Probabil că am fost pedepsit pentru că sînt prea rasist.

Pe la mijlocul lui decembrie, într-o dimineață cu un soare promițător, m-am urcat pe bicicletă și, cufundat în gînduri stresante, am plecat la birou. Pe strada din fața casei se circula greu, era ora la care toți părinții locuind într-o rază de 500m își aduceau copii la școală cu mașina. 
M-am fofilat puțin printre mașini, după care mi-am zis că distracția a durat prea mult și am decis să o iau pe o străduță lăturalnică, mai liniștită. Cum eram așa, preocupat de niște chestii de la servici și de acasă, am accelerat puțin cadența, cînd am văzut mașina cum venea din dreapta mea cu viteză de pe o stradă perpendiculară. Am apucat să cîrmesc puțin la stînga, dar impactul a fost inevitabil, deși atenuat de mîna mea dreaptă care s-a agățat din reflex de retrovizorul bmw-ului. În timp ce mașina se apropia de mine, îmi spuneam că da, asta este, pînă aici mi-a fost. M-am ridicat singur de jos, bicicleta n-avea nimic, dar în mînă parcă se rupsese ceva. Ca să fie clar, a fost complet vina mea, omul avea prioritate de dreapta. Mă rog, mi s-a propus să fiu dus la spital, am refuzat, am schimbat numerele de telefon și am plecat mai departe, mai aveam de făcut încă 27 de km, ce naiba. Seara m-am întors pe același drum, menajîndu-mi mîna și încercînd să mă opresc de cît mai puține ori, pentru că mă durea în special cînd puneam piciorul jos și cînd urcam din nou în șa. O să treacă, mi-am zis.

Nu m-am calmat și am mai ieșit de cîteva ori cu bicicleta, să-mi termin norma pe 2025, după care am plecat în vacanță, la soare, unde am înotat și am condus, dar mai ales cu mîna stîngă. Norocul meu că mașina avea cutie automată, pentru americanii care sînt mai numeroși pe acolo decît localnicii în perioada asta a anului.

Într-o zi, cum mă plimbam eu pe plajă, minunîndu-mă că m-am nimerit între niște moșnegi grași în fundul gol, cu căciulițâ de moș crăciun pe cap, trăgîndu-se în selfie, simt o durere între primele două degete de la piciorul stîng. Măi să fie, am călcat pe o scoică ascuțită. Totuși nu, m-am așezat jos de durere, după care a cam trecut, în vreo cîteva minute. Asta este, se mai întîmplă. Îmi iau masca de scafandru, mă duc puțin să mă uit la pești, ies din apă și constat că laba piciorului se umflase cam pînă la un sfert, plecînd de la degete și se vedea cu ochiul liber cum umflătura se propaga în continuare. Norocul meu e că mașina avea cutie automată, deci utilizarea piciorului stîng și a mîinii drepte erau opționale. Ghinionul a fost că era între Crăciun și anul nou și pe insula respectivă serviciile medicale erau reduse la minim. Găsesc totuși o farmacie deschisă care a refuzat să îmi dea medicamente fără prescripție, normal, să mă duc la doctor, care nu era la cabinet, am așteptat încă o noapte, timp în care piciorul stîng devenise un fel de mănușă chirurgicală umflată cu aer. Am primit în sfîrșit medicamente, s-a mai dezumflat puțin. Mi s-a spus că s-ar putea să fi fost un pește-piatră. Adică am reușit să calc eu chiar pe un pește piatră pe o plajă de nudiști. Am reușit să iau avionul înapoi, am mai rămas cîteva zile așa, piciorul a trecut cît de cît, mîna nu, așa că am decis să văd în sfîrșit care e treaba cu mîna. 

Doctorii ăștia sînt o specie aparte. Mai nou îți dau rețeta scoasă la imprimantă, deci s-a rezolvat problema cu scrisul, în schimb scrisul s-a mutat în vorbă. Te iau și îți explică medodic în jargonul lor medical ce ai, eu nu înțeleg nimic. Deduc la un moment dat, după o radiografie și o ecografie, că am totuși o fractură pe jumătate lipită și o inflamație serioasă, dar nu îmi zice nimeni și ce trebuie să fac în continuare, așa că stau în ceață. 

Iar azi a dat gripa peste mine. Stau cu mîna dreaptă legată, cu nasul care curge și cu piciorul stîng la orizontală. 

În schimb, a nins foarte frumos afară.



La mulți ani 2026!