Tradiţionalele bilanţuri

Acum, cînd doar cîteva ore ne mai despart de trecerea dintre ani, profit de ocazia oferită cu multă generozitate de către colegi, şefi şi alte naţionalităţi conlocuitoare care au decis să mă scutească în acest moment de prezenţa lor inestimabilă, să rememorez cu o lacrimă în colţul ochiului care plînge cîteva din neuitatele momente care s-au scurs în cele 366 de zile trecute.

Acesta este primul an în care mă îmbrac în costum zi de zi, mai puţin în weekend, cînd îmi iau brunch-ul pe hipodrom la Longchamp. S-a dovedit a fi o strategie folositoare întrucît indicele de respect al altora faţă de mine a crescut în timp ce indicele meu de respect faţă de alţii a scăzut considerabil.

Am dat un tun mare în bursă la începutul anului, profitînd de o creştere spectaculoasă urmată de o scădere previzibilă.

Acesta a fost anul în care am văzut prima dată steaua verde a sudului scăldată în lumină metalică şi am admirat de asemenea aurora boreală în toată splendoarea ei, de la bordul navei Fram. M-am bronzat cu ochelari pe faţă.

Tot în acest an mi-am îndeplinit un vechi vis din copilărie. Posed aşadar acum un trenuleţ.

M-am întîlnit într-o zi la o bere cu Belmondo.

În ciuda recesiunii ambientale, am pariat sume fabuloase la curse şi am ajuns un client regulat la Ritz. Frigiderul îmi e plin de produse de la Fauchon. Cînd mă plictisesc, îmi fac cumpărăturile la Bon Marché.

Am intrat într-un cerc de americani la Paris - şămpein, şamzelize, foagra, maxims, fucheţ, ai bot ă box of Veuve Clicquot uit sărti bacs ză botl in Cicago, rivoli, momart. Încerc să înţeleg ce îi atrage atît de irezistibil să trăiască aici, toţi stau în locuinţe insalubre, dar în Montmartre. Pentru asta mă documentez temeinic, mă uit în buclă la Pisicile aristocrate, Parisul vesel şi Ratatouille.

Am încercat pentru a n-a oară stridii cu lămîie sau fără şi persist în continuare să nu îmi placă. Ău mai god, oistărs! - au exclamat americanii mei.

Iar acum plec. Dacă mai întîrzii puţin o să fie coadă la lift.

Mă doare în

Îmi explodează capul. M-am pricopsit pe biroul alăturat cu un Nabaztag care vorbeşte numai obscenităţi. Tot openspeisul găseşte că e fun.
A fost petrecere de Crăciun azi la prînz. Am schimbat cadouri anonime. Eu am primit o Matrioşca (sau mai multe, depinde cum priveşti problema).
Proprietarul Nabaztagului n-a primit nimic.

Bloghez din şedinţă

Prin geamul sălii de şedinţe de la etajul 35 nu se vede nimic pentru că afară e ceaţă. Cu cinci minute mai devreme, la 15 etaje mai jos atmosfera era limpede, dar cu cer acoperit.

În sala de şedinţe de la etajul 35 se află vreo 10 oameni. Se discută despre sinergii, despre noul terminal mobil Nochia N995, despre petrecerea de Crăciun şi planningul previzional bugetat pe primul trimestru 2009. Pe ecran defilează paginile unei prezentări despre sinergii,terminalul Nochia N995, planning, buget, Q1 2009.

Pe masa sălii de şedinţe de la etajul 35 se află 17 telefoane, fiecare cu 5 liniuţe pline la nivelul de semnal. Toţi participanţii sînt bine crescuţi şi le-au închis sonorul înainte să le depună pe masă. Între două sinergii se aude pe alocuri cîte un bzzz-bzzz, respectiv cîte un bzzzzzzzzz, în funcţie de profilul configurat. Proprietarul îşi ia grăbit aparatul de pe masă, apasă grăbit cu stiletul sau cu degetul pe ecran, in funcţie de tipul de terminal mobil în chestiune, bzbzul se opreşte şi telefonul ajunge din nou pe masă. La următoarea sinergie ciclul reîncepe.

Atît am vrut să spun.

Dare de seamă

Am găsit pe unul din scaunele cinematografului unde am văzut în avanpremieră un film cu Giorgi Clunei, Bred Pit şi Gion Malcovici, o hîrtie pe care erau notate următoarele chestii:

"Ne aflăm cu bucurie în suflet şi avînt revluţionar la plenara Comitetului Central. Pe fiecare scaun al sălii se află cîte un carnet şi un pix pe care iată, tocmai le folosesc pentru a scrie aceste rînduri. Păcat că nu pot apăsa la sfîrşit pe butonul submit ca minunatul text produs în timp ce conducătorul iubit trasează indicaţii preţioase pentru cincinalul următor să plece bit cu bit să cutreiere nesfîrşitele tărîmuri ale internetului. Cei patru sute şi ceva de participanţi se joacă simultan cu pixurile găsite pe scaune, activitatea producînd un ţăcănit ambiant foarte plăcut urechilor.
Pe ecranul panoramic defilează videoclipuri mobilizatoare. Corurile reunite ale minerilor şi şoimilor patriei au fost înlocuite cu artişti în vogă tocmiţi să cînte cu frumoase versuri şi dansuri tematice realizările înfăptuite în lumina documentelor plenarei precedente. Culoarea roşie e omniprezentă, inclusiv pe rochiile pionierelor care trec printre rînduri şi ne servesc cu cafeluţe şi pişcoturi. O doamnă îmbrăcată în portocaliu a fost reperată prompt şi dată pe mîna Miliţiei.

După discursul inaugural al secretarului general s-au succedat pe scenă diverşi locotenenţi ai acestuia. Toţi au zis că nu vor vorbi mult, dar fiecare s-a lungit cu peste zece minute peste timpul alocat. Dintre vorbitori, mi-a atras atenţia secretara organizaţiei pe întreprindere pe care o văzusem în introducere într-un filmuleţ omagial din care ieşeau în evidenţă o pereche de incisivi deosebit de mari şi de frumoşi, ca de rozătoare, care ocupau cam tot ecranul. Cînd a luat cuvîntul, nu i-am putut observa din nou frumoasa dantură, întrucît mă aflu cam în spatele sălii.

În timp ce oratorii se succed la tribună, secretarul general a luat loc în spatele unui fel de bar aflat la dreapta scenei. Din cînd în cînd ia sticla de apă aflată pe tejgea, o ascunde dedesubt şi, cu un zîmbet complice adresat militanţilor din sală, litruieşte puţin pe sub tejghea, după care pune sticla la locul ei. Putem toţi observa atunci că în ea se află cam cu un pahar mai puţină apă. Nu am înţeles încă unde pleacă apa respectivă, pentru că nu l-am văzut încă pe secretar aplecîndu-se ca să zic că bea pe ascuns şi nici o pată nu pare să se întindă pe podea sub picioarele lui, deşi a repetat mişcarea de mai multe ori pînă acum, iar la un moment dat o utecistă de alături a trebuit să îi desfacă o altă sticlă.

Au mai vorbit vreo doi dar nu mai ştiu pentru că am aţipit şi am visat cum secretara organizaţiei de întreprindere muşca cu poftă dintr-un telefon mobil cu ecran tactil (nu era un iPhone). M-a trezit colegul de alături care m-a înghiontit, atrăgîndu-mi atenţia că sîntem totuşi în şedinţă.

Mi-a plăcut enorm de preşedintele Consiliului Oamenilor Muncii care, atunci cînd a zis că echipa lui vrea să facă un serviciu mai mişto decît Gugăl Meps, a început să rîdă singur cu poftă. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa lui. S-a lăsat o linişte totală, care s-a rupt doar atunci cînd pe faţa secretarului general, care tocmai terminase de litruit pe sub masă, s-a ivit un zîmbet schimonosit de complezenţă.

Întrucît în douăzeci de minute se termină plenara, o să mă scuzaţi că nu mai stau să termin relatarea dar, pe de o parte, n-am mai scris aşa de mult de mînă de cînd am dat examenul de licenţă iar, pe de alta, îmi plouă în gură pentru că ştiu că alături se desfac sticle de şampanie şi se pregăteşte potolul pentru oamenii muncii care au trudit timp de trei ore, tocind scaunele pe care cu onor au stat.

Trăiască şi să înflorească!

P.S. Pixul cu care au fost scrise aceste rînduri este fabricat din materiale reciclate."