Mi-am cumpărat acum vreun an și ceva niște Cabasse de bibliotecă pe care le-am legat la un Wiimamp ce-l luasem mai devreme ca să ameliorez puțin sunetul de la televizor. Da, sînt un moșneag care încă se uită la televizor. Și cum sînt un moșneag, mi se rupe în paișpe. Dar zic că au fost niște bani pe care i-am dat cu folos. 

Televizorul ca televizorul, dar între timp am descoperit emisiunea de jazz în hi-res de pe France Musique de la ora 7 în fiecare seară, a lui Laurent Valéro, un fel de Godoroja al francezilor. 

Da. E ceva. Stau și ascult prostrat la distanță egală de boxe și fără să vreau bat ritmul cu piciorul. Le-am montat chiar și piciorușe speciale din cauciuc, să nu vibreze mobila pe care stau și să se audă mai bine. Mi-am reglat bașii după sugestiile lui gemini și cînd bagă un Avishai Cohen la radio, simt cum mi se zburlește părul încă negru din vîrful capului. Mie îmi place mult și de baterista lui, una tînără și foarte sexi, Roni Kaspi îi zice. Chiar mi-o și imaginez cum patrulează prin Gaza cu mitraliera sub braț o dată pe an, sau cît o fi pe la ei acolo. E dată dracului. O baterie ca a ei, mai rar.

Și astfel am descoperit diverși muzicanți, scuze pentru platitudine: Brad Mehldau, Foehn, Alex Grenier, Tingvall Trio, Gogo Penguin, John Scofield și un francez, probabil LFIst, ciupește coardele de la contrabas, ceva de groază, îi zice Kham Meslien. Îmi mai place și de o armeancă franceză, Macha Gharibian.

În timp ce scriu, cîntă pe dizăr niște giapanezi deconstruiți, le zice H Zettrio, nu știu de unde au ieșit, dar îmi zvîcnesc tîmplele de la bașii lor.

Iar acuma mă tot uit după scule, ba poate să investesc într-un amplificator analogic, cu niște boxe coloană ceva, ca omul. Sau să îmi iau un abonament la Qobuz, ceva?