for consumption by children.
Mi se pare mie sau ecologic nu-i totuna cu sănătos? Oricum ar fi, uite-acuşica mă duc să dizolv plicul în apă.
-----
* Aşa scrie, se bănuieşte că e în limba sîrbă. Sensul e uşor de ghicit.
** Bine, limba sîrbă nu vorbiţi, dar rusească de ce nu ştiţi?
28 aprilie 2005
Religioase
Cine îşi inchipuie că unii se plimbă prin Spania doar de flori de măr portocal, se înşeală amarnic.
Nu domnule, am fost la slujbă, de fapt la mai multe slujbe.
Aceste slujbe se pot clasifica în două categorii:
I) cele oficiate de către taberneros, în cele bodegas sau tabernas din Sevilla ori Córdoba. Ei te răsfaţă cu cerveza, sangría, vino tinto de Málaga sau de Rioja, astfel încît să te mîntuieşti, adică să devii borracho. Iar dacă mîntuirea nu e pentru tine, atunci măcar să alunece pe gît mai bine diversele tapas sau raciones.
II) cele oficiate de altă specie de preoţi, care de data asta se numesc CEO, Product Manager, Director of Sales, Account Manager, IT Project Manager, Senior IT Architect.
Fiind mai degrabă obişnuit cu primul tip de oficiu, care de altfel a constituit scopul ascuns şi nedeclarat al pelerinajului, al doilea fel a reprezentat o mare noutate.
Totul este construit ca să inspire o atmosferă de pioşenie. În sala de oficiu, scăldată într-un semiîntuneric medieval, singura zonă luminoasă este altarul, constituit dintr-un ecran uriaş pe care defilează imagini menite să fidelizeze pe credincioşii aşezaţi cuminţi în bănci, gata să soarbă cuvintele oratorilor. În spatele sălii se află corul - un pupitru de comandă cu multe butoane la care operează un maestru de ceremonii. Să-l numesc DJ?
Deodată, lumina reflectoarelor se concentrează spre amvonul plasat lîngă altar:
- Leidiz end genlămen, mister K.K., CEO of X inc.
We are the champions, uiii ar ză cempions etc, etc
Mister K.K. se dovedeşte a fi un orator fără pereche, işi modulează tonul cu dibăcie, ca să puncteze astfel simbolurile mistice care apar pe ecran. Limbajul lui este al unui iniţiat: consolidation, compliance, process integration. Vorbeşte astfel vreo 40 de minute, apoi se succed şi alţi vorbitori. Incredibil totuşi cum pot unii să vorbească atît de mult şi să nu se înţeleagă nimic.
După astfel de 2 ore, observ oameni în sală care de-abia îşi înăbuşesc căscaturile. Colegul meu, aşezat alături bea apă şi crănţăne cu zgomot bomboanele prezente din belşug pe mese. Din fericire, urmează o pauză în care ne vom spovedi reprezentanţilor companiei X inc şi vom primi în schimb binecuvîntarea: mîncare!
Nu domnule, am fost la slujbă, de fapt la mai multe slujbe.
Aceste slujbe se pot clasifica în două categorii:
I) cele oficiate de către taberneros, în cele bodegas sau tabernas din Sevilla ori Córdoba. Ei te răsfaţă cu cerveza, sangría, vino tinto de Málaga sau de Rioja, astfel încît să te mîntuieşti, adică să devii borracho. Iar dacă mîntuirea nu e pentru tine, atunci măcar să alunece pe gît mai bine diversele tapas sau raciones.
II) cele oficiate de altă specie de preoţi, care de data asta se numesc CEO, Product Manager, Director of Sales, Account Manager, IT Project Manager, Senior IT Architect.
Fiind mai degrabă obişnuit cu primul tip de oficiu, care de altfel a constituit scopul ascuns şi nedeclarat al pelerinajului, al doilea fel a reprezentat o mare noutate.
Totul este construit ca să inspire o atmosferă de pioşenie. În sala de oficiu, scăldată într-un semiîntuneric medieval, singura zonă luminoasă este altarul, constituit dintr-un ecran uriaş pe care defilează imagini menite să fidelizeze pe credincioşii aşezaţi cuminţi în bănci, gata să soarbă cuvintele oratorilor. În spatele sălii se află corul - un pupitru de comandă cu multe butoane la care operează un maestru de ceremonii. Să-l numesc DJ?
Deodată, lumina reflectoarelor se concentrează spre amvonul plasat lîngă altar:
- Leidiz end genlămen, mister K.K., CEO of X inc.
We are the champions, uiii ar ză cempions etc, etc
Mister K.K. se dovedeşte a fi un orator fără pereche, işi modulează tonul cu dibăcie, ca să puncteze astfel simbolurile mistice care apar pe ecran. Limbajul lui este al unui iniţiat: consolidation, compliance, process integration. Vorbeşte astfel vreo 40 de minute, apoi se succed şi alţi vorbitori. Incredibil totuşi cum pot unii să vorbească atît de mult şi să nu se înţeleagă nimic.
După astfel de 2 ore, observ oameni în sală care de-abia îşi înăbuşesc căscaturile. Colegul meu, aşezat alături bea apă şi crănţăne cu zgomot bomboanele prezente din belşug pe mese. Din fericire, urmează o pauză în care ne vom spovedi reprezentanţilor companiei X inc şi vom primi în schimb binecuvîntarea: mîncare!
27 aprilie 2005
Qué alegría
Să lăsăm nervii la o parte şi să ne gîndim şi la ceva plăcut.
Taberna lugar sagrado
de cabales reunión
donde el vino y la tertulia
son rezo y meditación.
No lo crees? Incrédulo!
Atiende a esta definición:
Taberna Templo de Baco
Tabernero Sacerdote del Dios
Bebedor Devoto praticante
Vino Oración
Borracho Fiel en el paraiso.
(J. Capdevila)
Recomand cu căldură următoarele "raciones": "calamares" şi "croquetas de bacalao".
Taberna lugar sagrado
de cabales reunión
donde el vino y la tertulia
son rezo y meditación.
No lo crees? Incrédulo!
Atiende a esta definición:
Taberna Templo de Baco
Tabernero Sacerdote del Dios
Bebedor Devoto praticante
Vino Oración
Borracho Fiel en el paraiso.
(J. Capdevila)
Recomand cu căldură următoarele "raciones": "calamares" şi "croquetas de bacalao".
Aeroportuare
Hotărît lucru, cînd personalul ADP îşi pune în minte să frece la melodie pe călătorii plătitori de bilet de avion, reuşeşte fără prea mare efort.
Exemplu: două ghişee de cichin pentru un anume zbor. Lume multă, îmbulzeală. La fiecare zece minute, cele două ghişee refuză să mai lucreze şi instantaneu se deschid cele două ghişee de alături. Toată lumea, cu arme şi bagaje, se deplasează lateral la noile ghişee. Evident că unii profită de mişcare pentru a mai avansa cu cîteva poziţii, în detrimentul celora care fiind prea aproape de ghişeu nu se pot deplasa lateral din cauză că sînt în dreptul barelor metalice de demarcare a cozii: tête de con, connard, va te faire foutre şi alte asemenea. La îmbarcare, se aşteaptă o jumătate de oră suplimentară, pentru că şoferii autobuzelor care transportă călătorii la avioane sînt şi ei în grevă. Cînd în sfîrşit catadicseşte unul să apară, rîde sadic la lumea enervată. Să mai zic că am plecat cu două ore întîrziere şi ca am pierdut zborul de corespondenţă în Barcelona?
N-are nimic, asta mi-a permis să arunc un ochi prin aeroport şi să mă minunez de cîte şi mai cîte, ca de exemplu de inscripţiile de pe pachetele de ţigări:
"Fumar provoca cancer mortal de pulmón."
Dacă începutul a fost atît de problematic, ar fi cazul ca şi sfîrşitul să fie la fel, pentru unitatea naraţiunii: avionul stă la coadă pentru decolare, cînd în sfîrşit îi vine rîndul, îşi ia puţin avînt, apoi încetineşte şi iese pe undeva pe stînga:
"Leidiz end gentlămen, avem o defecţiune technică şi ne întoarcem la standuri."
Cînd în sfîrşit airbusul a ajuns (cu bine) la Orly, operatorul punţii mobile, în grevă fiind, ne-a lăsat încă o jumătate de oră să fierbem pînă să lipească burduful.
Exemplu: două ghişee de cichin pentru un anume zbor. Lume multă, îmbulzeală. La fiecare zece minute, cele două ghişee refuză să mai lucreze şi instantaneu se deschid cele două ghişee de alături. Toată lumea, cu arme şi bagaje, se deplasează lateral la noile ghişee. Evident că unii profită de mişcare pentru a mai avansa cu cîteva poziţii, în detrimentul celora care fiind prea aproape de ghişeu nu se pot deplasa lateral din cauză că sînt în dreptul barelor metalice de demarcare a cozii: tête de con, connard, va te faire foutre şi alte asemenea. La îmbarcare, se aşteaptă o jumătate de oră suplimentară, pentru că şoferii autobuzelor care transportă călătorii la avioane sînt şi ei în grevă. Cînd în sfîrşit catadicseşte unul să apară, rîde sadic la lumea enervată. Să mai zic că am plecat cu două ore întîrziere şi ca am pierdut zborul de corespondenţă în Barcelona?
N-are nimic, asta mi-a permis să arunc un ochi prin aeroport şi să mă minunez de cîte şi mai cîte, ca de exemplu de inscripţiile de pe pachetele de ţigări:
"Fumar provoca cancer mortal de pulmón."
Dacă începutul a fost atît de problematic, ar fi cazul ca şi sfîrşitul să fie la fel, pentru unitatea naraţiunii: avionul stă la coadă pentru decolare, cînd în sfîrşit îi vine rîndul, îşi ia puţin avînt, apoi încetineşte şi iese pe undeva pe stînga:
"Leidiz end gentlămen, avem o defecţiune technică şi ne întoarcem la standuri."
Cînd în sfîrşit airbusul a ajuns (cu bine) la Orly, operatorul punţii mobile, în grevă fiind, ne-a lăsat încă o jumătate de oră să fierbem pînă să lipească burduful.
21 aprilie 2005
Maître
I Cel care comandă, care domină - stăpîn
II Persoană care deţine o superioritate recunoscută într-un anume domeniu - maestru
III Titlu utilizat în numeroase domenii de activitate pentru a desemna o persoană căreia i se recunoaşte o competenţă particulară asociată cu o aptitudine de conducere - maistru
IV Formă de adresare, obligatoriu la forma masculină (adică exclus maîtresse)
1. utilizată pentru a numi pe membrii unor anumite profesii judiciare: avocaţi, notari, executori
2. utilizată cîteodată în semn de respect pentru personalităţi din domeniul literelor, artelor sau ştiinţelor
3. urmată de un nume sau un prenume pentru a desemna persoane de condiţie ţărănească sau muncitorească cu o anume situaţie în mediul lor - jupîn.
Bine bine, şi ce-i cu asta? Nu de alta, dar m-am simţit urcat în rang din greşeală fără vrerea mea. He he ...
II Persoană care deţine o superioritate recunoscută într-un anume domeniu - maestru
III Titlu utilizat în numeroase domenii de activitate pentru a desemna o persoană căreia i se recunoaşte o competenţă particulară asociată cu o aptitudine de conducere - maistru
IV Formă de adresare, obligatoriu la forma masculină (adică exclus maîtresse)
1. utilizată pentru a numi pe membrii unor anumite profesii judiciare: avocaţi, notari, executori
2. utilizată cîteodată în semn de respect pentru personalităţi din domeniul literelor, artelor sau ştiinţelor
3. urmată de un nume sau un prenume pentru a desemna persoane de condiţie ţărănească sau muncitorească cu o anume situaţie în mediul lor - jupîn.
Bine bine, şi ce-i cu asta? Nu de alta, dar m-am simţit urcat în rang din greşeală fără vrerea mea. He he ...
19 aprilie 2005
Lucrez din greu
Este ora 14.45 şi scriu aceste rînduri cu dificultate. Cu ultimele puteri, aş spune. La parterul clădirii încă se dau lupte crîncene. Mulţi dintre colegi au căzut la datorie, unii dintre ei mai zvîcnesc încă din degetul mic sub mese, iar cei care mai suflă o fac cu mişcări vlăguite.
Azi a fost o lejeră modificare a programului obişnuit.
Şefa a împlinit o frumoasă vîrstă, ea afirmă că a schimbat prefixul, încă un rid s-a adăugat pe fruntea ei, ochelarii ei s-au îmbogăţit cu încă o dioptrie. Dar eu nu i-am împărtăşit aceste gînduri mizere, ci am complimentat-o din plin, ne-ratînd ocazia să îi spun că arată ca la30 20 de ani.
În consecinţă, a trimis un e-mail de invitaţie la o grămadă de lume pentru sărbătorirea fericitului eveniment, iar noi, cei invitaţi, am cotizat cîte 5 euro, ca să-i luăm o cremă anti-rid mai acătării.
Ostilităţile au început pe la ora 12, prezenţi fiind chiar şi şefii cei mari, care au demonstrat încă o dată că şi ei sînt oameni. Cum spuneam la început, bătălia încă continuă, am constatat cu stupoare că am colegi în care se poate turna mai mult vin decît intr-un butoi.
Am dezertat de la locul faptei tocmai cînd a fost despachetat camembert-ul, imediat după ce şefa şi-a anunţat disponibilitatea de a mai face un copil. Nu vreau să fiu înţeles greşit, iubesc această brînză, dar nu atunci cînd o miros din gura vreunui coleg care îmi susură în urechi că azi CAC40 a căzut cu 2%.
Aşa că mă regăsesc acum singur în birou, faţă în faţă cu tastatura, incapabil să răspund la telefon, pentru că oricum n-aş înţelege nimic, ia mai dă-i naibii!
Ultima oră: Şefa a sfîrşit in căruciorul de la supermarché -împrumutat pentru ocazie - împinsă pînă la uşa magazinului de către unul dintre colaboratorii apropiaţi.
Azi a fost o lejeră modificare a programului obişnuit.
Şefa a împlinit o frumoasă vîrstă, ea afirmă că a schimbat prefixul, încă un rid s-a adăugat pe fruntea ei, ochelarii ei s-au îmbogăţit cu încă o dioptrie. Dar eu nu i-am împărtăşit aceste gînduri mizere, ci am complimentat-o din plin, ne-ratînd ocazia să îi spun că arată ca la
În consecinţă, a trimis un e-mail de invitaţie la o grămadă de lume pentru sărbătorirea fericitului eveniment, iar noi, cei invitaţi, am cotizat cîte 5 euro, ca să-i luăm o cremă anti-rid mai acătării.
Ostilităţile au început pe la ora 12, prezenţi fiind chiar şi şefii cei mari, care au demonstrat încă o dată că şi ei sînt oameni. Cum spuneam la început, bătălia încă continuă, am constatat cu stupoare că am colegi în care se poate turna mai mult vin decît intr-un butoi.
Am dezertat de la locul faptei tocmai cînd a fost despachetat camembert-ul, imediat după ce şefa şi-a anunţat disponibilitatea de a mai face un copil. Nu vreau să fiu înţeles greşit, iubesc această brînză, dar nu atunci cînd o miros din gura vreunui coleg care îmi susură în urechi că azi CAC40 a căzut cu 2%.
Aşa că mă regăsesc acum singur în birou, faţă în faţă cu tastatura, incapabil să răspund la telefon, pentru că oricum n-aş înţelege nimic, ia mai dă-i naibii!
Ultima oră: Şefa a sfîrşit in căruciorul de la supermarché -împrumutat pentru ocazie - împinsă pînă la uşa magazinului de către unul dintre colaboratorii apropiaţi.
15 aprilie 2005
Constituţionale
Că veni vorba, m-am uitat aseară printre picături la emisiunea în care Chirac a încercat să facă campanie pentru "oui" pentru referendumul despre tratatul constituţional european de pe 29 mai.
Formula de emisiune aleasă a fost cel puţin bizară. Chirac stătea la o masă cu Andreea Esca a francezilor, pe nume Patrick Poivre d'Arvor (sau PPDA, prietenii ştiu de ce), iar în jur gravitau următoarele persoane:
- Jean-Luc Delarue - este prezentatorul unei emisiuni care de regulă urmează unui film artistic cu caracter educativ. Emisiunea lui este una cu public, în care se discută de obicei o problemă în legatură cu filmul care tocmai a fost. Invitaţii lui sînt persoane cu diverse probleme: obezitate, bulimie, anorexie, TOC-uri (trouble obsessionnel compulsif), sîni siliconaţi, penis mic, travestiţi, homosexuali care nu şi-au facut coming-out-ul etc.
- Marc-Olivier Fogiel - un pitbull mediatic. Este realizatorul unei emisiuni în care îşi desfiinţează invitaţii prin tactica luatului vorbei din gură cu agresivitate. Are o viziune superficială asupra invitaţilor dar e încă în faza în care crede că ştie totul, ceea ce îi dă legitimitatea de a avea un aer de superioritate tot timpul, mai puţin cînd invitaţii lui se numesc Alain Delon (care vorbeşte la persoana a III-a despre sine), Brigitte Bardot (căsătorită cu un mebru marcant din partidul de extremă dreapta, Frontul Naţional, autoarea unei cărti de un rasism rar întîlnit) şi, cu voia dumneavoastră, Nicolas Sarkozy, pe care îi adoră, sau cînd invitaţii au cotizat din greu să fie prezenţi acolo, pentru că au un produs de promovat (carte, spectacol, film).
- Emmanuel Chain - fost realizator al emisiunii Capital de pe M6. Acum căzut în dizgratie, după un pasaj meteoric pe la Canal +.
Aceşti acoliţi de marcă funcţionau pe post de mediatori între masa prezidenţială şi o mulţime cu medie de vîrstă mică ce ar fi trebuit să-i pună întrebări lui Monsieur le Président de la République* legate de tratatul constituţional.
Cantitatea de întrebări legate de constituţie a fost infimă şi a reflectat faptul că junimea prezentă nu ştia de ce se află acolo. Grosul întrebărilor a fost pe de o parte despre probleme care preocupă foarte mult populaţia franceză în momentul de faţă şi pe de altă parte despre probleme care îi sînt dragi lui Delarue: fuga locurilor de muncă înspre est, şomajul, Renault Logan, bună ziua, sînt din Strasbourg şi sînt homosexual, cum fac să lucrez ca avocat în Spania, etc.
La aşa întrebări, aşa răspunsuri. Chirac a dat din colţ în colţ, fără argumente, la sentiment (n'ayez pas peur - îndemn cu parfum de Vatican). A repetat spasmodic că UE e un lucru bun pentru că exporturile ţărilor UE în Europa de Est au crescut de 4 ori în cîţiva ani şi că asta generează locuri de muncă în Franţa (şomajul a trecut de 10% luna trecută).
Şi cam atît, timp de două ore.
Bibliografie:
-----
* Blog umoristic apocrif
Formula de emisiune aleasă a fost cel puţin bizară. Chirac stătea la o masă cu Andreea Esca a francezilor, pe nume Patrick Poivre d'Arvor (sau PPDA, prietenii ştiu de ce), iar în jur gravitau următoarele persoane:
- Jean-Luc Delarue - este prezentatorul unei emisiuni care de regulă urmează unui film artistic cu caracter educativ. Emisiunea lui este una cu public, în care se discută de obicei o problemă în legatură cu filmul care tocmai a fost. Invitaţii lui sînt persoane cu diverse probleme: obezitate, bulimie, anorexie, TOC-uri (trouble obsessionnel compulsif), sîni siliconaţi, penis mic, travestiţi, homosexuali care nu şi-au facut coming-out-ul etc.
- Marc-Olivier Fogiel - un pitbull mediatic. Este realizatorul unei emisiuni în care îşi desfiinţează invitaţii prin tactica luatului vorbei din gură cu agresivitate. Are o viziune superficială asupra invitaţilor dar e încă în faza în care crede că ştie totul, ceea ce îi dă legitimitatea de a avea un aer de superioritate tot timpul, mai puţin cînd invitaţii lui se numesc Alain Delon (care vorbeşte la persoana a III-a despre sine), Brigitte Bardot (căsătorită cu un mebru marcant din partidul de extremă dreapta, Frontul Naţional, autoarea unei cărti de un rasism rar întîlnit) şi, cu voia dumneavoastră, Nicolas Sarkozy, pe care îi adoră, sau cînd invitaţii au cotizat din greu să fie prezenţi acolo, pentru că au un produs de promovat (carte, spectacol, film).
- Emmanuel Chain - fost realizator al emisiunii Capital de pe M6. Acum căzut în dizgratie, după un pasaj meteoric pe la Canal +.
Aceşti acoliţi de marcă funcţionau pe post de mediatori între masa prezidenţială şi o mulţime cu medie de vîrstă mică ce ar fi trebuit să-i pună întrebări lui Monsieur le Président de la République* legate de tratatul constituţional.
Cantitatea de întrebări legate de constituţie a fost infimă şi a reflectat faptul că junimea prezentă nu ştia de ce se află acolo. Grosul întrebărilor a fost pe de o parte despre probleme care preocupă foarte mult populaţia franceză în momentul de faţă şi pe de altă parte despre probleme care îi sînt dragi lui Delarue: fuga locurilor de muncă înspre est, şomajul, Renault Logan, bună ziua, sînt din Strasbourg şi sînt homosexual, cum fac să lucrez ca avocat în Spania, etc.
La aşa întrebări, aşa răspunsuri. Chirac a dat din colţ în colţ, fără argumente, la sentiment (n'ayez pas peur - îndemn cu parfum de Vatican). A repetat spasmodic că UE e un lucru bun pentru că exporturile ţărilor UE în Europa de Est au crescut de 4 ori în cîţiva ani şi că asta generează locuri de muncă în Franţa (şomajul a trecut de 10% luna trecută).
Şi cam atît, timp de două ore.
Bibliografie:
- Jacques Chirac s'avoue désorienté par le "pessimisme" des jeunes
- Jacques Chirac, prof de oui
- Chirac défend une Europe «non libérale»
-----
* Blog umoristic apocrif
Sindicale (n)
În fiecare zi trebuie să fie cîte o chestie de protestat.
Ieri, Air France a anunţat concedierea agentului de pistă responsabil de decesul unei stewardese pe aeroportul Orly. Vestea a provocat mînia sindicatelor, care au promis o grevă pentru săptămîna viitoare.
Pînă acum, deşi nu eram de acord cu protestul în sine, priveam acţiunea cu detaşare, din poziţia celui neafectat. De data asta s-a schimbat, n-ar putea să facă grevă imediat şi să termine pînă am eu de plecat, la sfîrşitul săptămînii viitoare?
Ieri, Air France a anunţat concedierea agentului de pistă responsabil de decesul unei stewardese pe aeroportul Orly. Vestea a provocat mînia sindicatelor, care au promis o grevă pentru săptămîna viitoare.
Pînă acum, deşi nu eram de acord cu protestul în sine, priveam acţiunea cu detaşare, din poziţia celui neafectat. De data asta s-a schimbat, n-ar putea să facă grevă imediat şi să termine pînă am eu de plecat, la sfîrşitul săptămînii viitoare?
14 aprilie 2005
Sindicale
Aţi auzit de Frits Bolkestein?
E autorul unei directive europene cu privire la liberalizarea serviciilor în Uniune, care prevede, în unele condiţii, ca meseriaşii care lucrează în altă ţară decît a lor să beneficieze de protecţia socială a ţării de origine şi nu a ţării gazdă. Această directivă a provocat o mare hemoragie de cerneală în presa franceză şi a dat apă la moară politicienilor care îndeamnă lumea să voteze "NU" la referendumul pentru Constituţia europeană.
Deşi Chirac a obţinut rediscutarea actului incriminat, se pare că Bolkestein e încăpăţînat. Recent, el a făcut un turneu în Franţa, ca să-şi susţină directiva. Unul dintre argumentele lui a fost că e foarte greu să găsească un electrician sau un instalator în nordul Franţei, unde are o casă. Ieri, electricienii din sindicatul CGT de la EDF i-au tăiat curentul la reşedinţa lui secundară, ca să-i arate ca "există electricieni în regiune" şi "cum trăiesc oamenii fără resurse cărora EDF le-a întrerupt curentul".
E autorul unei directive europene cu privire la liberalizarea serviciilor în Uniune, care prevede, în unele condiţii, ca meseriaşii care lucrează în altă ţară decît a lor să beneficieze de protecţia socială a ţării de origine şi nu a ţării gazdă. Această directivă a provocat o mare hemoragie de cerneală în presa franceză şi a dat apă la moară politicienilor care îndeamnă lumea să voteze "NU" la referendumul pentru Constituţia europeană.
Deşi Chirac a obţinut rediscutarea actului incriminat, se pare că Bolkestein e încăpăţînat. Recent, el a făcut un turneu în Franţa, ca să-şi susţină directiva. Unul dintre argumentele lui a fost că e foarte greu să găsească un electrician sau un instalator în nordul Franţei, unde are o casă. Ieri, electricienii din sindicatul CGT de la EDF i-au tăiat curentul la reşedinţa lui secundară, ca să-i arate ca "există electricieni în regiune" şi "cum trăiesc oamenii fără resurse cărora EDF le-a întrerupt curentul".
