08 iulie 2010

Iulie canicular

Azi mi-a zis un tip cu facies de votant de extremă dreapta de la volanul unui merț că sînt un "espèce de connard". Era genul acela de burghez socialist cu arborele genealogic stabilit pînă la 1789 căruia nu i-a lipsit nimic niciodată, care a făcut o Grande Ecole pentru că așa îi era hărăzit și acuma are un birou individual într-un turn de la Défense de pereții căruia a agățat poze cu copiii, din care face albie de porci politicos prin imeil o armată de subalterni care fac cărare în fața lui cînd merge la toaletă. Pedalam, urmărind de aproape o mașină care și ea urmărea de aproape o altă mașină din fața ei și așa mai departe într-un lung șir. La început, merțul din spatele meu a dat să treacă pe lîngă mine la o intersecție, dar fiindcă era cît pe ce să calce niște pietoni care traversau a trebuit să renunțe și să revină în spatele meu. Am întors rapid o privire înspre el și am continuat să mă țin de vehicolul ce mă precedea. Aici privirile sînt mereu pline de semnificații. Te duci la piață și te uiți pe tarabă și nu vezi că lumea stă la coadă. Nici nu trebuie să ridici capul ca să știi cum se uită de urît oamenii la tine, fără să îți spună nici un cuvînt. Parcă te arde ceva în ceafă. O privire din asta am îndreptat și eu înspre merț, provocînd cojirea vopselei de pe capotă. M-a tot împins ambalînd motorul aproape 1km și cînd în sfîrșit la o bifurcație eu am luat-o la stînga și el la dreapta, a deschis geamul și atunci m-a înjurat.

Mă gîndesc serios să îmi cumpăr o cască, dar mă enervează că nu se asortează cu alura mea de superman și nici cu ochelarii de Willem. Nici nu vreau să cad în patima normelor europene emise de înaltele instanțe care tratează cetățenii ca pe niște copii care în final ajung să le fie frică să bea un pahar de vin din cauza directivei cu abuzul de alcool, să se simtă vinovați că au mîncat o tartină cu nutella din cauza directivei cu mîncărurile grase, să culpabilizeze pentru că au făcut o baie fierbinte în cadă sau că mai au cîteva becuri de 60W ascunse în cămară.

13 comentarii:

Ana spunea...

l-a inceput mertzanul ?:)
ia vezi...

Zdrîngu spunea...

Da, se mai intimpla, mai ales atunci cind modifici textul des si nu citesti după etc. Pardon.

Anonim spunea...

care Willem? :)
Leia

Zdrîngu spunea...

gugal.fr imi scoate numai unul singur pe prima pagina :)

Dan spunea...

Aici astia se uita urât si când ei cred ca se uita frumos. Nu te poti baza pe privirea lor, de fapt pe nimic...

Zdrîngu spunea...

Așa e, nu te poți baza pe nimic, nici măcar pe cuvîntul dat.

lektor spunea...

Ati fost la parada?

Zdrîngu spunea...

Nu ...

Cora_ spunea...

Am intrat de cateva ori cu gandul sa "dau" cu un comentariu si de fiecare data pozele m-au prins, facandu-ma sa uit pe de-a-ntregul ce aveam de spus. Am sfarsit uitamdu-ma minute in sir la poze, fara sa mai scriu ceva, pesemne ca nu aveam nimic interesant de zis...

Zdrîngu spunea...

Înseamnă ca nu era nimic interesant de citit :))

Un cititoriu spunea...

Musiu Iliuts,

Voiam doar sa va spun ca n-am recunoscut Pari-u' mai saptamina trecuta... 20 de minute de la CDG la Defense ? 40 de minute inapoi vineri la ora 5 ??

Vacanta - vacanta, inteleg, dar macar sa ramina cineva sa inchida luminile de pe strada dimineata, zau...

Zdrîngu spunea...

Cu mașina ati făcut 20min?

Acelasi cititoriu spunea...

Oui, M'siu.

Ceea ce, insa, n-a mai fost cazul azi cind am revenit in normal (adica titiit de c* ca pierdem, comme d'habitude, aeroplanu' american - fara usa, fara geam si o roata de salam).

Tot era bine ca zaceam pe Périphérique intr-un anodin buchon fata de nefericitii care faceau picnic la margine de autoroute undeva prin sudul Frantei (din ce-am inteles si eu cu franceza mea primara la radio-ul din masina cu care ma tiram - incet, dar cu speranta vie, ca aia moare ultima - spre CDG).

Intr-un final am razbit la baza, ca nici Air France nu mai e ce-a fost si - daca nu se bouchon pe strada, rezolvam in aer...

Trimiteți un comentariu