Indata se fac 18 ani de cind exist pe aici. 

Pe vremea aceea era tare la moda sa iti expui nudul sufletesc totalmente gol pe blogul personal. Asta era nimic fata de ceea ce avea sa urmeze, cu feisbucile, instagramele si alti tovarasi. Imi amintesc cum, intr-o zi, plictisit peste masura de serviciul absolut neinteresant intr-un birou trist al unei banci, am decis sa imi deschid acest blog, prin care sa infierez curajos, de la adapostul anonimatului, comportamentele antisociale ale sefei. Recunosc ca la inceput mi-a facut un mare bine, mai ales ca in jurul meu se adunase o ceata de fani care imi validau glumitele, facindu-ma sa ma simt mai putin prost decit eram cu adevarat. Mi-am amintit de sefa de atunci cind a trebuit sa ii raspund azi putin cam enervat la un mail de-al sefei de acum. 

Prin 2005, la birou era un viitor pensionar care facea trafic cu foie gras. Si cum toata lumea cumpara de la el a trebuit sa dau si eu comanda de citeva ori, la sugestia insistenta a sefei, ca n-as fi vrut sa fiu pus la zid, tinar si nelinistit cum eram. Cind venea comanda, se incuia biroul pe dinauntru si se scoteau sticlele de vin din sertare si astfel o parte din foie gras era consumat la botul calului. Eu eram cam prizonier acolo, dar ce sa-i faci, asta era situatia. Noroc ca aveam blogul, unde ma revarsam anonim. Sefa tocmai divortase si ne punea la curent zilnic de ce se mai intimpla. Nu stiu daca o facea anumit dar periodic, cind avea ceva de imi spus, se rotea cu scaunul inspre mine si cracana picioarele, astfel ca imaginea chilotilor ei imi staruie si acum in minte. Intr-o zi l-am repezit mai tare pe un gras de la un alt etaj care ma sunase cu nu stiu ce. Am aflat ulterior ca sefa se afla cu el intr-o relatie sentimentala avansata. 

In fine, subiectul sefei s-a epuizat dupa o perioada, dar baza de fani inca nu incepuse sa se erodeze, asa ca a trebuit sa inventez fel de fel de glumite si de texte ce se vroiau spirituale, inspirate din vasta mea experienta de viata si din fina observatie a mediului inconjurator. Bineinteles ca trei sferturi din ce spuneam pe aici erau minciuni, dar imi contruisem totusi o lume imaginara in care ma simteam bine si un personaj autentic. Normal ca era autentic, pentru ca il creasem chiar eu din bucati alese pe indelete. Problemele au inceput in momentul in care personajul autentic a inceput sa se reverse putin cite putin in realitate si au venit si primele reprosuri cind s-au constatat primele decalaje dintre personajul real si cel imaginar. Imi amintesc cum s-a suparat un mos cu blog pe mine cind a venit la Paris si n-am avut timp sa ma vad cu el. M-a acuzat atunci ca-s frantuzit.

Dar astea sint de domeniul trecutului acum, oricum nu mai vine nimeni pe aici.

Afara a nins putin si acum e cu minus. Imi amintesc de zilele de iarna din orasul natal, cum stiam sa ghicesc ca va ninge dupa cum mirosea aerul de afara. Nu era tipenie de om pe strada, ma uitam lung pe geam, printre turturi, la cum venea noaptea devreme, nu era nimic de facut in oras, se mai facea patinoar citeodata pe terenul de sport al unei scoli si cam atit. Atit.