După ce am umplut căruciorul cu diverse obiecte, unele comestibile, altele nu, m-am așezat la coadă la casă. Cum îmi așteptam rîndul să plătesc, veni așa, nu știu de unde, un miros greu. M-am scărpinat la nas, mi-am verificat tălpile papucilor, am mirosit-o discret pe fiică-mea, m-am uitat roată și am ajuns la concluzia că venea de la nesîmțîta aia de la coada de alături. Am rezistat cu greu într-o poziție defensivă și uitîndu-mă urît la persoana incriminată pînă ce am plătit. Am ajuns în parcare și am încărcat totul în portbagaj. M-am așezat la volan, moment în care am început să mă întreb dacă nu cumva era vreun pampers folosit uitat în portbagaj. Nu, în schimb am găsit printre provizii, cînd am descărcat totul acasă, o rotiță de brînză mucegăită ce o luasem ca să avem ceva înainte de desert.

Agilitate

E o modă acuma prin firme cu metodele agile. Cînd ți-e lumea mai dragă, pac, un post-it pe un geam, de nu te vezi bine! Sau un daily scrum, ca să te înveți minte! Și ca să fie maglavaisul complet, să-i vezi pe toți, mai ales ăia mai incompetenți, cum predică agilitatea, convinși de misiunea sfîntă cu care au fost investiți de către cele mai înalte instanțe. Azi m-am intersectat în parcarea de biciclete cu tipa de la marketing, parcă puțin mai îmbătrînită. Avea o fustă scurtă de pe sub care ieșeau niște colanți de biciclist. Cît timp am schimbat cîteva politețuri cu ea, cu niște mișcări agile și-a dat jos colanții și i-a băgat în poșetă, după care ne-am salutat politicos și am plecat fiecare care încotro.