20 decembrie 2007

Filosofie pe marginea paharului (de Bordeaux)

Încă 22h10min35s şi voi intra într-o binemeritată vacanţă. Ca să marcăm cum se cuvine frumoasele sărbători de iarnă, iată-ne adunaţi în restaurantul portughez, în jurul unui faux filet apoint sau saignant, după gust (de persoană) şi a unei sticle de bordo, cea mai ieftină. Colegul din stînga, trecut uşor de patruzeci de ani, care petrece multe ore la servici chiar dacă nu are nimic de făcut din cauză de nevastă cicălitoare şi doi copii buieci acasă, apucă la un moment dat cu ochii împăienjeniţi un bolovan şi îl aruncă în mlaştină (vinul dă puteri de jedi):

- Ce credeţi, este în natura omului să muncească sau nu?

Bolovanul făcu plici, în sensul că unul s-a apucat să spună că el, dacă ar primi o moştenire grasă, s-ar lăsa imediat de venit la servici, aşa că a se slăbi cu munca şi natura omului. Cu toţii am fost întru totul de acord, închinînd încă un pahar în cinstea naturii noastre pervertite, numai un coleg, mai stingher, şi-a dat jos căştile de aipod de pe urechi şi ne-a zis că nu e adevărat ce spunem, că munca e într-adevăr în natura omului, tocmai pentru că, fiind vorba despre natură, în mijlocul căreia omul trăieşte, natura asta îl obligă să se hrănească, vînînd şi cultivînd pămîntul şi că la faza cu moştenirea sîntem toţi nişte socialişti ordinari.

Iar acum mă duc afară, că a sunat alarma de incendiu şi e rostul să mai omor 15 minute.

16 comentarii:

Anonim spunea...

Vai m-o pus pe ginduri colegu dvs (ceea ce nu face parte din natura mea!), daca oare chiar ne-o fi in gene sa muncim? Ca ar fi foarte trist...
Nu puteati sa asteptati pina dupa vacanta?:(

Zdrîngu spunea...

As fi putut astepta, fireste, dar nu m-am abtinut sa nu il denunt pe colegul meu pentru care, ca are dreptate sau nu in problema respectiva, genele, mediul inconjurator si socialismul se cam suprapun :)

mihai.onofreiciuc spunea...

Steve Pavlina a adus la cunostinta cititorilor sai niste citate din Kahlil Gibran "The Prophet" in frunte cu:

"Work is love made visible."

Deci,
Este in natura omului sa iubeasca?

Initial credeam ca am simplificat problema prin echivalare, si totusi parese ca sunt exemple contrarii.

Anonim spunea...

Se imbina nu se suprapun.
Si logica lui a fost corecta:) Oamenii muncesc din maimutza prin gene, ca de la ea ni le-am luat! dar nefiind computere, pina acum citiva ani ne-am ocupat de agricultura si vinatoare.
Si sinteti socialisti pentru ca nu vreti sa munciti pentru patroni, va impotriviti capitalizmului.

Zdrîngu spunea...

Auzi, Suzi, da' patronul nu e si el cumva socialist, tocma din cauza ca nu vrea sa munceasca la patron? Ca doar de aia si-a facut firma, sa nu lucreze la patron :))

Anonim spunea...

Patronul este capitalist vai da cum! Omul este socialist cind lucreaza la patron si nu vrea sa sa faca servici. Dar in momentul in care isi face firma, se face patron si angajeaza alti oameni care se intreaba de ce muncesc pentru el, se face dintr-odata capitalist si totul e pierdut.

Zdrîngu spunea...

A, vai, eu ma gindeam, saracul de mine, ca socialist e ala care militeaza ca toti oamenii sa fie egali intre ei, ca sa eradicheze toata injustitia din lume, astfel incit cei care muncesc sa aiba si acces la fericirea adusa de banul cistigat cu sirg de ei insisi, etc.

Noi, saracii, recunoastem ca ar fi mult mai placut sa stam cu burta la soare cu un pahar cu umbreluta in mina dreapta si cu stinga la buric sau sa stam sa citim carti frumoase, dupa aspiratii. Si daca, prin absurd, cineva ne-ar da posibilitatea asta, apoi nu ne-am mai duce noi in fiecare zi la servici ca sa tragem la visle. Dar, printr-un proces rational minim, ne dam seama oarecum ca n-avem mosteniri de luat si nici la loto nu prea avem sanse sa cistigam, asa ca n-avem de ales si lucram. Lucram de nevoie si asumam asta fara discutii, cum ar veni. Numai ca eu nu vad aici de unde rezulta ca avem ceva impotriva patronilor si cu atit mai putin vad de unde reiese chestia cu socialismul.

Anonim spunea...

dOmnu ILY ,doAmna zuzi !

io as munci tot timpul de dimineata pana seara tarziu an noapte chiar !

num-i trebe mostenire ,si chiar dacas avea asa ceva nu mar impedica sa lucru iar si iar !

Io nus szocialiszt ,nics capitaliszt. Ios om al muncii ,omu nou! Oameni muncsi as harnici si veseli tot timpu ,si dau egzemple bune la copi si batrani. Ei duce greul vieti ,asa cum zice direktorul partapevitch: "munca este izvorul vietii si cheia miracolului comuniunii dintre Om si Divinitate".

No ,vedetz ...(??!)

Zdrîngu spunea...

Vedem, vedem. Insa, ia zi, mai Procuce, daca ti-ar da cineva cite sticle de bordo vrei tu in fiecare zi, ce-ai face?
Dar de Şabli?

Anonim spunea...

dacas avea doo tre sticloante pe zii-lumina apoi as bea pana seara ,si nu mas ma-i duce la camp ...ar murii capsuna degeaba ,recunosc spasit ...

dar starpirea beuturi ca si mancatu de capsuna tot munca se cheama ...!!!

cum zice direcktorul nostru ,håria rømån pastapævitch :"vai, capsuna, cata decadere! o sublima si nobila rosacee, tintuita pe blazonul noroios al vulgului emigrant"

Zdrîngu spunea...

Da Procuce, cum spunea si amicul meu Felipe de la Birou (de la bistroul Birou, se subintelege), mai putin prestigios decit confratele dvs, Pata:
"La asa munca m-as inhama si eu."

Anonim spunea...

Domle esenta socialismului si a capitalismului sta in abordaarea realitatii. Socialistu doreste egalitate pentru ca se simte asuprit de capitalist! Iar capitalistu zice bani bani cum mai pun eu niste omuleti sa-mi faca niste bani!
Si astea cu bordo/ şabli sint vai burjoa nici in caruta nici pe linga magar!

Anonim spunea...

doAmna zuzi ...!!!!

san-teleg ca la dvs v-a place rozeu ?

are portughezi niste rozeuri mana antai ,domnu ILY poa sa gonfirme dac-a e bun si tine cu baieti .

Zdrîngu spunea...

Doamna Szszszuzi, tocmai acum, cind ma dezamageam aici ca ca ati abandonat, iata ca, precum o albina pe fundul unui pahar de bere dupa doua zile de stat acolo, discutia isi ia zborul cu timiditate din nou.
Da, io cred ca abordarea realitatii e un mare concept, dom'le, desi nu despre asta era vorba in propozitie. Altfel, noi sa fim sanatosi. Desi stiu ca scolii de gindire irlandeza unilaterala ii place mai mult berea ghinez si se aprinde in chestiuni antisocialiste, ca nu degeaba acolo e mama raianerului, va voi povesti saptamina viitoare cum e rozeul portughez, dupa ce voi reveni de la fata locului in speranta ca veti saliva macar putin.

Anonim spunea...

A nu v-am abandonat, da de obicei imi ia mult timp pina sa concep un comentariu, uneori zile intregi, ca scriu elaborat si cu accese! Ca albina cu berea, exact cum ati spus foarte bine!
Nu stiam ca mama raianerului locuieste in Irlanda!
Si da, place eu rozeu, cum de v-ati dat seama?! Chiar acum servesc unul! Doua!
Ma scuzati trebuie sa ma intrerup, dar revin, revin...

Anonim spunea...

Stimata doamna Suzette, permiteti-mi sa va va urez la slainte inainte, si la skål cu potol.

Corbieres sa traiasca, si noi pe linga el. Amin.

Trimiteți un comentariu