A venit în sfîrșit iarna cu al ei covor de nea așternut cu precădere pe spațiile ce fuseseră verzi cu o zi înainte. M-am întrebat mereu cum naiba reușesc aici spațiile verzi să rămînă verzi tot anul, cu excepția momentelor în care sînt acoperite de zăpadă, cînd nu mai sînt verzi, ci albe sau albe cu pete verzi. E ceva nenatural la mijloc, în plină iarnă iarba e verde și mulți copaci sînt plini de frunze. O posibilă explicație ar fi că municipalitatea a luat hotărîrea să planteze peste tot gazon și copaci din plastic, date fiind costurile de întreținere reduse raportate la beneficiul estetic evident.
Sosirea anotimpului hibernal, în afara stării de bucurie interioară pe care o provoacă, aducînd în memorie frumoasele versuri ale lui Coșbuc, este însoțită în acest an și de unele momente neplăcute, cum ar fi cel de azi dimineață cînd, încercînd prin prelucrări mecanice insistente să înfășor celebrul lanț antifurt în formă de 8 pe ghidonul bicicletei, am reușit de-abia din a patra încercare și cu prețul prinderii unei părți din pielea mîinii drepte în mecanismul de închidere a lanțului. Cutra de lanț și-a pierdut din flexibilitatea și așa puțină cu care mă obișnuise în favoarea unei rigidități pronunțate ce îl aduce într-o formă de băț cam strîmb atunci cînd este desfăcut, întrucît a înghețat.
Altfel, iarna e un anotimp frumos care începe bine cu tîrgul de vinuri de la Porte de Versailles, prilej de cumpărături impulsive și nenumărate, dar pe degustate. Nu am degustat în schimb nimic atunci cînd, întorcîndu-mă acasă, timp de o oră și jumătate am rămas blocat în lift alături de o grămadă de sticle ce stăteau cuminți cîte șase în cutiile lor.
Morala este următoarea: niciodată să nu plecați de acasă fără un tirbușon în buzunar, căci poate fi uneori mai util decît un lanț antifurt rigid de bicicletă.
