Rămîne de văzut cum naiba fac să mă trezesc pînă la ora 15, cînd am o ședință de două ore, după ce am dezbătut la prînz o sticlă de Bourgogne, nu mai știu cum se cheamă, nu pot să îmi amintesc în momentul de față. Știu doar că avea un gust verde și îmi părea slab, pînă cînd m-am uitat pe sticlă și am văzut că avea 14 grade. Mergea stass cu peștele crud cu wasabi din belșug și cu tortul din desert. Din păcate, totul e doar o amintire beată acum, cînd jazzul sună violent și fără melodie în căști și îmi place la nebunie. În openspace lumea vorbește ca peștii în acvariu, cred - numai despre asta poate fi vorba-, despre java, nosql, aifon, noile macuri care întîrzie să apară sau noul pédégé numit chiar ieri. Eu, în schimb, mă simt deasupra tuturor, după exact atîția ani de vorbit străineza și îmi aduc aminte de proful de franceză din generală care era bătăuș, dar tot timpul cu motiv și căruia nu-i port defel pică, pentru că de la el știu de strada Servandoni și pentru că știa să și recompenseze pe măsură cînd știam cum trebuie despre avoir și être. A murit între timp, săracul Bujdei. Și îmi mai aduc aminte de primul 1 mai petrecut la Paris, aproape de statuia Ioanei d'Arc, cînd am întîlnit o coloană de moșnegi cu steaguri bleublancrouge care strigau gerontologic: "La France aux Français!" și nu prea am înțeles eu la vremea aia de ce strigau ei așa, care era legătura cu 1 mai și nici nu am înțeles ura unuia dintre ei care mi-a întins o cocardă tricoloră să o prind în piept și i-am refuzat-o sincer și nevinovat, spunîndu-i că nu sînt francez. Și îmi mai amintesc de dimineața în care în care am deschis televizorul și l-am văzut pe proaspătul ministru de interne, agitat tot, cum îi e stilul, anunțînd schimbarea legislației care avea să mă afecteze direct și fără milă. Profit de ocazie și îi urez să dispară naibii din peisaj, duminică la ora 20, jugănit de pirații somalezi pe iahtul lui Bolloré.
Rahat, a sunat aifonul că trebuie să mă duc la ședință.
