Ştiu că nu prea mi-a dus nimeni dorul, dar asta nu mă deranjează defel, pentru că un om aşa de important ca mine nu are vreme de pierdut cu astfel de futilităţi.
Am ajuns să mă comport ca un om bogat şi aici nu vorbesc despre preţul pe care îl plătesc pe roşiile de la magazin. De exemplu, în fiecare uichend, după brunch, mă îmbrac într-o ţinută lejeră, dar elegantă, cu o haină de vară în carouri, o cămaşă cu monogramă pe mîneca dreaptă, butoni de argint şi nişte pantaloni confortabili care aduc de departe cu pantalonii de călărie, cizme lustruite în picioare. Pe ficior îl îmbracă bona în costum de mariner, îi spun majordomului să îmi pregătească porşul şi să mi-l tragă în faţa peronului şi hopa la volan, direcţia hipodrom. Ajuns acolo, zvîrl cheile băiatului care îmi deschide portiera. Adus puţin din umeri, iau pe ficior de mîna lui dreaptă cu mîna mea stîngă, în timp ce dreapta mi-o trec din cînd în cînd peste firele de păr rare ce nu mai acoperă chelia, răvăşite fiind de un vînt slab. Cînd dreapta nu e în păr, stă într-o poziţie relaxată în buzunarul pantalonului, în vreme ce ne aducem contribuţia la amestecul ambiant de parfumuri scumpe din zona VIP a hipodromului. Cursele nu au început încă, rămîne aşadar vreme de un pahar de şampanie în compania unei mari doamne a calului*, naşa unei curse din ziua respectivă, fiind însărcinată de asociaţia filantropică pe care o reprezintă să înmîneze premiul cîştigătorului.
Dar iată că o voce blondă anunţă că în rondul de prezentare vor intra caii pentru prima cursă. Imediat îmi aprind un trabuc şi ne grăbim înspre cai. Un obişnuit de-al locului care privea de dincolo de gard, din zona oamenilor obişnuiţi, mă recunoaşte şi începe să îmi arunce vorbe grele în gura mare. Îl salut amabil cu mîna şi îmi caut din ochi calul. Jokey-ul, care stătea pe margine, mă zăreşte şi vine să îmi strîngă mîna cu un zîmbet ipocrit. Îi spun două vorbe de încurajare şi îl concediez scurt, tocmai în momentul în care crainicul anunţă:
- În şa, domnilor!
În timp ce călăreţii urcă pe cai, pe margine, oameni care tocmai şi-au băgat toate economiile în pariuri şi care vor plînge amar în maxim un sfert de oră, strigă fel de fel de încurajări înspre cai şi călăreţi laolaltă. Un paznic la patru ace tocmai a dat afară discret un tip despre care nu se ştie cum intrase în zona rezervată, nespălat pe cap, îmbrăcat cu un hanorac albastru şi care trăgea poze cu canonul în stînga şi în dreapta.
Aseară, la Ritz, în barul Hemingway, am vorbit îndelung şi cu amar cu un amic austriac care se uita cu coada ochiului la americanca blondă ce era la al 5-lea cocteil la 28 de euro, despre cursa respectivă în care calul meu şi-a rupt un picior la ultimul obstacol, tocmai cînd era pe punctul de a trece în faţa clasamentului, de a trebuit împuşcat, iar jokey-ul a ieşit pe targă de pe pistă.
Toaleta de la Ritz era cum o ştim, cu robinete de aur ornamentate cu capete de lei şi un fotoliu Louis XIV în vestibul. În aerul încăperii actului se simţea că mai fusese cineva acolo cu puţină vreme înainte, iar pe jos se vedea cum altcineva greşise puţin tirul.
---
* Aşa a spus crainicul cînd a făcut prezentările la microfon: "une grande dame du cheval".
