Moment deosebit astăzi: am fost la primărie la concert de cîntece patriotice interpretate de corurile reunite ale claselor primare de la școala lui ficioru-miu, care a avut la un moment dat rol de solist.

Mi-am amintit de plăcerea pe care o încercam la ora săptămînală de cor din școala generală, pe care nu știam cum să fac să o sar. După multe străduințe ale mele, tovarășa J. m-a reperat pentru cîntat fals și m-a exclus din cor. A fost un moment de cotitură în cariera mea artistică pentru care îi multumesc pînă în ziua de azi. Făceam școală după amiaza și ora de cor era ultima de vineri seara, astfel încît eu și cu încă vreo doi-trei privilegiați aveam voie să ne întoarcem acasă cu o oră mai devreme, numai bine pentru Mihaela. Pînă să mă dea afară din cor, am executat și eu un concert din ăsta pe scena casei de cultură, interpretînd cîntece precum "Pui de lei", "Imnul eroilor", "Treceți batalioane" sau "Pe-al nostru steag e scris unire". Pe alea cu pionierii și cu Ceaușescu le păstram pentru serbarile de început și de sfîrșit de an.

Tovarasa J., cu care făceam și muzica, era o fire mai severă, nevrozată și răcnea binișor la noi. Tov. J., cînd povestea despre "Imnul eroilor", se inflama bine, vărsa cîte o lacrimă, dupa care iar o apuca isteria. Într-un an a avut niște necazuri urîte și a trebuit să lipsească. A înlocuit-o la ora de muzica o vreme fiică-sa, care ne vorbea îndelung despre jazz, Louis Armstrong, despre Verdi sau despre Beethoven. Din cînd în cînd mai venea cu chitara și ne interpreta niște bucăți de chitară clasică, de ziceai că e Narciso Yepes în persoană. Apoi a venit la oră tovarășa Sîmburica, dată dracului, mai nevrozată ca tov. J. Dar măcar nu ne punea să facem solfegii și nici nu ne vorbea de "Pui de lei". Ne aducea un magnetofon și ne punea să ascultam "Anotimpurile" și "Simfonia a V-a".

Oricum ar fi, corul a fost o experiență din care rețin că melodiile patriotice ale tov. J. îmi provocau o aversiune profundă. Și acuma, ce să vezi? Ficioru-miu, pui de imigrant, era mîndru din cale afară să interpreteze cîntece patriotice franțuzești. Băi, și cind au început copiii cu Marseieza, s-a ridicat sala în picioare ca la comandă de mi s-a făcut părul măciucă. Apoi au dat-o cu "Le temps des cerises", "La Carmagnole" și au terminat cu cîntecul partizanilor. La ăsta iar s-a ridicat sala în picioare și am remarcat cum unii dintre părinți vărsau cîte o lăcrămioară.

La sfîrșit, primarul de dreapta, amic cu sarcoți, a ținut un discurs, ceva cu valorile republicii și cu stînga decadentă, după care am luat un "vin d'honneur" care m-a lasat melancolic.