Iată că o nouă săptămînă de lucru ia sfîrșit cu o zi mai devreme decît de obicei. Mîine voi lăsa bicicleta în garaj dar voi urca în schimb la volan. Din cînd în cînd merit și eu cîte o plăcere. De-abia aștept să îmi iasă primul biciclist în cale! Plinul l-am făcut acum o săptămînă de la singurul peco unde se mai găsea carburant pe o rază de 10km, de unde am stors ultimele picături de benzină de 98, că de 95 nu mai avea, la un preț de speculă. Niciodată n-am făcut plinul așa de scump, dar măcar am limitat astfel riscul de a cădea în pana prostului. Să văd totuși dacă nu mi-a sifonat cineva rezervorul între timp.
Dar cum poate fi așteptată ziua de mîine mai cu folos decît participînd la două ședințe lungi (în timpul cărora bateria telefonului se golea văzînd cu ochii), între care am intercalat strategic pauza de masă?
Aaaah, cantina, cu ale ei mîncăruri rafinate ce numai pe masa zeilor mai pot fi găsite! Numai bunătățuri azi, alegerea era din cale afară de dificilă, așa că am hotărît să îmi iau un steak apoint (nu saignant, că nu știu de unde vine carnea) cu frite. Și astfel m-am trezit stînd la coadă cu telefonul pe tavă, consultînd ultimele zvonuri de pe twitter, așteptînd să se coacă steakul - la noi, dacă nu te uiți pe twitter de pe aifon și dacă nu rîzi cu subînțeles cu colegul de la coadă, ești prost. Deodată, un domn de mai în față, îngrijit, spălat, parfumat, și el cu blackberiul pe tavă lîngă o farfurioară umplută pînă la refuz din care se scurgea un fir alb de fromage blanc, luă un cuțit de carne din cutia de pe galantar, îl apucă delicat de vîrf și începu să se curețe pe sub unghiile sale mari. Din cînd în cînd scotea niște mizerie neagră pe care o prelucra dibace între degete ca să o arunce pe jos cu un bobîrnac îndemînatic. Cînd steakul lui fu gata, aruncă ultima biluță, șterse grăbit cuțitul de pantalonii de costum, îl depuse înapoi în cutia de pe galantar, luă altul curat, înșfăcă farfuria și plecă înspre casă. Cînd mi-a fost mie gata steakul, avui mare grijă la alegerea cuțitului din cutie și mă gîndii că ar fi bine să atrag azi puțin atenția înspre mine, așa că luai cel mai ochios desert ce îmi ieși în cale, o banana split înecată în frișcă, înghețată și pepite de ciocolată. Efectul a fost imediat: tipa de la marketing care se nimeri alături de mine la coada de la casă, se uită înspre mine și îmi zise afectuos în timp ce mă îmbujoram pe sub ochelarii aburiți:
- Petit gourmand!
28 octombrie 2010
20 octombrie 2010
Nu te pune, bă, cu poliția
Iată că a venit în sfîrșit toamna cu al ei covor de frunze moarte și cu ale ei temperaturi scăzute de trebuie să dau drumul la încălzire noaptea, aceasta avînd un efect neplăcut asupra mea atunci cînd sosește prin poștă factura de electricitate. Venirea toamnei este acompaniată anul acesta de o penurie acută de carburant. Cînd trec cu bicicleta pe lîngă peco, cozile de zeci de mașini pe care unii proprietari le împing cu portiera deschisă și frîna de mînă lăsată în jos îmi amintesc de epoca de tristă amintire, cînd se circula cu soț, respectiv fără soț.
Eu pe bicicletă circul mai tot timpul fără soț și este foarte bine, mai ales atunci cînd merg pe sens interzis sau cînd trec preventiv pe roșu. Într-o sîmbătă dimineața, pe la vreo 7:30 (sfat: dacă aveți de dormit tîrziu, folosiți pentru aceasta zilele săptămînii, în uichend trebuie de profitat de fiecare secundă) ieșisem să cumpăr niște baghetă și niște croasante pentru micul jejun. Cum mă întorceam eu acasă pedalînd agale pe carosabilul umed pe care zăceau din loc în loc încleite și putrede frunzele moarte despre care vorbeam la începutul emisiunii, iată că din depărtare văzui cum culoarea semaforului din intersecția următoare deveni galbenă pentru ca imediat să se facă roșie. Măi să fie, nu s-a născut încă semaforul care să se pună cu mine, așa că trecui ferm ca să o iau la dreapta. Cum efectuam eu mîndru virajul respectiv, privind semeț peisajul pustiu citadin matinal, remarcai cum stătea pitită după colț mașina poliției, în care de-abia încăpeau mai mulți sarkozei în uniformă, ieșiți dis-de-dimineață la vînătoare de infractori, căci e știut faptul că atunci cînd poliția nu doarme, securitatea populației este asigurată, așa cum bine sublinia comandantul suprem în timpul unei vizite de lucru. Cum mă văzu, unul dintre ei duse mîna la piept ca să își scoată carnețelul, concomitent cu acționarea portierei în vederea deschiderii. Virajul meu nu era încă terminat, cînd, observînd cu ochi de vultur din spatele lentilelor frumoșilor mei ochelari gestul ostil al sarkozelului, avui un acces imediat de panică ce mă făcu să acționez brusc frînele bicicletei.
Covorul de frunze moarte de pe carosabilul umed despre care vorbeam mai sus fu astfel surprins de violența frînei. O clipă mai încolo zăceam întins pe același covor într-o poziție pe care unii ar fi interpretat-o drept lascivă dar numai eu știu că sub zîmbetul aparent tîmp pe care îl schițam se ascundeau numai sentimente curate, care iată că au fost în final recompensate: sarkozelul ostil renunță să mai iasă de la cald iar habitaclul mașinii de poliție nu fu suficient de bine izolat fonic încît să oprească hăhăielile în care izbucniră toți în timp ce mașina se îndepărta în trombă.
Eu pe bicicletă circul mai tot timpul fără soț și este foarte bine, mai ales atunci cînd merg pe sens interzis sau cînd trec preventiv pe roșu. Într-o sîmbătă dimineața, pe la vreo 7:30 (sfat: dacă aveți de dormit tîrziu, folosiți pentru aceasta zilele săptămînii, în uichend trebuie de profitat de fiecare secundă) ieșisem să cumpăr niște baghetă și niște croasante pentru micul jejun. Cum mă întorceam eu acasă pedalînd agale pe carosabilul umed pe care zăceau din loc în loc încleite și putrede frunzele moarte despre care vorbeam la începutul emisiunii, iată că din depărtare văzui cum culoarea semaforului din intersecția următoare deveni galbenă pentru ca imediat să se facă roșie. Măi să fie, nu s-a născut încă semaforul care să se pună cu mine, așa că trecui ferm ca să o iau la dreapta. Cum efectuam eu mîndru virajul respectiv, privind semeț peisajul pustiu citadin matinal, remarcai cum stătea pitită după colț mașina poliției, în care de-abia încăpeau mai mulți sarkozei în uniformă, ieșiți dis-de-dimineață la vînătoare de infractori, căci e știut faptul că atunci cînd poliția nu doarme, securitatea populației este asigurată, așa cum bine sublinia comandantul suprem în timpul unei vizite de lucru. Cum mă văzu, unul dintre ei duse mîna la piept ca să își scoată carnețelul, concomitent cu acționarea portierei în vederea deschiderii. Virajul meu nu era încă terminat, cînd, observînd cu ochi de vultur din spatele lentilelor frumoșilor mei ochelari gestul ostil al sarkozelului, avui un acces imediat de panică ce mă făcu să acționez brusc frînele bicicletei.
Covorul de frunze moarte de pe carosabilul umed despre care vorbeam mai sus fu astfel surprins de violența frînei. O clipă mai încolo zăceam întins pe același covor într-o poziție pe care unii ar fi interpretat-o drept lascivă dar numai eu știu că sub zîmbetul aparent tîmp pe care îl schițam se ascundeau numai sentimente curate, care iată că au fost în final recompensate: sarkozelul ostil renunță să mai iasă de la cald iar habitaclul mașinii de poliție nu fu suficient de bine izolat fonic încît să oprească hăhăielile în care izbucniră toți în timp ce mașina se îndepărta în trombă.