Moment poetic

Obeliscul leilor e tot acolo, lîngă tei. Alături, între flori, e înfiptă o pancartă din tablă îndoită și scorojită. Pancarta e înclinată. Pe ea, alături de însemnele Uniunii Europene și ale Romaniei, stă scris numele monumentului și cîteva cuvinte despre anul și evenimentul de care sînt legate construcția lui. Piatra galbenă e cariată, tencuiala cu care au fost lipite blocurile de piatră se cojește iar leii au nasurile ciupite. De la clădirea muzeului aflat la vreo 50m pleacă în diagonală un cablu care se oprește într-un difuzor instalat sub obelisc, între posterioarele celor patru lei. La difuzor se aude cum cineva recită poezii pe un fond muzical ce se vrea calm și înălțător. Lumea e multă la promenadă, covrigii calzi cu susan cumpărați de vizavi de la chioșcul de la rond sînt neschimbați, iar perechi de studenți se sărută pe bănci mai ferite. Din cînd în cînd se aude huruitul unui tramvai care coboară în goană înspre Universitate. Soarele stă să apună printre niște copaci înfloriți din spatele lui Creangă iar copiii își murdăresc mîinile, jucîndu-se în bazinul mizerabil și gol artezienei de pe aleea principală dinspre ieșire.