Dar, dincolo de toate, am rămas cu anumite imagini din această călătorie, imagini din care nu doresc să trag nici o concluzie ci doar vreau să le înșir aici ca să nu le uit.
Am rămas surprins, ca de fiecare dată, de lipsa de spirit analitic a unor oameni pe care îi credeam în stare de mai mult, adică oameni cu școală și servici. E foarte greu, dacă nu imposibil, să scoți de la ei vreo concluzie sau vreo judecată care să semene și a altceva decît a "ai văzut ce bine le-a zis-o?". Am avut senzația că tot ce auzeam era o repetiție fără sfîrșit a unor formule de la televizor.
Că veni vorba de televizor, acesta stă în case în permanență aprins și dat pe un canal de știri de unde se poate afla fără întrerupere, pe marginea unor fapte diverse, despre ce se mai întîmplă rău în sistemul sanitar.
Am luat un taxi din aeroport ca să merg în București. Din goana mașinii am găsit că bd Kisseleff e frumos, chiar foarte frumos.
Am luat un taxi să mă duc din București la aeroport. Taximetristul mi-a reproșat că nu am cerut la telefon mașină cu vinietă, dacă tot vreau să merg la aeroport. Ajuns la destinație, am plătit omului prețul cursei și, drept la revedere, am primit o înjurătură. Am încercat să vorbesc cu el ca să înțeleg de ce și, după codeli multiple, am înțeles că mi-a reproșat micimea bacșișului.
Am auzit peste tot o sumedenie de sonerii de celulare. E ceva nemaipomenit cu celularele astea, au sonorul dat la maxim, melodiile sînt mereu surprinzătoare, toată lumea e cu telefonul la ureche și vorbește foarte tare și încrîncenat (de fapt cred că "încrîncenat" e cuvîntul care exprimă bine starea multor fețe văzute) astfel încît să se poată auzi conversația de oriunde: din capătul celălalt al vagonului de intercity, al autobuzului, al avionului care rulează spre pista de decolare, de la trei mese distanță la McDonald's-ul Gării de Nord, în sala de așteptare a spitalului în care vorbesc înghesuiți la celular o sumedenie de oameni stresați de boală. Din toate conversațiile surprinse, am putut extrage cu ușurință două subiecte principale: banii și boala.
Am băut vin roșu demi-dulce, nu mai știu ce fel, oricum deosebit. Era cît pe ce să beau și vin la pet, tot foarte bun.
Toată lumea m-a tutuit. Cred că arăt a adolescent. Nu vorbesc aici de cei pe care îi cunosc de multă vreme și cărora le permit lucrul ăsta, ci de cei care mi-ar fi datorat un minim de politețe: controlorul din tren, vînzătorul de la barul din tren care s-a arătat supărat că am întors pe toate fețele mizeria de sandwich pe care dădusem echivalentul a 3 euro, vînzătoarea de la farmacie, puștoaica ce vindea la McDonald's care m-a și repezit că nu înțelegeam nu știu ce, polițaiul de la pașapoarte etc. Am încercat să vorbesc eu cu ei cu dumneavoastră dar rezultatul a fost că m-am simțit eu inferior lor. Parcă pronumele de politețe ar fi dispărut cu desăvîrșire din limbajul curent!
La spital, pe coridorul de lîngă laboratorul de analize se înghesuie o grămadă de oameni. Există scaune pe care se poate sta, dar toată lumea stă buluc în fața ușii. Nici n-are cum altfel, nu există numere de ordine. Din cînd în cînd ușa se deschide, lumea se agită brusc, încercînd să plaseze foaia de trimitere infirmierei ce tocmai a ieșit. Aceasta adună vraiște foile și explică răspicat oamenilor că îi strigă ea cînd le vine rîndul.
La ieșirea din țară mi-a controlat pașaportul o milităreasă. S-a uitat îndelung în el, apoi îndelung la mine, iar în pașaport, după care a tras un rînjet cu subînțeles. Era atît de subînțeles încît eu n-am înțeles nimic și am ridicat întrebător ochii. Mi-a zis așa:
- Domiciliul Franța, aha ...
- Da, sînt niște de ani de cînd stau acolo.
- Înseamnă că ai ales bine.
- Nu mă pronunț ...
- Înseamnă că nu știi ce e pe aici ...
La care mi-a trîntit pașaportul cu obidă și m-a lăsat să trec.
Apoi am negociat cu echipajul și am obținut loc la business. Nici șampania nu mai e ce a fost.
18 comentarii:
Concluzia, M'sieu Iliuts, e ca - acas' (?) - e ca niciunde.
Tocmai m-am întors si eu dintr-o calatorie din aceeasi tara. Daca n-ar fi trebuit sa ma întorc ca sa continui sa construiesc socialismul în Franta, as fi ramas acolo.
E adevarat ca n-am mers cu trenul si n-am baut vin. In rest totul a fost identic: am fost la spital (daca nu este aparatura de aici doctorii au în schimb mâini, ochi si urechi), la taxi am rotunjit doar la leul superior, la aeroport m-au lasat cu doua valize de peste 32 kg pline cu slanina, cârnati, icre (nu oricare) peste (nu oricare) si palinca, bagajele de mâna nici nu le-au cântarit si erau pline de carti grele, nu m-a tutuit nimeni pe care sa nu-l cunosc decât un sofer de taxi dar nu m-am suparat, una peste alta m-am simtit extraordinar. Deci totul este subiectiv.
Da, dar dvs aveți barbă, e normal că nu vă tutuiește nimeni. Eu sînt mai djeuns, așa.
Asta o fi ca altceva nu vad.
Sa fii tu sănătos, atunci, îți doresc.
eu merg in ro cam o data la 2 ani, 2 ani jumate, in cam atata timp mi se face dor. :) Pe mine nu cred ca m-au tutuit(sau poate chiar nu am observat), dar m-a certat un chelner(impertinenta, am intrebat ce mi se serveste la felul de mancare cerut si cat de mare e portia), o vanzatoare mi-a aruncat restul(am avut tupeul sa il astept cand era clar ca nu avea chef sa mi-l dea). Cea mai tare faza a fost cand o stewardesa de pe Tarom s-a ratoit la al meu ca acesta nu pricepuse ce i s-a spus in romana si i s-a repetat apoi, desi era clar ca bietul om nu intelege. Si pana sa ii traduc eu ca tre' sa dea punga cu resturi de mancare, aceasta i-a fost smulsa din maini de doamna in cauza. Amanunat semnificativ - cursa era AirFrance, operata de Tarom pe Buc-Paris. Duduia nu vorbea nici in fr nici in eng, desi ma indoiesc ca nu le cunostea. So, Sweet home Alabama.
De-a lungul peregrinărilor mele, la Tarom am întîlnit două categorii de personal:
- aia de care vorbești tu, care te scuipă și îmbrîncește
- aia care e plină de o politețe din aia scîrboasă, orientală, plină de temenele în gesturi și diminutive în limbaj
În fine, totul e relativ, cum spune marele clasic de mai sus și mă bucur totuși că există cineva care nu mă taxează de greață de mămăligă :)
Oare nu putem povesti chestii diferite fara sa ne luam la misto (chestie dealtfel tipic româneasca, indiferent de care parte a oceanului sau Senei sau cortinei de metal ne aflam)?
Ba sigur că putem. Cu condiția să citim cu atenție înainte.
Altfel, păreați destul de "à l'aise", d-l Dan, cu chestiile astea românești, așa că m-am gîndit că n-o fi foc.
Exact mon cher. Sa citim cu atentie. Daca ai fi facut-o ai fi vazut ca de fapt eu nu te contrazic nicaieri ci spun ce-am constatat eu, ce mi s-a întâmplat mie. Am zis pe undeva "minte Iliutza"? Nu, sigur!
Doi, poate te hotarasti definitiv cum ma abordezi, a doua singular sau plural, pluralul neînsemnând neaparat respect motiv pentru care în general îl si resping, dar oscilatiile astea arata putina nesiguranta.
Si trei, prefer sa spun ca "românii sunt buricul pamântului" cum spunea Tutea, decât sa-i pup în c.. pe frantuji gratis.
O sa continui sa citesc la fel de atent (si critic) ce scrii. Cel mai simplu pentru tine este sa ma "interzici". Daca o faci, înseamna ca îmi dai dreptate implicit.
Rămîne așadar cum stabilit :)
Iti pierzi cumpatul repede Iliuta si devii nepoliticos. Pacat pentru ca esti foarte tânar. Si dupa ce ca nu esti atent când citesti, nu esti nici când scrii. Am sa-ti scriu ceva despre trenuri pe blogul si cu cuvintele mele, curând.
Dimpotrivă, nu cred că mi-am pierdut cumpătul, cel puțin nu aici.
De-abia asta cu "pupatul in c... pe francezi" e pierdere de cumpăt care nu își avea locul aici și pe care în mod normal n-ar fi trebuit să o tolerez.
D-nul zdrangu, nu mai scrieti nimic? Ati vazut ce blog frumos mi-am facut? :)))
Ai zambit, ai zambit!
Deocamdată nu.
Am văzut blogul Dvs. E foarte frumos :)
Voiam doar sa va fac sa vorbiti. :) Va mai asteptam cu ceva nou, mai ales ca vine primavara, scoatem bicicletele de la naftalina, ungem lanturile...
Da chiar asa, M'sieu Iliuts... Chelca shoz nuvo d'a Pari ? Comon sa va Defans ?
Nimic nou la Defans, tot 80 nanosiverți pe oră, așa cum ne-am obișnuit.
Trimiteți un comentariu