Robert de Niroshan a plecat prin septembrie să exploreze alte orizonturi. Îmi pare rău că n-am apucat să discut cu el despre recentul scor al partidului FN la alegerile regionale, dar cred că e destul de bucuros. În locul lui a venit alt ucenic, tot de printr-un cartier sensibil.E student pe undeva la Evry. Nu înțelege de ce trebuie să învețe o grămadă de materii inutile la fucultate și de ce profii îi tot cer lucrări peste lucrări. În prima zi ne-a zis că mănîncă doar halal, în a doua și-a cumpărat un aifon iar în a treia s-a învoit după amiaza pentru că avea de bătut pe vreo doi tipi care se luaseră de fracsu la școală. E totuși băiat bun, deși nu m-a crezut cînd i-am zis că în Coca Cola există și urme de alcool, conform unui articol apărut acum cîțiva ani în presa de specialitate.
În birou mai este și un șef de proiect, musiu Șarlă de Bîrzoi, în etate de 29 de ani. Îl poreclim Charlotte. Stă cu domiciliul la Versailles. Fratele lui mai mare a moștenit afacerea familiei de la Bîrzoi. Șarlă, al doilea fiu, pe lîngă jobul de care se achită cît de cît, nu cine știe ce, e și ofițer de marină în rezervă. Dacă ar fi avrut un frate mai mic, acesta ar fi ocupat o functie în clerul catolic sau măcar într-o asociație de integriști catolici, că așa e la aristocrați din moși strămoși. Șarlă, fiind el ofițeraș de marină, nu a fost pe vapor în viața lui. Activitatea lui de ofițer constă, pe de o parte, în instruirea într-o sală de curs a unor djeunși trimiși de familii să vadă cam cum e cu armata și, pe de alta, în participarea la diverse ceremonii în uniformă de paradă. Are și sabie. În fiecare zi are deschis cîte un articol din Figaro pe ecranul Macului. Este împotriva mariajului homosexual și este pentru reintroducerea rigorii și disciplinei în școală. Nu e foarte clar cum, pentru că e totuși împotriva pedepselor corporale. Ar fi totuși o modalitate, anume suprimarea alocațiilor familiale. Sarko a fost un foarte bun președinte, deși a bombardat Libia doar ca să nu se afle că Gadafi i-a plătit lui campania electorală. Trebuie de bombardat în Siria în locurile unde se mai află și populație civilă în proporție de cel mult 20% și că trebuie de mers alături de Rusia, aliat istoric al Franței, deși Putin își trimite regulat submarinele amenințătoare în rada portului Brest. Ucraina e un stat undeva la est. Uniunea Ioropeană trebuie să dispară iar granițele trebuie închise de urgență. Altfel e băiat bun, se poate bea bere cu el.
4 comentarii:
Sa te cheme Șarlå de Bårzoi si sa ti se spunå Șarlåt, åk, mi se pare ingrozitor de nedrept. Ce fel de loc de munca aveti voi acolo?
Åk!
De ce e nedrept? Aristocrații n-au dreptul la porecle?
Stai asa, cum adica sa vina unii deppe strada, fårå sabie, ca sa-si bata joc de el? Mai ales porecla de 'Șarlåt' e puternic dåtåtoare de pantå descendenta, niciun fan sarko nu merita asa ceva..
Iar remarca de final cum ca Șarlåt bea bere de placere e total la nelalocul ei. Un aristocrat adevarat bea doar cidru la prinz.
Pînă la urmă și el e doar un djeuns de bază, pătruns pînă în măduva oaselor de clișeele moștenite din familie, la fel ca jihadistul de mai sus. Diferența e că măcar bea alcool :)
Trimiteți un comentariu