Ce am remarcat uichendul ăsta, petrecut în compania unor băieți de băieți, e că americanii tare mai rîgîie și ei. Spre deosebire de indieni, care rîgîie mai mult sau mai puțin din motive fiziologice și pentru că mulți nu știu că asta nu se face pe aici, amerlocii au un rîgîit superior, de stăpîn peste tot și toate. Deci fiți atenți, stăteam la masă așa: eu, un român prăpădit, dar care trăgea bine din pedale la deal, trei americaneți și un brexiter, toți îmbrăcați în lycra, unul și unul. Nu-s băieți răi nici unul, să nu fiu greșit înțeles. Eram într-un sat prăpădit din fundul lumii, între niște stînci uscate, pline de scaieți, din Provence. Am comandat așadar de cinci ori același fel de mîncare, că nu aveau altceva, și trei coci cole, că eu și cu brexiterul, oh là là. Și au venit colele la masă. Și au început ăștia să le asezoneze: cu pliculețe de zahăr sau cu pudră de cofeină din colecția personală, după gust, de parcă nu erau destule din astea în mod natural în cole. E drept că mai erau 80km de făcut, pardon, fifty miles, dar orișicît! Și după ce am mîncat noi pastele cu daube de boeuf și s-au băut și colele, s-au pus băieții la prestat rîgîituri, printre imitațiuni de prost gust ale accentului franțuzesc acompaniate de hăhăieli, de parcă aș fi fost pe terasă în Bucșinescu.
Ce să-i faci, obiceiuri ...
Poate în episodul viitor povestesc și de brexiter, dar mă mai gîndesc.
15 aprilie 2018
09 aprilie 2018
Un lucru foarte interesant cu băieții ăștia din India cu care am de lucru în momentul de față e că tare mai rîgîie. E unul mai grăsuț, un fel de șefuleț peste ei, eu îl poreclesc Vishnu. Am înțeles că el face mîncare la hotel pentru toată gașca. După amiaza merg să beu o cafea cu ei. Vishnu ia capsula de what else, o bagă în aparat, pune o ceașcă măricică dedesubt, apasă pe buton, lasă să curgă oleacă, vreo trei picături, după care oprește mașina. Apoi adaugă apă caldă pînă sus și trei pliculețe de zahăr. După aceea ne așezăm pe canapele și povestim despre ce centru comercial (cunoscut în românește și sub numele de mall) au mai vizitat în uichend și despre kebabul pe care l-au mîncat acolo. Discuția se întrerupe pe alocuri de cîte o rîgîitură de-a lui Vishnu, după care se reia în mod natural. Pînă acuma rîgîia numai el, m-am gîndit că e din cauză că are burta prea mare, dar am remarcat azi că și ceilalți prestează cu spor, chiar de dimineață, deși sînt toți subțirei.
Ce să-i faci, obiceiuri ...
Ce să-i faci, obiceiuri ...