Din ediția de anul ăsta a "cursei" Levallois - Cabourg, 225km, care a avut loc ieri și la care am participat, nu îmi amintesc decît urmatoarele:

• roata din spate a celui care mă preceda
• vîntul din față
• viteza nebună
• stressul că o sa intre vreun bou în mine
• căzătura spectaculoasă a unui tip care a intrat cu roțile în șanț, după care a reintrat pe șosea în fața mea, făcîndu-mă să pun frînă și să las jumătate din guma pneurilor pe asfalt
• mirosul greu, la 10 biciclete distanță, pe care îl degaja un tip care probabil că își trăia viața în unicul costum de ciclist pe care îl poseda, amar de cel care stătea în spatele lui
• ochiul bandajat al lui A.

Nu îmi amintesc așadar nimic din tărîmurile prin care am trecut deși, pe hîrtie, parcursul era foarte fain.

 

Și acuma una mai tristă, așa, de început de septembrie, dacă tot a început școala.

Am fost două săptămîni la munte. Frumos tare, numai englezi prin jur, nu s-ar zice că le place prea mult să fie aut. De cîte ori mă intersectam cu vreun biciclist pe un drum de munte, cum deschidea gura, cum îi auzeam accentul britanic. Am urcat și eu, ca omul, pe diverse dealuri de pe acolo: Joux Plane, Ramaz, Encrenaz, Joux Verte, Colombière, Aravis și alti tovarăși. Sînt destul de mulțumit, ca să zic așa. M-am dat și pe bike park MTB, cu juniorul, am strîns din fese de n-am mai putut de frică: hîrtoape, salturi, viraje din alea făcute cu lopata ca să le iei mai repede, englezi cît încape. Eu, puțin mai încetișor, probabil din cauza unui instinct de conservare mai exagerat, dar încercam să mă tratez.

Azi am organizat un ride de 120 de km, un Gran Fondo, cu ocazia începerii școlii. Am stabilit întîlnirea la 7:30 dimineața și am zis că e med-fast cu ceva dealuri, ca să se opereze o selecție naturală printre candidați și să nu se prezinte acolo toți agaricii. Așa că am putut conta numai pe persoane serioase, printre care și A., imperialistul american. Și cum mergeam noi, așa, med-fast, la un moment dat, suedezului din față îi crăpă un cauciuc, asa ca ne oprirăm ca să reparăm. In timp ce-l ajutam pe suedez, icnind din cînd în cînd la eforturile sale de a scoate cauciucul de pe jantă, vine A. la mine și îmi zice așa:
"Să îți zic și ție povestea mea, men. Acum o lună am început să nu mai văd cu un ochi. M-am dus la spital și mi-au zis că am o huge tumor care îmi împinge pe ochi și că nu prea mai au ce să îmi facă. Ai gat chensăr, men!"
M-am uitat la el, zîmbea cînd îmi vorbea. Intre timp, suedezul terminase cu cauciucul și am pornit mai departe.