La noi la cooperativă avem patron nou. Și patronul ăsta, după ce a plătit patronului vechi cele 15-20 de miliarde luate de la bancă, s-a pus pe tăiat, normal. A tăiat cam din orice: din hîrtia de imprimantă, din hîrtia igienică, din săpun, din sala de sport, din aerul condiționat, din cantină, din mobilier, din proiecte și din prestatorii de servicii care se aflau cu treabă pe la noi, cîștigînd un ban cinstit. Din noi înșine încă nu a tăiat, dar va veni ea și vremea noastră. Chiar dacă Moș Crăciun nu există, sper totuși că va însoți tăieturile acestea ultime și de o compensație financiară.

Cum totuși nu poți să desfășori o activitate fără activitatea în sine, se mai întîmplă, rar, să se mai deblocheze niște buget pentru cîte un proiect urgent și mititel.

Astfel, de vreo trei luni de zile, preț de două-trei ori pe săptămînă, cu colegul meu, J., văd diverși candidați de la firmele de prestări de servicii, dornici să ne ajute contra cost pentru realizarea acelor proiecte urgente pentru care s-au alocat trei lei și douăzeci de bani. Cum banii sînt puțini, nici calitatea cărnii nu e foarte mare. Așa că cele două-trei interviuri pe săptămînă sînt o sursă inepuizabilă de distracție. Ne așezăm frumos în sală cu laptopurile deschise, cu punga de popcorn alături și privind deasupra ochelarilor la candidații în costum veniți să ne uimească cu cunoștințele lor  tehnice vaste despre java, internet și alți tovarăși. Candidații sînt însoțiți de agentul lor comercial. Acesta e îmbrăcat la patru ace, pute a parfum scump și a căcat, că tocmai a fost la toaletă, iar răsuflarea-i fetidă e plină de aburi de la cafeaua de la mașină pe care tocmai a sorbit-o. La început e limbut, prezintă pe larg ce tare e firma lui, ce ingineri competenți ne-a adus el acolo, numai pulpă. După aia, J. și cu mine îi spunem să tacă și punem întrebări tehnice simple candidatului lăudat. Iar întrebările noastre rămîn cel mai adesea fără răspuns sau cu răspunsuri false sau cu răspunsuri de-a dreptul comice. Comercialul devine livid, spune că nu înțelege, doar și-a ales cu grijă mînzul, să îi mai dăm un test în scris, că nu se poate așa ceva.

Ieri a fost ceva mai diferit. Am văzut doi dîrlăi, mari specialiști java, 5 ani de experiență fiecare. Erau veniți cu comerciala lor, o petasă blondă oxigenată, tencuită cu ruj roz, căreia i se vedeau chiloții albi sub fusta mulată, extrem de scurtă, de culoare roz. Din păcate, candidații nu s-au ridicat la nivelul tehnic al comercialei. Pe alocuri, nici eu, nici J. nu ne-am putut stăpîni zîmbetele la perlele scoase de cei doi. Vai, a susurat dulce fătuca, făcînd cu ochiul rimelat, dar întrebările voastre sînt foarte grele iar voi sînteți foarte duri cu ei, ț ț ț ț!

Știu că tipii ăștia și comercialii lor au zilele numărate în cooperativele lor respective și mi-e milă de ei că na, au și ei copii de crescut și credite de plătit. Dar, cum au rezistat pînă acum în meseria lor fără să îi ia nimeni la întrebări? Cine i-a ținut pînă acum? Și de ce naiba nu mai pun și ei mîna pe o carte?