03 mai 2005

Parodie originală sau Pe 3 mai 1999 ...

Pe 3 mai 1999 adică acum 6 ani, un june oarecum inconştient de ceea ce i se întîmpla trecea de controlul de securitate de la Otopeni şi se pregătea să urce în cursa RO383 în direcţia Paris, despre care avea să afle 5 minute mai tîrziu că tocmai fusese anunţată cu 3 ore întîrziere.
Lăsa în urmă o grămadă de lucruri, locuri, oameni, dintre care mi-e drag să amintesc două:
- valiza de lemn pregătită cu grijă de tatăl său de îndată de îndată ce poştaşul pusese în cutie un anume ordin, dar în final rămasă nefolosită
- fosta viitoare nevastă care lăcrima pe furiş în holul aeroportului, sub macheta agăţată de tavan a avionului făcut de vreun geniu carpatic al tehnicii aeronautice. Iertată-mi fie ignoranţa, dar nu îmi amitesc dacă e vorba despre Vuia sau despre Vlaicu.

Loc la geam în avion nu a avut, pentru că doamna de la check-in s-a răstit la el că de ce vine aşa de tîrziu. Funcţionarul de la controlul de paşapoarte a ţinut morţiş să afle ce o sa facă în Franţa şi cît o să cîştige. Aceste mici întîmplări au fost repede uitate de îndată ce acele 3 ore s-au scurs şi avionul a început să capete viteză pe pistă, apoi casele ce se vedeau prin hubloul aflat la două scaune distanţă începuseră să se facă din ce în ce mai mici, ca mai apoi să nu se mai vadă deloc iar urechile să se înfunde şi să pocnească făcîndu-l să răspundă cu un "da" hotărît la întrebarea fatală: ceai sau cafea, domnu'?.

În arondismentul 14 de la Paris, pe rue de la Santé, îl aştepta un apartament cu două camere în 22mp închiriat de către angajator. Deşi strîmt, cu un aer cazon şi cu o chirie nesimţit de ridicată, era curăţel şi se afla într-un cartier liniştit, între inchisoare şi spitalul pentru boli psihice, Sainte Anne. Ajuns la noul lui domiciliu, tînărul nostru a început să regrete că a ignorat sfaturile mamei, care îi zisese să îşi ia ceva de mîncare în bagaj măcar pentru prima seară şi a doua zi, că nu se ştie niciodată. La magazinul alimentar de alături nu se găsea nici urmă din deliciosul salam Mistreţul şi nici picătură din băutura răcoritoare Frutti Fresh cu aromă de pere, atît de apreciată în ţară. Pe scurt, pierderea de repere a fost bruscă şi dureroasă, dar a avut avantajul imens al descoperirii cîrnăciorilor de Strasbourg la 4F pachetul şi a conservelor de cassoulet, ce se vor dovedi buni prieteni pe parcursul unei perioade mai lungi.

A doua zi, îmbrăcat cu singurul costum pe care îl avea - şi în consecinţă cel mai bun, cumpărat tot de la Steilmann, evident - pe la 6h30' dimineaţa, de frică să nu se rătăcească, românul proaspăt sosit la Paris şi-a cumpărat o carte Orange reducînd astfel drastic suma de bani lichizi agonisiţi din ultimul salariu românesc şi transformaţi în franci pe care o avea şi s-a urcat în metrou, în direcţia Etoile mai întîi şi apoi porte de Clignancourt, după ce a schimbat la Montparnasse. La 7h10' a ieşit la suprafaţă în place St Georges, arondismentul 9, căutînd o anumită stradă, rue Laférière, unde urma să lucreze de atunci înainte, pentru o bună bucată de vreme. Tot plimbîndu-se el pe acolo pentru că era prea devreme, a văzut cum străzile înguste unde pînă atunci nu era nici ţipenie de om începeau să iasă încetul cu încetul din umbră, cum obloanele magazinelor începeau să se ridice, trotuarele se umpleau fie de scaune cu mese mici rotunde înşirate chiar printre picioarele trecătorilor, fie de tarabe încărcate cu fructe proaspete. Camioane se opreau, ocupînd toată strada, să-şi descarce marfa, cucoane elegante şi fete de toate culorile se grăbeau să intre sau să iasă din gaura metroului, aprinzîndu-şi cu gesturi febrile ţigările, diverşi domni îşi sorbeau cafelele la tejghelele bistrourilor, cîte vreun SDF* începea să scoată capul din sacul de dormit de pe prispa magazinului încă închis unde înnoptase.
Dar cum auctorele acestor rîduri este mai puţin talentat decît vă imaginaţi, el vă invită să vă uitaţi la Amélie Poulain, ca să vă daţi seama măcar puţin despre ce e vorba.

Multe aveau să se întîmple de atunci, însă proaspătul parizian din povestire, căruia Parisul îi era cunoscut doar din romanele lui Dumas sau din diapozitivele profului de franceză din generală, n-o să uite degrabă acele momente ce pot fi catalogate fără ruşine ca de graţie.

Nu toate au fost atît de idilice precum primele ore din prima zi, părerea lui despre societatea franceză trecea de la admiraţie şi încîntare provocate de zilele cu soare din parcul Montsouris, de o privire aruncată în lungul Senei din autobuzul 21 pe lîngă Pont Neuf, sau de vederea scribului de la Luvru, la un dezgust de-abia stăpînit atunci cînd simţea mirosul de urină de la gara Saint Lazare, sau cînd trebuia să cerşească un nou permis de sejur la prefectură, sau la fiecare mizerie de-a patronului făcută pe principiul că dacă nu zici nimic, înseamnă că eşti mulţumit.

Acum, aceste stări s-au potolit, un fel de echilibru a pus stăpînire, părerea junelui s-a mai nuanţat, dar Parisul tot Paris rămîne, fir-ar.


---
* sans domicile fixe = vagabond

5 comentarii:

M spunea...

Stau si ma intreb, de ce ai scris asta azi si nu miine...?

Iliuţă spunea...

Din motive evidente, acest post ar fi trebuit sa apara miine.
Cum aveam ceva timp la dispozitie, l-am pregatit de azi si la un moment dat, dupa mai multe ciorne, am apasat "publish" fara sa imi dau seama si am plecat la cafea.

Acum il las asa, daca tot ati apucat sa-l cititi :)

lektor spunea...

Foarte frumoasa povestea tinarului! Dar a ta cum a fost? :-))

In orice caz, aproape ca uitasem celebra formula "ceai sau cafea, domnu'?" Cred ca de singurul serviciu mai prost decit la tarom am avut parte pe csa-ul ceh. A fost infiorator, atit prin hidosenia stuartilor (nici o femeie in echipaj!) cit si prin cele cinci ore de intirziere servite ca desert.

La Multi Ani pentru jubileul parizian! Noi astia mai cucuieti simtim o atipica dar puternica invidie.

Si inca ceva, sa nu uit: ce naiba e ala un SDF? Scouts de France?

M spunea...

"Acum il las asa, daca tot ati apucat sa-l cititi"

Parca totusi ii lipsesc link-urile catre una, catre alta. Vezi daca ne-ai invatat prost. Ori bine... :)

M spunea...

Intrebare: cam care ar fi chiria, in Paris desigur, pentru un apt. de 22mp, ca cel amintit de tine mai sus?

Trimiteți un comentariu