Au fost cîteva zile cu vremea foarte frumoasă: soare, temperaturi de 18-20 de grade, fără vînt. Și astfel s-a așternut peste cîmpie o pîclă gălbuie de nu se mai zărea nici vîrful turnului Eiffel prin ea. Acuma că era de la nemți, care ard cărbune într-o veselie de cînd au oprit centralele nucleare sau de la mașinile care ard motorina degeaba în ambuteiaje, cine știe. Cert este că, după cîteva zile în care m-a usturat bine gîtul, guvernul s-a scărpinat în cap și a instituit măsura ceaușistă a circulatului cu soț și fără soț: zi impara, mașini cu număr impar, zi para, mașini cu număr par, cu o listă întreagă de excepții.
Cei 10km pînă la birou au fost ieri o plăcere: nici un scuterist nu mi-a dat fiori reci, nu m-a claxonat nici o mașină, n-am avut de depășit nici o coloana de automobile oprite la stop și nici un camion nu m-a împins înspre bordură. Pînă și semafoarele au fost destul de verzi.
Azi, cînd măsura nu mai e în vigoare, toți cei care n-au putut să își scoată ieri dieselurile din garaj au hotărît să se răzbune. A fost un ambuteiaj imens de la început pînă la sfîrșit, cu oameni nervoși, cu scutere pîrîitoare, concert de claxoane, cu camioane blocate în intersecții într-un nor de particule fine. Mai aveam vreo 2km cînd am depășit-o pe doamna de la marketing care își pedala agale bicicleta ei electrică, ferindu-se de un camion ce ieșea dintr-o curte fără să se asigure.
Vine o intersecție mai mare, se face roșu, intersecția e blocată de mașini, eu mă fac că nu văd roșul și că nu o văd nici pe ea. Mă uit cu atenție în stînga, apoi în dreapta, mă strecor printre barele mașinilor pînă în mijlocul intersecției, las să treacă vreo 3 pîrțîitori din dreapta, trec cu grijă și dupa aia o iau direct pe sub podul de cale ferată. O tai la stînga, sperii vreo doi pietoni care traversau strada în diagonală și ridic mîinile în aer în semn de "am cîștigat și cursa asta". Apoi intru în curtea întreprinderii, descalec și încep să mă dezechipez. Apare după o vreme și doamna de la marketing, răvășită, declarîndu-mi că am un comportament periculos.
Asta m-a pus puțin pe gînduri.
18 martie 2014
09 martie 2014
06 martie 2014
Un coleg de-al meu de școală, nu-l știți, mi-a scris un mail să îmi spună că și-a schimbat poziția și că o să vină așadar mai des pe la Parij.
Am stat o vreme și m-am gîndit: în timp ce citeam mailul, stăteam pe o bucă. Pe la jumatea cititului, cum amorțisem puțin, mi-am schimbat și eu poziția și m-am așezat pe cealaltă bucă. De ce m-aș duce eu mai des pe la Parij din cauza asta?
Am stat o vreme și m-am gîndit: în timp ce citeam mailul, stăteam pe o bucă. Pe la jumatea cititului, cum amorțisem puțin, mi-am schimbat și eu poziția și m-am așezat pe cealaltă bucă. De ce m-aș duce eu mai des pe la Parij din cauza asta?