Vîntul rece se strecura furtiv în spatele lentilelor ochelarilor acoperiți parțial de cozorocul șepcii de fidelcastro în timp ce călăream ridicat în scări pe pasarela bulevardului circular. Vîntul nu numai că era rece dar, ca în fiecare dimineață, aducea cu el mirosuri îmbietoare de pește și legume sleite rămase de ieri și care tocmai erau recondiționate pentru masa de prînz la cantina din apropiere. Așa că vărsam lacrimi amare și îmi venea să vomit.
Soarele era deja sus iar în parcarea de biciclete de jos o găsii răvășită pe doamna de la marketing care plîngea de i se rupea cămașa de pe ea. Cum lacrimile nu mi se uscaseră încă iar dezgustul pe care îl simțeam îmi dădea un aer de om plin de compasiune, m-am trezit cu lacrimile-i șiroind pe pieptu-mi de aramă rece, ceea ce îmi dădu o expresie a feței și mai compătimitoare ca la început. Mi-a povestit atunci printre sughițuri cum totul a început cînd i-a sărit lanțul de la bicicletă acum vreo săptămînă în timp ce venea la birou și a trebuit să se ungă peste tot ca să îl monteze înapoi, aplecîndu-se în cele mai inconfortabile poziții, iar în jurul ei se făcuse un cerc de djeunși ce profitau de spectacol, doamna de la marketing avînd obiceiul să poarte pantofi cu toc și minijupă. Vreo două zile după i s-a spart un cauciuc și a trebuit să vină pe tocuri 3km pe lîngă bicicletă cu un alai de djeunși în urma ei. A dus bicicleta la reparat la magazinul din apropiere. Credea că seria se sfîrșise cînd, a doua zi, după ce și-a terminat ziua de lucru și a trebuit să plece, bicicleta nu mai era la locul ei, fiind furată de hoți. O legase cu antifurtul subțirel pentru care avea deja cheița pe care i-o împrumutasem cu aproape un an înainte și pe care i-l făcusem cadou că nu îmi mai trebuia deoarece îmi cumpărasem U. Vai și amar și ău și începu să mă bată cu pumnii cu disperare că de ce i-am dat așa antifurt bicisnic, că bicicleta aia avea valoare sentimentală, etc! Trebui așadar să se ducă din nou la magazin să achiziționeze o altă bicicletă mai frumoasă și mai trainică decît prima, dotată cu scaun de bebe și un U trainic ca să nu i-o mai fure nimeni. Numai ce-a legat bicicleta cu U-ul, s-a întors puțin cu spatele și scaunul de bebe a și dispărut, după care am apărut eu.
Asta a fost dimineața. Acum a sunat alarma de incendiu și a trebuit să coborîm pe scări 7 etaje. Ușile de la fiecare birou s-au închis automat cu zgomot. De jos, văd cum flutură o eșarfă la etajul cu marketingul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu