S-a terminat așadar și tradiționala săptămînă la schi. Pe aici, dacă ești plătit cît de cît binișor sau chiar mai puțin, dacă nu mergi la schi în vacanța școlară din februarie, ești un ratat și mai bine taci din gură. Dar și mai rău este să fii copil, să mergi cu babacii la zăpadă și să te întorci fără insigna care îți atestă atestă nivelul la schi.

Vacanța la munte se petrece după protocolul următor:
- îți rezervi cu vreo 6 luni înainte, la preț de speculă, o garsonieră mizeră într-o stațiune construită în anii 70 și care arată ca un cartier ceaușist, sau ca stațiunea Mamaia prin 80-90. Unii rezervă chiar în ziua în care s-au întors de la schi, pentru anul următor. Sînt alții pe care îi cunosc de vreo zece ani și care merg an de an în același loc. În garsonieră se intră dintr-un hol lugubru, cu becuri palide, după ce ai ieșit dintr-un lift părăginit. Antreul întunecos are în dreapta două paturi suprapuse scîrțîitoare pe care vor dormi cei mai tineri dintre noi. În dreapta unui mic culoar ai toaleta și baia, cu faianța ciobită pe alocuri. Apoi pătrunzi în salon, unde zace o canapea îndoielnică care, dacă tragi de un sertar de jos, se transformă în pat dublu dar cu jumătățile aflate la înălțimi diferite, foarte ingenios. Într-un colț se află o bucătărie de unde nu lipsește mașina de spălat vase, culmea luxului. Dacă plătești în plus, ți se dau cearșafuri, prosoape și hîrtie igienică. Dacă nu, nu, vii cu ele de acasă. La parterul imobilului se află o hrubă cu cotețe cu numerele garsonierelor înscrise pe uși și în care se țin peste noapte schiurile și clăparii închiriați de la magazinul de peste drum. Multe din ușile cotețelor poartă urme de efracție. Schiurile se lasă obligatoriu jos și nu ai voie cu clăparii în picioare în clădire, sînt afișe peste tot care te avertizează, deși am văzut o grămadă de turiști cărora li se rupea de afișe.
- cu vreo 3 luni înainte, rezervi cursuri de schi la ESF, pentru copii. Cursurile de schi sînt aproape obligatorii. În fiecare zi se face curs de la 9:15 pînă la 12 și/sau de la 14:30 pînâ la 5. În ultima se dă examen. Dacă îl ia, copilul primește o insignă, o ștampilă în carnetul de note și la anul se poate înscrie la nivelul următor. Nivelurile sînt după cum urmează: piou-piou, ourson, flocon, 1ère étoile, 2ème étoile, 3ème étoile, étoile de bronze și étoile d'or. Etoile d'argent nu este, pentru motive necunoscute. Dacă nu ia examenul, e nasol. Am văzut copii zguduiți de hohote de plîns în ultima zi de vacanță și părinți devastați care se certau cu monitorii, arătîndu-le pe smartfon filmarea cu examenul și încercînd să negocieze cu ton amenințător. Este foarte penibil să te prezinți lunea următoare la servici și să spui că progenitura nu și-a obținut floconul!
- tot cam atunci începi să vînezi reduceri la închirieri de schiuri și la abonamente de telescaun/teleferic/etc, pe internet, încercînd combinații de coduri de reducere și oferte prin sindicat.
- plecarea e obligatoriu sîmbăta. Încarci bagajele în mașină, îți amintești că aveai pe undeva în beci lanțuri pentru roți și începi să le cauți febril. Le găsești în ultimul loc în care le cauți. Cu tot cu waze pe smartfon, mai devreme sau mai tîrziu ajungi pe A6, unde petreci o vreme în ambuteiaje în acordeon. Asculți radioul autostrăzii. Cînd crezi că în sfîrșit ai scăpat, ajungi la Grenoble sau la Chambéry, unde mai petreci o oră în bușon. Apoi scapi pe drumuri de munte pe care urcă încet încet mașini înspre stațiuni. Te rogi să nu ningă, că nu știi cum se montează lanțurile la roți. Dar, cu încălzirea globală, nu e nici un pericol. Ajungi cu 2-3 ore întîrziere și constați că magazinul de închiriat schiuri s-a închis acum cinci minute. Duminica deschide la 9 și juniorul are curs la 9:15, așa că o să fie sport. Cauți îndelung un loc de parcare înjurînd pe toți parizienii parcați aiurea. Ridici ștergătoarele de parbriz. Ajungi în garsonieră. Constați că ai uitat hîrtia igienică acasă.
- duminică te duci cu juniorul la 9 fără cinci la magazin să îi iei schiurile. Vînzătorul deschide la 9 și 5, se mișcă greu și pînă la urmă îi dă niște schiuri Atomic, dar îți servește un discurs comercial că ar fi bine să subscrii o asigurare casse/vol. Te uitaseși în prealabil la condițiile asigurării și știi că nu acoperă mai nimic, dar discursul e atît de convingător și prăpăstios, încît subscrii și asigurarea. La 9:14 ajungi la cursul de schi și în sfîrșit vacanța poate să înceapă.
- de-abia aștepți să cobori în viteză pe pantele mici, medii, mari și foarte mari ale pîrtiilor, cu Mont Blanc în imagine de fond și cu Strava pornită pe smartfon. Te întorci la butic cu restul lumii, stai la o coadă respectabilă să-ți iei și tu schiurile pe care le cari transpirînd pînă la telescaun. Acolo așteaptă o masă informă de oameni la coadă cu schiurile în picioare. În timpul celor 6 zile de vacanță dezvolți nebănuite tehnici de avansare prin învăluire la cozile de la telescaune.  Telescaunul are cîte 8 locuri, dar multe scaune pleacă cu cîte 3-4 oameni pe ele, făcînd timpul de așteptare mai lung și mai plăcut. Terenul de stat la coadă nu e întotdeauna plat și în unele cazuri fie aluneci în spate, fie în față. Te mai oprești cu bețele, dar nu merge întotdeauna. Te strînge un clăpar. Brit-ul din spate te calcă pe schiuri. Cînd în sfîrșit ai reușit să prinzi un loc, mașina se oprește pentru că rusul din spate n-a fost atent și a căzut pe gheață la urcare. Telescaunul repornește și constați uitîndu-te roată că muntele e un fel de Disneyland, cu instalații peste tot, fiecare cu coada aferentă. În sfîrșit cobori pe prima pîrtie, ferindu-te de briți, olandezi, diverși nordici și snowboarderi. Te bagi din nou la coadă. Etc, dar nu de multe ori că intri în panică pentru că e deja 12 fără 20 și nu știi dacă ai timp să ajungi să îl iei pe junior de la cursul de schi. După amiaza schiezi în familie.
- toate zilele e la fel, cu excepția zilei de miercuri, cînd vezi elicopterul de intervenție zburînd cam prea des, și salvamontiștii agitîndu-se cam prea mult. În stațiune am văzut o grămadă de cabinete medicale specializate în ortopedie. Miercurea e ziua săptămînii cea mai ocupată din acest punct de vedere. Toți turiștii, în speranța de a-și rentabiliza abonamentele, fac exces de sport și de fondue cu vin savoiard în primele zile,  astfel încît la mijlocul săptămînii se mai produc și erori. Oricum, dacă ai trecut ziua de miercuri fără picioare rupte, poți afirma că ai avut o vacanță reușită.
- vineri, zi de medalii
- sîmbătă e plecarea. Te întrebi unde naiba au încăput toate în bagaje la venit că acum nu se mai închide nici o valiză. La ora zece punct ai predat cheile la recepție, după ce ai dat cu mătura prin garsonieră. Te înscrii în coloana de mașini care coboară încetișor pe serpentine. Te feliciți că ai prevăzut o pungă pentru vomitat. Te enervezi ceva mai tîrziu că n-ai prevăzut decît una. Grenoble, A46, A6, Paris.

Am scăpat și de data asta.

Am fost la teatru. În sală, nu departe de Champ de Mars, încăpeau maxim 50 de persoane așezate pe niște banchete incomode. Intrarea era direct din stradă pe scenă. Am stat în primul rînd și astfel am luat parte direct la piesă, montată într-un mod interactiv: am încasat stropi de bere, apă, vin și spumă de ras. M. Jourdain, burghezul gentilom, făcînd proză fără să știe, mi s-a așezat de cîteva ori pe genunchi și m-a amenințat de alte cîteva ori cu s(c)abia. Ușa dinspre trotuar se deschidea din cînd în cînd ca să lase actorii să intre sau să iasă, că n-aveau pe unde prin altă parte, iar piesa se juca astfel și în drum, implicîndu-i chiar pe trecători, surprinși. Am rîs cu gura pînă la urechi de la început pînă la sfîrșit. De fapt cred că niciodată n-am rîs mai bine la teatru. Știind că un bilet la cinema costă cam tot atîta, cred că cei 10 neuro cheltuiți pentru bilet au fost cu mare folos. Prin comparație, acum cîțiva ani am plîns binișor după cei 50 de ioro dați ca să-i văd pe Depardieu și pe Fanny Ardant într-o piesă soporifică, ceva vomitiv, de mi-am zis că nu-mi mai trebuie staruri în veci.

După spectacol ne-am plimbat puțin pe jos și i-am dat băietului meu o clătită cu Nutella la preț de speculă la picioarele turnului Eiffel, în timp ce niște militari vigipirați se uitau cu ochi de vultur la noi, cu degetele pe trăgace. Apoi am dat să trecem pe sub turn să ne căscăm puțin în sus. Cînd colo, ce să vezi? De cînd n-am mai fost pe acolo, acum a răsărit un gard ce împrejmuiește toată zona, și numai ca să intri acolo, dedesubt, stai la coadă, treci pe la raze și ți se verifică centura de explozibil. Rahat.