Gata, am plecat de la ceață. După șase zile pline la munte, m-am ales cu o durere cinstită de picioare și cu o ureche înfundată. 

Și cum conduceam eu liniștit mașina pe autostrada încărcată, mai depășeam, mai eram depășit, normal, simt la un moment dat cum îmi suflă unul puternic în ceafă că nu încăpea de mine. Băi și îmi dădea ăla blițuri de nu mai putea! Eu n-aveam unde să mă dau, în față era un cîrd de mașini, în dreapta nici o gaură, mai stai și tu, nenea, pînă se mai eliberează un pic, ce naiba. După o vreme, reușesc să mă vîr cu greutate între două mașini că nu mai puteam de stress. Mă depășește dobitocul și, ce crezi? Era un beemveu de neam prost, cu număr de Iași. L-am urmărit cu privirea cum făcea la fel și celorlalți: blițuri la greu, depășiri pe dreapta, băgat în fundul ăluia din față, toate astea la 150 la oră. 

Ptiu, drace! M-am simțit ca la Podu Iloaiei într-o zi de august.