Holiud iz geast ă drim, uen iur sevăntiiin

Vai prieteni, nici nu ştiţi ce sentimente mă încearcă în acest moment cînd, cu burta plină şi după un espresso pregătit de însuşi Mario (probabil că îi zice Aziz, dar să îl credem totuşi pe cuvînt, oricum se pricepe la espresso), bucătarul de la pizzeria din colţ, rememorez plăcutele clipe petrecute la prînz.
Întru uitarea moravurilor franţuzeşti reprobabile, îmi înecam amarul într-un pahar de Chianti prost cînd, simţindu-mă înghiontit de un coleg din categoria celor care întîrzie oriunde, mi-am dat seama că la masa alăturată era ea, însăşi tovarăşa de viaţă a lui Dali, blonda cu voce groasă de mare succes cîndva la televiziunile berlusconeşti din Italia, divina Amanda (zisă şi Lear), deşi cam ofilită.
Mă uitam la ea cum înghiţea din pastele din farfurie, din cînd în cînd se murdărea cu sos alb pe barbă şi se ştergea cu şerveţelul. Îmi aminteam de zilele de după revoluţie, cînd am descoperit laolaltă cu restul poporului plăcerea uitatului la televizor şi cînd ne dădeau la kilogram emisiuni de pe CFI, între care una cu respectiva amandă. Era tocmai momentul în care am învăţat un cuvînt nou: hermafrodit.
Şi totuşi Mario a fost de treabă şi n-a mărit preţurile.