Avem carne

Acum cîteva secole ne adusese cineva de la țară o găină vie.

Am ținut-o legată de picior cu o sfoară în balcon și i-am dat să mănînce cu multă dragoste pîine, grăunțe și alte delicatese. Găina mînca și plîngea. Am dezvoltat o prietenie duioasă și plină de înțelegere cu ea pînă a doua zi cînd a venit un vecin. A scos-o în fața blocului, a încercat diverse poziții pînă cînd a găsit-o pe cea bună: ținînd-o de cap cu o mînă și strîngînd-o între genunchi, i-a tăiat gîtul din vreo cinci mișcări precise cu un cuțit ținut în cealaltă mînă. Apoi am mîncat-o.

Ieri am fost în vizită la niște vecini. Cum mă mutam în grădină la ei de pe un picior pe altul cu o cupă de șampanie Franța în mînă - ce-i drept, arătam bine: un tip în bermude vorbind o franceză elevată, punctată mai de cîte un subjonctiv imperfect, mai de cîte un fait chier, cu paharul ținut delicat la nivelul obrazului în mîna dreaptă în timp ce își aranja frumoșii ochelari cu stînga, trădînd astfel un vădit interes în conversație - era să calc un melc care își găsise să treacă pe acolo. Tocmai se oprise  în timp ce își căuta drum prin gazon cu o corniță în pantoful meu negru din care ieșea ciorapul roz trei sferturi. Fiindcă am un suflet sensibil la suferințele animalelor, l-am luat de cochilie și am dat să îl pun la rădăcina unor bambuși care crescuseră cu vreo 10cm de cînd beam noi șampanie la umbra lor.

- Aaaaa, nu, dă-l încoace să-l omor că mănîncă bambușii, zice vecina.

Nu am putut lăsa să se petreacă o astfel de întîmplare, așa că l-am luat cu mine acasă. L-am dus pe balcon și i-am făcut un culcuș cu frunze uscate de la morcovii ce-i aveam în cămară. Am stat îndelung cu el, spunîndu-i cuvinte duioase și cîntîndu-i melc melc codobelc în timp ce ronțăia mulțumit frunzulițele pe care le testa în prealabil cu cornițele. Apoi m-am dus la bucătărie să pun o oală de apă la fiert ca să-l pregătesc pentru cină.

Cînd m-am întors în balcon, nu l-am mai găsit, fugise. În urma lui nu mai era decît o dîră lucioasă și fumegîndă de bale.

Iulie canicular

Azi mi-a zis un tip cu facies de votant de extremă dreapta de la volanul unui merț că sînt un "espèce de connard". Era genul acela de burghez socialist cu arborele genealogic stabilit pînă la 1789 căruia nu i-a lipsit nimic niciodată, care a făcut o Grande Ecole pentru că așa îi era hărăzit și acuma are un birou individual într-un turn de la Défense de pereții căruia a agățat poze cu copiii, din care face albie de porci politicos prin imeil o armată de subalterni care fac cărare în fața lui cînd merge la toaletă. Pedalam, urmărind de aproape o mașină care și ea urmărea de aproape o altă mașină din fața ei și așa mai departe într-un lung șir. La început, merțul din spatele meu a dat să treacă pe lîngă mine la o intersecție, dar fiindcă era cît pe ce să calce niște pietoni care traversau a trebuit să renunțe și să revină în spatele meu. Am întors rapid o privire înspre el și am continuat să mă țin de vehicolul ce mă precedea. Aici privirile sînt mereu pline de semnificații. Te duci la piață și te uiți pe tarabă și nu vezi că lumea stă la coadă. Nici nu trebuie să ridici capul ca să știi cum se uită de urît oamenii la tine, fără să îți spună nici un cuvînt. Parcă te arde ceva în ceafă. O privire din asta am îndreptat și eu înspre merț, provocînd cojirea vopselei de pe capotă. M-a tot împins ambalînd motorul aproape 1km și cînd în sfîrșit la o bifurcație eu am luat-o la stînga și el la dreapta, a deschis geamul și atunci m-a înjurat.

Mă gîndesc serios să îmi cumpăr o cască, dar mă enervează că nu se asortează cu alura mea de superman și nici cu ochelarii de Willem. Nici nu vreau să cad în patima normelor europene emise de înaltele instanțe care tratează cetățenii ca pe niște copii care în final ajung să le fie frică să bea un pahar de vin din cauza directivei cu abuzul de alcool, să se simtă vinovați că au mîncat o tartină cu nutella din cauza directivei cu mîncărurile grase, să culpabilizeze pentru că au făcut o baie fierbinte în cadă sau că mai au cîteva becuri de 60W ascunse în cămară.

Vederea prin lentilă

Mă roade curiozitatea să știu de ce naiba mai vine lumea pe aici.

Pînă aflu de ce, să știți că ieri am strîns de gît tot personalul magazinului de ochelari din apropiere pe motiv de angajamente luate și nerespectate. Nu chiar tot, am lăsat în viață numai pe unul dintre angajați,  promițîndu-i că-l cruț dacă îmi face pe loc ochelarii pe care îi comandasem cu o săptămînă în urmă. Cum oferta mea nu putea fi refuzată, a acceptat imediat. După ce a terminat, l-am băgat cu capul în toaletă și am tras apa, nerespectîndu-mi promisiunea. Văzutul în ceață este cauză majoră de comportamente antisociale.

Am ajuns așadar azi la birou fără cîrja de orb pentru prima dată în ultima lună de zile.

Nu departe de intrarea în clădire, am zărit-o bine de tot pe tipa de la marketing atacată de doi indivizi dubioși care o legaseră cu lanțuri antifurt de bicicletă de logo-ul firmei și se pregăteau acuma să o facă de rușine pentru că nu le înapoiase nu știu ce cheițe. A trebuit deci să intru în prima cabină telefonică și să mă schimb în costum de superman ca să pot să intervin. Cum mă apropiam eu în zbor vertiginos de joasă altitudine, prevestind o ploaie iminentă care în final nu a mai venit, unul dintre cei doi răufăcători a scos un U din kryptonită și l-a aruncat înspre mine, așa că a trebuit să renunț de bună voie, reluîndu-mi după colț înfățișarea pașnică de amploaiat care își începe motivat o nouă zi de lucru, dînd din cap după muzica din căști.

În birou, toată lumea s-a făcut că nu sesizează nimic anormal, de ca și cum ar fi lucrat de ani de zile alături de Clark Kent. Numai una dintre pramatiile de șefi de proiect a trimis în timpul dimineții prin imeil la toată lumea și pe feisbuc o poză cu Christophe Willem care mă imita în concert. În fața acestui comportament infantil am reacționat destul de urît, anulînd imediat berea de mîine seara. Mă gîndesc să îi pregătesc respectivului un sfîrșit tragic.