Într-o viață anterioară, pe timpul dictaturii și a sinistrei ei soții, într-o după amiază înnorată și gri, ne-a sunat la ușă un neam venit prin oraș cu cele trebi. Cum tot era el pe acolo, măcar să vină sa ne vadă. Cum eram noi proaspăt adunați acasă, de pe drumuri, care de pe la școală, care de pe la întreprindere, neamul nostru a fost pus și el la masă. Nu era în frigider decît niște varză fiartă cu o zi înainte, fără carne, pe care am împărțit-o frățește cu toții. Pentru cine nu își amintește, carnea nu prea se găsea prin alimentare. Am mîncat noi acolo, nu mi-a plăcut niciodată varza fiartă, asta aveam, asta mîncam. Apoi, omul a plecat în treaba lui. Am aflat a doua zi de pe la niște cunoscuți care l-au întîlnit prin tîrg că s-a dus direct în centru la rotisor, unde și-a luat un pui, pe care l-a mîncat tot, tu-i crupa mă-sii, că sărăntocii ăștia de Zdrîngi n-au avut să-i dea decît varză fiartă.