Destupare

Am stins lumina, am tras jaluzelele în jos, am aprins opaițul și am coborît pe scara în spirală pînă la tainița de la -2. Am speriat vreo doi lilieci iar Dorel, șobolanul, mi s-a prelins printre picioare tocmai cînd ușa încăperii umede se deschise cu un scîrțîit sinistru. Am compus cifrul de la dulăpiorul cu otrăvuri și am căutat din ochi flaconul achiziționat de la carfur cu 3,76€, conținînd un lichid vîscos. De îndată ce l-am văzut, în spatele unor sticle de lichide pentru spălat wc-ul, alături de o fiolă de Sauternes din '99, o scînteie se aprinse în ochiul meu albastru, cel verde rămînînd la fel de inexpresiv și neîncrezător ca pînă atunci. Am înșfăcat cu o mînă flaconul și, cu opaițul în cealaltă, urcai val vîrtej scara, perturbîndu-l pe Dorel care nu știa ce să mai creadă. În bucătărie era la fel de întuneric cum lăsasem. Pusei opaițul pe jos, lîngă chiuvetă, mă așezai în genunchi și, plin de speranță și evlavie, citii instrucțiunile de pe flacon. Desșurubai apoi dopul, mă aplecai sub chiuvetă, localizai sifonul de scurgere de la mașina de spălat vase și turnai prin partea de sus a țevii lichidul vîscos ce în lumina opaițului devenise verde fluorescent. Începui să rîd ușor diabolic și, pe măsură ce flaconul se golea de lichidul înghițit de țeava sinistră, rîdeam din ce în ce mai diabolic. La sfîrșit am pronunțat chiar și o formulă magică, deși asta nu era trecută în instrucțiuni.
Apoi am întors clepsidra și am lăsat astfel lichidul să acționeze 30min, timp în care am citit o carte în latină la lumina opaițului și am băut jin. Reflectînd încă la înțelepciunea din ultimele rînduri citite și la declinările latinești, ridicai storurile, pusei niște apă în bidonul de biciclist și turnai apa în țeavă, sperînd să o aud fugînd prin canalizare mîncînd pămîntul. Dar, în loc să aud un susur de izvor subteran, am auzit un zgomot de sticlă ce se umple iar la sfîrșit a fost o mică fîntînă arteziană. Rahat.

Am constatat atunci cît de prost erau făcute țevile, cum nu se putea desface ușor nimic și cum nu încapea nici un lighean acolo unde ar fi trebuit. Am încercat cu o sîrmă specială cu manivelă la capăt achiziționată în prealabil și care ar fi trebuit să penetreze adînc prin cele mai neobișnuite coturi ale țevii, dar dopul ce se formase nu se dădea dus și pace.

Am scos atunci asul din mînecă: o soluție inginerească găsită pe blogul unei cameriste de hotel (Sofitel?) și netrecută în nici un manual al instatorului dibaci. Țeava s-a desfundat în nici 30s cu ajutorul aspiratorului de praf. E bine de știut.
Cînd primele elemente de materie recalcitrantă au ieșit din țeavă, am reușit și eu să îmi vidanjez mațele.

Iar acum beau jin cu un sentiment de împlinire.

Sîmbăta trecută am profitat de vremea bună și am făcut nebunia la care visam de multă vreme: am ajuns la malul mării cu bicicleta. Au fost așadar 216km cu soare, fără vînt, care s-au derulat cu o viteză medie de 27km/h, la capătul cărora m-a așteptat o diplomă. Pînă la 150 au fost chiar 28, moment în care mi-am întrebat eul: dar unde te grăbești așa, băi nene? Așa că m-am întins puțin pe iarbă la marginea drumului. M-a pișcat atunci o albină. Rahat.

Rămîn cu următoarele impresii:
- Cicliștii din cluburi sînt o specie aparte de care nu merită să te apropii, pe de o parte pentru că e periculos, iar pe de alta că sînt moral nefrecventabili. Faptul că poartă toți același tricou le dă dreptul să se comporte ca niște masculi feroci, atît prin comportamentul periculos față de cei veniți acolo fără vreun scop de a dovedi cuiva ceva, cît și prin remarcile nesărate făcute "femininelor" care munceau și ele să termine cursa. În plus, în urma lor rămîne mereu o dîră de ambalaje de produse dopante pe care le aruncă după ce devin nefolositoare.
- Spectrul claviculei rupte nu mi-a dat pace nici o secundă, la fel și cel al căștii pe care am spart-o dînd cu capul de o bordură acum fix patru săptămîni. Sentimentul era foarte puternic, mai ales cînd cîte o gașcă de afiliați în club zbîrnîia din carboane la 10cm pe stînga și cîteodată pe dreapta mea. Erau unii pe fundul cărora scria A.S.S.
- Ciclismul în gașcă organizată este impregnat de testosteron.
- Ciclismul în gașcă organizată are un puternic iz naționalist, la limită cu FN-ul. Dar, la naiba, eram între francezi!
- Ciclistul transpirat pute de-i sar capacele.
- La coadă la mîncărică stau mulți cicliști transpirați.
- La coadă la mîncărică unii dintre cicliștii transpirați se pîrțîie
- Sirena protecției civile e foarte stridentă. A sunat de mai multe ori.
- Ultimii kilometri sînt foarte lungi iar cel mai mic delușor de la sfîrșit are față de Everest.

Trecînd peste toate astea, a fost tare fain. Cînd, după colț, am văzut Pont de Normandie în depărtare, mi-a sărit inima din loc de bucurie. Nu mai zic ce-a fost cînd roțile au început să vibreze pe pietrele din portul vechi de la Honfleur!

N-am spart nici un cauciuc.