Au trecut trei luni de cînd, într-un elan hipsteresc, mi-am cumpărat de la un moș stafidit de pe lîngă Père Lachaise o Gitane cam de vîrsta mea, deci nu foarte tînără. Are cadrul din tuburi fine de oțel Reynolds, frîne Mafac racer și deraior Simplex. Comenzile sînt jos, pe cadru, ca la semicursierele rusești de dinainte de 89. Are și un dinam care chiar funcționează. Ghidonul e curbat în stil belgian iar cînd vîntul îmi ridică pulpanele paltonului și îmi răvășește părul blond dimineața, în drum spre servici, mă simt ca Ghislain Lambert cu aspirații de Eddy Merckx.

Nu trece zi în care să nu meșteresc ceva pe la ea: mai schimb gumele de la frîne sau cîte un cablu, mai reglez ceva pe la pedale ca să nu mai scîrțîie atîta, mai strîng șuruburile de la direcție ca să mai scadă puțin jocul sau mai reglez spițele ca să mai reduc din voalurile roților. Am ajuns la un moment dat la un echilibru oarecare, după ce am reînvățat să merg pe bicicletă, că nu se pilotează deloc ca nepoatele ei din carbon și aluminiu care dorm în beci în timpul săptămînii. Încetul cu încetul s-a ivit o complicitate între noi, sau așa credeam eu. Numai că, într-o zi, cînd am dat să o dezleg seara ca să mă întorc acasă, am găsit-o cu o roată dezumflată de a trebuit să merg pe lîngă ea, cu capul în jos și cu coada între picioare. Am demontat apoi roata, i-am scos camera găurită de un silex minuscul, am cîrpit-o și am pus-o satisfăcut la loc. Dimineața următoare, pe drum, după ce am auzit un fîssss enervant, a trebuit să mă întorc și să o las în parcare. Am reparat-o din nou seara numai că ce folos, povestea s-a repetat încă de două ori în aceeași săptămînă.

A trebuit să accept faptul că trebuia încălțată cu cauciucuri noi. Am umblat pe la magazine să îi caut papuci adecvați, dar nu i-am găsit nimic satisfăcător, așa că am comandat într-un final pe internet niște pneuri Schwalbe, anti-pană, nemțești de la mama lor din China. Le-am primit cu multe peripeții după aproape două săptămîni, timp în care Gitana a stat sedusă și abandonată în parcare. Așa-i trebuie, dacă-i pramatie și îmi face mie minuni din astea cu roți sparte! Nu mică mi-a fost mirarea cînd am citit pe flancurile cauciucurilor noi că erau întărite cu un strat de kevlar. Le-am montat în seara asta. Mă gîndesc să dau o raită prin Saint Denis mîine ca să le testez cu un Wesh 209, să văd dacă e bun la ceva kevlarul acela.

Îmi amintesc de un banc citit printr-un almanah optzecist, Cutezătorii sau Urzica, nu mai știu care. Cică numitul Coriolan Protopopescu a făcut o reclamație organelor competente pentru faptul că, atunci cînd a desfăcut conserva de fasole cu costiță și cîrnați, achiziționată de la unitatea de desfacere de la parterul blocului, în loc să găsească înăuntru delicioasa fasole cu costiță și cîrnați, a avut neplăcuta surpriză să dea peste compot de ananas cu bucăți de ... ananas.

La vremea aceea, citind bancul, nu am înțeles de ce tovarășul Coriolan era nemulțumit că găsise compot de ananas într-o conservă de fasole. Vă dați seama, ce șansă, să consumi suc de ananas! E ca și cum ar fi cîștigat o dacia 1300 la loz în plic! Dar oare cum o fi arătînd ananasul?

Așa și englezii ăștia, au epuizat faza cu 1 ianuarie 2014 și acum se supără că au găsit carne de cal în lasagna! Doar carnea de cal este mai slabă și mai bogată în vitamine decît carnea de vită! Iar unii jură că este chiar mai gustoasă.

Ieri, pe cînd mă potcoveam cu papucii de ciclist, că îmi dădusem randevu cu viitorul cuscru (are tînăra generație o gagică pe la școală și m-am gîndit că na, nu strică să îmi ameliorez relaționalul)  la o pedală la Longchamp pe viscol, sună cineva la interfon. Ridic receptorul și aud o voce bărbată care îmi zice mnăziua în românește. Eu rămîn beculizat, de unde știe cuscrul românește așa bine? "Ui, bonjur!" Ăsta, beculizat și el la rîndul lui, o dă pe fanțuzește. "Ăăă, vuzet dorijin rrrrumen?" Eu, să fac apoplexie, da' ce te freacă pe tine grija, uăi? "Me chi et vu mosio?" "Ăăăăă, vuzet dorijin rrrrumen?" Eu, în ciuda calmului aparent, eram deja la frecvența cardiacă maximă, știu asta că eram încins deja cu centura cardio. "Me chi et vu et că dezire vu, mosio?" "Ăăăăă." "Alor, jecut!" "Ăăăă, la biblă, duhul blîndeții ..." I-am zis că nu mă interesează comerțul lui și i-am închis, după care am început să țes cele mai negre scenarii, printre care acela cu întrebarea dacă nu cumva sînt fișat la diversele mafii de conaționali cu activitate prin zonă. Sau poate că doar se nimerise să răspândească cuvîntul Domnului în cartier și a văzut numele pe cutia poștală? Oricum ar fi, 1 ianuarie 2014 a venit de mult.