Regulile muncii proletare în capitalism

Nu veni niciodată înainte de ora 11 la birou.

Cînd ajungi, trînteşte-ţi geanta cu nerv sub masă, aprinde-ţi leptopul şi plînge-te de firma de căcat în care lucrezi, că din cauza unor boi ai stat aseară pînă la 8.

Pleacă imediat la cafea spunînd că ai nevoie mare pentru moral. Corupe încă vreo trei acoliţi să te însoţească.

La cafea, varsă lacrimi amare pentru trista-ţi soartă şi pentru cantitatea inumană de lucru pe care o ai de făcut.

Scoate ifonul 3G din buzunar şi plimbă-ţi ostentativ degetele pe ecran, lăsînd urme unsuroase. Se organizează astfel spontan un concurs de al cui ifon e mai mare. Cîştigă cine afişează primul fotografia propriului copil, din faţă. Locul doi va fi ocupat de acela care reuşeşte să întoarcă dintr-o mişcare dibace poza cu 90 de grade la dreapta.

Nu consuma mai puţin de o oră cu cititul de mailuri şi trimisul de filmuleţe de pe iutiub prietenilor din gaşcă.

Nu consuma mai puţin de două ore cu masa de prînz.

La şedinţa de trei ore de după amiază nu veni fără o întîrziere de 20 de minute. Oricum toată lumea face la fel.

În timpul şedinţei, dă-i pe toţi pe spate cu cunoştinţele tale şi cu chestii personale fără legătură cu obiectul şedinţei.

Cere o pauză pe la 4:30 că nu se mai poate. Prelungeşte-o măcar la 30 de minute.

La 18:15 unii se vor ridica să plece acasă. Întreabă-i ironic dacă şi-au pus concediu pentru după-amiază.

Hai, joi

Îmi ard degetele să scriu ceva, dar pe bune dacă ştiu ce.

La naiba, cum nu mai merg cu bentleiul la servici, nu mai înfrunt deloc ambuteiajele, aşa că n-am nimic de povestit nici despre trotinetele care mă depăşesc, nici despre tricicletele pe care le depăşesc şi nici despre viteza maximă autorizată pe care nu am cum să o depăşesc. De altfel, ştiu din sursă sigură că nici ambuteiajele nu mai sînt ce-au fost odinioară, zice-se că unii au început să îşi amputeze organul automobilistic pe motiv de criză petrolieră. De exemplu, un bizon isteţ mi-a şoptit înainte să plec în Normandi că, bă Iliuţă, nu te du, bă, la ora asta că ai să faci două sute de km în şase ore şi la dus şi la întors. Nu l-am crezut şi bine am făcut, întrucît pe alocuri am fost singurul pe şosea, aş fi putut să merg în zig zag dacă aş fi avut chef şi cu aerul din roţi învîrtindu-se în sens invers, ceea ce m-a împins spre reflecţia că dacă prevestirile bizonului, un fel ca starea vremii de altfel, nu se adeveresc, înseamnă că bizonul e un mincinos ordinar. Nu mai bine le-ar da pe invers?

Nici transport în comun n-am mai folosit de o veşnicie, dar nu din cauză de criză petrolieră, aşa că nu mai pot să îmi vărs fierea aici pe călătorul care mi-a băgat cotul între coastele a cincea şi a şasea din stînga, provocîndu-mi la început o gîdilitură iar la sfîrşit o durere ascuţită, sau pe călătoarea căreia i-am băgat eu cotul, dar pe gît, neprovocîndu-i nici un fel de gîdilitură, dar zicîndu-i, politicos, pardon.

Păi nu mi-a mai rămas mare lucru despre ce aş putea să scriu. Nici măcar pe Ghişel nu mai pot să îl denunţ că molfăie cu zgomot produse cu un important conţinut de zahăr, întrucît m-am mutat în alt birou. L-am părăsit ieri în timp ce tocmai îşi cumpărase de la maşină nişte tuics şi nişte cocacola pe care le hăpăia fericit printre sughiţuri de rîs în timp ce ultimul filmuleţ primit prin mail rula cu sonorul la maxim pe ecranul din faţa lui.

L-am pierdut aşadar pe Ghişel dar l-am cîştigat pe Osama. Sper să nu fie vreun agent islamist infiltrat în lumea civilizată. De cîteva ore, de cînd stau în faţa lui, n-a scos nici un cuvînt. Aşa e şi normal, în faţa Arhitectului nu se vorbeşte neîntrebat. Doar Arhitecţii între ei au voie să schimbe opinii savante, care s-ar putea clasifica în următoarele categorii (validate chiar de către Arhitecţi în ultimul comitet de arhitectură care a avut loc luni dimineaţă timp de două ore şi pentru care s-a fixat în prealabil o şedinţă prin Outlook):

• ultima versiune minoră de framework apărută. O discuţie despre acest subiect va conţine cel puţin o remarcă de tipul: cum, nu ştii care sînt diferenţele dintre String 7.2.4.51-GA şi String 7.2.4.52-RC?!
  
• ce au mai făcut cei care nu sînt Arhitecţi. Cînd se vorbeşte despre activitatea muritorilor, nici un cuvînt nu este îndeajuns pentru a exprima micimea acestora.
  
• ce au mai făcut Arhitecţii care nu sînt de faţă la discuţie: ai văzut ce au mai făcut unii, ca să nu-i numesc? Dar ştii cît cîştigă pentru ce face? M-am uitat pe profilul lui de pe LinkedIn, să ştiţi că înainte de a veni aici nici măcar nu era Arhitect, aşa că aveţi grijă cum vorbiţi cu el, că s-ar putea ca unele lucruri nici să nu le înţeleagă.
  
• ce au mai făcut Arhitecţii care nu erau de faţă la discuţie dar care tocmai s-au alăturat: aaa, am văzut ce ai făcut cu instalarea în producţie de azi dimineaţă. Nu ştiu cum ai avut răbdare să îi suporţi pe boii ăia, dar oricum, felicitări, te-ai descurcat nemaipomenit, eşti fraier dacă nu ceri o mărire de salariu.
  

Ar mai fi şi alte categorii, dar unele dintre ele necesită validare într-o şedinţă plenară cu tot serviciul şi nu pot fi făcute încă publice iar despre altele nu mai am timp să povestesc întrucît visez deja la haleul, vinul şi şampania ce vor fi servite la seminarul de motivare a trupelor, cu titlul Atitudini şi inovaţie, la care tocmai am primit convocare şi nu invitaţie şi care se va desfăşura peste o lună jumate timp de două zile într-un vestit palas din Paris. În plus, mîine e zi liberă, aşa că hai pa pa.

Miercuri

Ghişel e stagiar gabonez. Stă în faţa mea şi face pajini veb în pehaşpe. Vine la birou în Pejo troasanset. Posedă ifon troaje dar nu îl are mereu la el pentru că, într-o zi, încercînd să blogheze în direct de la ecranul tactil, în timp ce conducea troasansetul, a fost la un pas de accident. Acum vrea să vîndă troasansetul să îşi ia sitroen secatr nou. Cînd nu are ifonul la el, are un telefonaş care sună din cinci în cinci minute, nu şi cînd ne aflăm la masă, cînd sună parcă mai des. La cantină nu bea apă de la robinet, îşi cumpără mereu cîte o butelcuţă de evian. Nu a ştiut să îmi spună cît mai costă o masă la o cantină universitară, pentru că nu a fost niciodată. Acum şi-a cumpărat o punguţă de emenems de la maşina de emenemşi şi clefăie în faţa ecranului. De fapt mă enervează cum clefăie, de aia am vrut să îl înfierez aici.

Şi să ştiţi că în Normandi, dacă e înnorat şi plouă din cînd în cînd, e foarte fain. Creveţii roz degustaţi sub umbrelă, la adăpost de ploaie, pe o terasă de pe plajă, sînt foarte buni, chiar dacă sînt aduşi tocmai de pe coasta Argentinei.

Titlu

Cum încă nu mi-am cumpărat hondă, diseară mă mă voi mulţumi, într-un avînt bărbătesc, să deschid capota bentleiului, să îi bag joja cu sete pînă în străfunduri ca să o scot după un timp scurt murdară de ulei pînă la un anumit nivel, nici mai sus decît max, dar nici mai jos decît min. Voi şterge apoi mulţumit joja cu o cîrpă special prevăzută. Mă voi urca la volan, voi aprinde farurile şi o voi lua încetişor pe stradă, bîr-bîr bîr-bîr, pînă la peco, unde mai întîi voi verifica presiunea din pneuri, nu mai mult de 2,2 bari pe faţă şi pe spate, dar nici mai puţin de 2, voi face apoi plinul la 1,47 neuro litrul şi ţuşti, cu un nor de ceodoi în spatele meu pe otorut de normandi, unde sper să nu fie aşa mari buşoane. Dacă vor fi, asta este, mergi încet c-ajungi departe.

Dar pînă atunci, mai stau puţin la birou, mă mai uit din cînd în cînd cu o privire nătîngă pe geam. Văd cum nişte alpinişti dau jos pătrăţică cu pătrăţică un afiş publicitar care ocupă toate geamurile dintre etajele 25 şi 35 ale blocului din faţă (le-am numărat), încă neocupat, aşadar cam sinistru. Pe alocuri se vede prin el pînă în partea cealaltă. Hm, în curînd va forfoti de oameni care nu vor mai prididi să se plimbe ocupaţi cu caiete, leptopuri şi alte dispozitive sub braţ, între două şedinţe cu prezentări pauărpoint.

Mai citesc un mail idiot trimis de cine ştie ce fufă de la departamentul de comunicare, privesc ceasul de pe ecranul calculatorului, oftez puţin, mă duc pînă la maşina de cafea care e, slavă cerului, tocmai la capătul celălalt al coridorului, apăs pe buton, apare un pahar din plastic care se umple cu delicioasa supă chimică de şapte legume pe care am descoperit-o de curînd. Problema cea mai mare cu ingenioasa maşină este că produsele pe care le deversează sînt disponibile prin simpla apăsare a butonului potrivit, fără să ţi se pretindă în schimb introducerea unor monede. Obiceiul sfînt al pauzei de cafea şi-a pierdut astfel din farmec. Înainte puteai să răscumperi bunăvoinţa cuiva sau să faci pe cineva să se poarte mai frumos cu tine promiţîndu-i solemn că-i plăteşti o cafea. L-am rugat deunăzi pe linucsar să mă descalţe cu nişte chestii de pe calculator. I-am promis în schimbul serviciului acordat că îl invit la o cafea. Vroiam, meschin, să îmi fac un viitor aliat, căci e un lucru arhiştiut că e bine să îi ai de partea ta în orice situaţie pe poeţii damnaţi ai liniei de comandă. Mi-a zis ursuz că nu are rost să îl invit, că oricum e gratuit. Am înghiţit în sec.

La naiba, de-abia e 16:48. Tot stînd aşa şi visînd la Normandii ploioase, mi-a venit în cap o întrebare existenţială: cînd maşina rulează, aerul din cauciucuri se învîrte şi el în acelaşi timp cu pneurile sau rămîne aşa, inerţial, pe loc în raport cu maşina şi translat în raport cu solul?