- Drumul lung în clasa afaceri e mișto.
- Străzile nu au nume.
- Orasele sînt monstruoase.
- Mîncarea e fantastică și nu foarte scumpă.
- În bar sau la restaurant, cînd intri, personalul se bucură în cor că au un client nou. Știu asta pentru că era cu subtitluri.
- Trenurile merg ceas. Pe peron așteaptă ceferiști în uniformă care salută cînd trenul intră în gară.
- Cînd controlorul iese din vagon după ce și-a terminat treaba, se întoarce înspre călători și face o plecăciune adîncă. La fel face și vînzătoarea ambulantă, chiar dacă nu a vîndut nimic.
- Femeile poartă încălțăminte cu toc înalt, cu un număr-două mai mare decît necesar și merg cu picioarele în formă de paranteze, cu bombeurile apropiate unul de altul în raport cu călcîiele.
- Mai toate fetișcanele sînt îmbrăcate ca în desenele animate.
- Toaletele sînt fie turcești, fie au colacul încălzit și prin apasarea unui buton iese un jet de apă care ajunge pînă în tavan dacă nimeni nu e așezat.
- La intersecții se poate traversa în diagonală. De fapt, cînd se face verde pentru pietoni, intersecția poate fi traversată în toate sensurile.
- Politețea e înnăscută.
- Jumătate din populație poartă mască respiratorie.
30 mai 2010
28 mai 2010
Tora! Tora! Tora!
Hărțile cu liniile inamice obținute de la iscoade au fost imprimate și distribuite. După ce le-am memorat, le-am rupt în mii de bucățele și le-am băut cu toții amestecate cu saké călduț. Apoi ne-am culcat cu gîndul la împărat, repetînd cele 7 idealuri ale codului bushido: rigoare, curaj, mărinimie, respect, sinceritate, onoare, loialitate, sushi, soba, yakitori și ramen.
Cu sondele pitot schimbate și cu motoarele curățate de cenușă vulcanică, avioanele se înalță în văzduh unul cîte unul, tulburînd liniștea începutului de zi în care raze roșiatice străpung orizontul dinspre răsărit (sigur, ora nu e potrivită, acum e după amiaza, dar dă bine la descriere), anunțînd un zbor lung încununat de cele mai răsunătoare succese.
Știu că mă repet dar hai banzai! Ne mai auzim de la fața locului.
Mizajur:
simt nevoia sa mă laud: mă aşteaptă 12 ore de zbor in rindul 6. Sper ca sampania e buna si ca scaunul face masaj.

17 mai 2010
15 mai 2010
13 mai 2010
Chemarea răsăritului
Stimați prieteni și neprieteni, în Japonia e cam înnorat.
De pe fereastra hotelului se văd haite de blonde circulînd pe bicicletă.
Sper ca mîine să fie și mai bine.
De pe fereastra hotelului se văd haite de blonde circulînd pe bicicletă.
Sper ca mîine să fie și mai bine.
01 mai 2010
Haiku 11 (biscuiți cu brînză)
Jubileul parizian se sărbătorește în acest an cu o Budweiser și un wienerschnitzel nesimțit în toată simplitatea lui, chiar la Schweizerhaus, în spatele roții de la Prater, ca să crape dușmanul de clasă de individie.
E de ajuns să te deplasezi puțin mai la nord sau puțin mai la sud ca să îți dai seama de fapt de cît de nesărat și de infect e poporul francez vecin și pretin.
E de ajuns să te deplasezi puțin mai la nord sau puțin mai la sud ca să îți dai seama de fapt de cît de nesărat și de infect e poporul francez vecin și pretin.