Cu cîteva zile înainte fusesem cu o barcă pe mare ca să vedem pești și alte broaște țestoase, ocazie cu care am prînzit nu departe de bariera de corali, pe o limbă de nisip alb acoperită de apă pînă la genunchi. Pe limba de nisip, sub stratul de apă stăteau castraveți de mare cu un aspect destul de grețos și mai înotau rechini-lămîie, inofensivi. Din loc în loc erau plantate cu picioarele în apă mese pe care se putea face grătar și bea punch. Marie-France, căpităneasa, a scos o sticlă de Montebello și una de Damoiseau, plus o sticlă cu sirop de gwozey. Am întrebat pe căpităneasă care era diferența între cele două roame. Am primit răspunsul că Montebello e mai aspru și Damoiseau coboară mai ușor pe esofag. Este adevărat că după primul punch cu Montebello, care mi-a dat ochii peste cap, al doilea, cu Damoiseau a coborît fără probleme, căci eram deja anesteziat.
Dar să revenim la plantația de rom, ăăăă ... de trestie de zahăr. M-am plimbat eu pe acolo, printre trestie de zahăr, palmieri, etc, pînă am dat de un cîmp pe care creșteau un fel de tufe, pe rînduri, cam ca morcovii. Am întrebat de un localnic, bună ziua, dar ce sînt aceste plante minunate, ce numai pe insula din ziua de ieri și la dvs pe plantație le mai putem vedea? Bună să-ți fie inima, voinice, ananași le zice pe la noi pe aicea. 9 luni le trebuie pînă la recoltă, cîte unul pe fir. Să mor eu dacă știam că ananașii cresc așa, din tufe. Eu credeam că ananasul e un copac, cam ca palmierul sau cocotierul dar care, în loc de nuci de cocos, iguane, colibri și papagali colorați, face ananași. Și cum încă nu era sezonul la ananași și nu se vedea încă niciunul, am crezut, prostește, că de fapt ananasul e o rădăcină care trebuie scoasă din pămînt, exact ca morcovul. Așa că m-am dus direct în butic la sfîrșitul vizitei și am cumpărat o sticlă de shrubb de ananas.
Ajuns în metropolă, m-am uitat pe uichipedia și am văzut că de fapt ananasul crește în exterior. Cît trăiește, omul învață.