Cum nu puteam dormi și pentru că anunțaseră ploaie pe la prînz, m-am sculat devreme, pe la 5 și jumătate, am mîncat un mic dejun nu foarte încărcat, ceva ceaiuc cu niște tartine de pîine completă bio cu miere, m-am potcovit și am plecat la drum.

Am traversat mai întîi La Défense prin tunel ca să ies înspre Nanterre, Rueil, Chatou și Vésinet. De la Saint Germain en Laye, după ce am urcat dealul repejor, ca să mă încălzesc, zona urbană s-a mai rărit și am putut în sfîrșit să respir. Soarele răsărise și se oglindea frumos în Sena prin pîcla dimineții cînd am traversat podul de la Triel. Apoi a urmat un deal lung prin pădure pînă să urc pe platou în Vexin. Vîntul bătea tare din față, înaintam destul de greu, dar n-aveam de ce să mă plîng. Era soare, treceam pe dealuri și văi, prin sate pitorești, fiecare cu turnul bisericii gotice aferente, prin cîmpuri cultivate cu soia transgenică, cu grîu sau cu alte ierburi pe care nu le deosebesc. Erau și o mulțime de maci roșii pe marginea drumului, dar nu avea cine să îi polenizeze, căci albinele fugiseră din cauza substanțelor chimice cu care erau tratate din belșug culturile de mai sus. Pe la 10 m-a prins o aversă care m-a muiat pînă la os, după care a ieșit din nou soarele și m-am uscat cît ai zice pește. Încă un deal și am zărit orașul Beauvais, cu vîntul din spate de data asta. Am ajuns la catedrală, mi-am tras un selfie și am plecat direct la gară, mi-am luat bilet, m-am urcat în tren care a pornit de îndată.


Mi-am agățat frumos bicicleta de suportul prevăzut în acest sens. Cum nu era alt loc mai bun ca să am bicicleta sub ochi, celelalte fiind deja ocupate, m-am așezat pe un strapontin alături de toaletă și mi-am scos telefonul ca să mă dau pe Facebook, Instagram și Strava uitînd că mai căcăcioși și pișolcoși ca francezii nu există pe lumea asta. Oricare ar fi mijlocul de transport prevăzut cu toaletă, și oricare ar fi durata călătoriei, la nici 5 minute de la plecare, respectiv de la stingerea semnalului luminos cu centura de siguranță, după caz, începe o perindare fără încetare la toaletă. La început a venit un tip care s-a uitat circumspect la ușă, după care a apăsat pe buton ca să o deschidă. S-a închis apoi pe dinăuntru, după care a urmat o serie de zgomote indescriptibile care au culminat cu zgomotul apei trase. Ușa s-a deschis și tipul s-a fofilat cu viteză de unde venise, uitînd ușa deschisă. Imediat, vagonul s-a umplut de un miros asemănător cu acela care e la noi la toaleta de la birou cînd mă intersectez cu Hérvé care tocmai a ieșit. A trebuit să acționez eu însumi butonul de închidere. Apoi au mai venit încă vreo trei inși care au făcut cîte un pipi, dar care nu s-au spălat pe mîini, judecînd după simultaneitatea zgomotului maelstromului și a ușii care se deschide. În timp ce al treilea era încă înăuntru, a venit o negresă grasă care a început să tragă de ușă cu disperare, neștiind că era deja cineva înăuntru. După ce a plecat negresa, a urmat o tipă drăguță care s-a căznit să găsească butonul de deschidere, a intrat, a ieșit imediat și m-a rugat politicos să păzesc ușa pentru că nu știa cum să o blocheze pe dinăuntru. Cît timp păzeam eu ușa, din capătul celălalt al vagonului vine val vîrtej un arăbete, după toate probabilitățile familiar cu sistemele de deschidere a ușilor toaletelor din trenurile fabricate de consorțiul Bombardier. Pînă să apuc să schițez cel mai mic gest, a și apăsat pe buton. Cu groază, am văzut cum ușa se deschide, lăsînd loc unui spectacol nu prea încîntător. Într-un gest disperat, am reușit să o apuc cînd era deja la jumătate și să o închid la loc. La nici două secunde, s-a auzit apa trasă și de-abia am apucat să mă scuz că am făcut ce-am putut, că tipa a dispărut deja ca o nălucă, aruncîndu-mi priviri dușmănoase. Și-o fi zis că sînt un pervers fără margini. E drept că nici îmbrăcămintea mea indecentă nu m-a ajutat deloc ca să îi inspir incredere.

Nu mai știu cum s-a petrecut jumătatea de oră rămasă. N-am mai îndrăznit să ridic ochii din telefon și n-am mai vrut să răspund pozitiv la nici o eventuală cerere de asistență. A, arăbetele n-a tras apa, atît îmi amintesc.