La toalete la noi este bec din acela cu timer (minuteur). Cînd te aștepți mai puțin, pac, s-a stins. Cum mă spălam eu pe mîini temeinic și îndelung iar alături, în spatele paravanului despărțitor, cineva încerca să nimerească o muscă ce se plimba pe peretele interior al vasului alb, iată că se stinse lumina. Dintr-o dată, după un moment de panică, de după perete nu se mai auzi nici musca. Orbecăind, dar nu mai puțin calm și fără grabă, terminai de săpunit, clătii bine, după care apăsai cu cotul pe întrerupătorul de lîngă ușă.
- Merci infiniment! se auzi de după paravan și vînătoarea reîncepu.
19 martie 2012
14 martie 2012
Fiecare zi cu fapta ei bună
Coboram pe pîrtia roșie cu eleganță: fîș-fîș, schiurile Atomic perfect paralele, salturi ușoare peste movilele de zăpadă și viraje strînse perfect stăpînite. Aifonul înregistra fiecare mișcare pe care o făceam și publica în direct pe feisbuc.
Nu mai aveam nici o sechelă psihologică de la căzătura de cu o zi înainte, cînd casca purtată pentru prima oară chiar servise și cînd, sonat fiind, m-am ridicat de jos, strigînd:
- Marinescu Vasile mă numesc!
în încercarea de a dovedi binevoitorului care începuse să îmi adune bețele și schiurile răspîndite pe un hectar de teren că nu uitasem cum mă cheamă.
Iată că în fața mea o femeie între două vîrste călcă strîmb cu un schi pe o placă de gheață și se duse de-a berbeleacul. Cu o frînă perfectă, mă oprii lîngă ea să îi ofer sprijin.
- Nimic rupt?
- Mă doare brațul foarte rău.
Între timp veni încă o femeie care începu să discute cu rănita într-o păsărească ce aducea cu olandeza, după care mi se adresă cu rugămintea să-i transmit soțului celei căzute, oprit mai la vale, că nevastă-sa e rănită. Într-o clipită am fost lîngă el și i-am transmis mesajul. Prima întrebare a lui nu a fost nicidecum legată de starea nevestii. M-a întrebat, încruntînd ochelarii de soare, dacă eu am lovit-o. Așadar important atunci era de fapt cine plătește. Nu l-am mai întrebat atunci dacă vrea să-l mai ajut cu ceva. I-am zis doar că nevastă-sa a căzut singură, la care a încruntat și mai tare din ochelari. L-am băgat frumos în p.m. și m-am cărat cu stil, că o fi avînd și el telefon mobil să sune la 112.
Nu mai aveam nici o sechelă psihologică de la căzătura de cu o zi înainte, cînd casca purtată pentru prima oară chiar servise și cînd, sonat fiind, m-am ridicat de jos, strigînd:
- Marinescu Vasile mă numesc!
în încercarea de a dovedi binevoitorului care începuse să îmi adune bețele și schiurile răspîndite pe un hectar de teren că nu uitasem cum mă cheamă.
Iată că în fața mea o femeie între două vîrste călcă strîmb cu un schi pe o placă de gheață și se duse de-a berbeleacul. Cu o frînă perfectă, mă oprii lîngă ea să îi ofer sprijin.
- Nimic rupt?
- Mă doare brațul foarte rău.
Între timp veni încă o femeie care începu să discute cu rănita într-o păsărească ce aducea cu olandeza, după care mi se adresă cu rugămintea să-i transmit soțului celei căzute, oprit mai la vale, că nevastă-sa e rănită. Într-o clipită am fost lîngă el și i-am transmis mesajul. Prima întrebare a lui nu a fost nicidecum legată de starea nevestii. M-a întrebat, încruntînd ochelarii de soare, dacă eu am lovit-o. Așadar important atunci era de fapt cine plătește. Nu l-am mai întrebat atunci dacă vrea să-l mai ajut cu ceva. I-am zis doar că nevastă-sa a căzut singură, la care a încruntat și mai tare din ochelari. L-am băgat frumos în p.m. și m-am cărat cu stil, că o fi avînd și el telefon mobil să sune la 112.