Zăpada era, într-adevăr, multă, numai că era după gard, iar poarta închisă cu un lacăt mare. E știut faptul că, de îndată ce condițiile meteorologice devin nefavorabile, hoarde de adulți iresposabili ies anumit din casă ca să alunece pe gheață în scopul de a-și rupe oasele ca să dea în judecată primăria că nu i-a prevenit că atunci cînd ninge poți să aluneci. Iar primăria, în aceste condiții și pentru că ne poartă foarte mult de grijă, închide toate parcurile. La dracul cu bucuriile zăpezii, nu ne putem permite să ne asumăm astfel de riscuri, totul trebuie să se desfășoare organizat și în conformitate cu prevederile contractelor de asigurare!
A trebuit atunci să aplic planul B, găsind în catastrofă un spațiu verde neîngrădit. Acolo l-am plăsmuit destul de rapid pe Raymond, că așa i-a rămas numele. Pe cînd îl făuream, rostogolind cu sîrg bulgării sub privirile mirate ale trecătorilor care, formați în lumina prevederilor legii separării bisericii de stat din 1900 toamna și neobișnuiți cu tehnicile de fabricare ale unui om de zăpadă, nu își făceau cruce dar trăgeau poze cu aifoanele, de sub zăpada afînată ieșeau la iveală căcățeii semănați acolo în diverse straturi de sedimente de cățeii deținuți de iubitorii de animale din imobilele vecine. Dar acest lucru nu a fost de natură să ne scîrbească căci , nu-i așa, ce este mai frumos la casa omului decît un animal care să te bucure cu dragostea de care e capabil și, în plus, zăpada beneficia astfel de un liant natural deosebit de practic în situația dată și, dacă îndrăznesc, chiar de o tușă de culoare.
Bucuria a fost totuși mare atunci cînd morcovul a împodobit la sfrîrșit pe post de nas capul lui Raymond.
