Din ediția de anul ăsta a "cursei" Levallois - Cabourg, 225km, care a avut loc ieri și la care am participat, nu îmi amintesc decît urmatoarele:
- roata din spate a celui care mă preceda
- vîntul din față
- viteza nebună
- stressul că o sa intre vreun bou în mine
- căzătura spectaculoasă a unui tip care a intrat cu roțile în șanț, după care a reintrat pe șosea în fața mea, făcîndu-mă să pun frînă și să las jumătate din guma pneurilor pe asfalt
- mirosul greu, la 10 biciclete distanță, pe care îl degaja un tip care probabil că își trăia viața în unicul costum de ciclist pe care îl poseda, amar de cel care stătea în spatele lui
- ochiul bandajat al lui A.
Nu îmi amintesc așadar nimic din tărîmurile prin care am trecut deși, pe hîrtie, parcursul era foarte fain.
2 comentarii:
Bravo! Tocmai sunt in perioada literaturii despre bicilism in Franta, am terminat 3 carti, cu textul asta se fac 4.
Cititul despre bicicleta ma inspira sa merg s eu. Dar cand ies din casa si vad dealul o las balta. Panta e poate de 11 grade, poate de 16...
Mi-ar plăcea foarte mult să mă plimb cu bicicleta în Norvegia, chiar și cu pante de 11%. Din ce am văzut și am auzit pe la alții, se pare că merită. Numai că e greu de transportat agregatul pe avioane.
Cît despre textele cu ciclism, am încercat și eu. Cărțile mi se par scrise de niște tipi pretențioși soporifici care în fond nu au nimic de zis. Blogurile, în general, sînt scrise de niște agramați mai mari ca mine și care mă adorm după primul paragraf. Să vezi ce interesant e să știi ce puls avea autorul la serpentina 7 de la Alpe d'Huez! În afară că a urcat pe Alpe d'Huez nu văd ce mai e de adăugat.
Așa că prefer mai degrabă să mă dau cu bicicleta.
Trimiteți un comentariu