Incendiar

M-am dat jos la Otopeni din aerobuz cu o durere vagă de cap. La birou la herți aștepta o piți slabă cu pantaloni scurți pînă sus de tot și espadrile în vîrful picioarelor goale, destul de bine facute. Vorbea americănește cu un obezian de alături, cu accent de big bang theory. Aveau amîndoi aifoane 7plus pe care scrollau cu degetele, privindu-le, în timp ce vorbeau unul cu altul. Degetele ei erau subțiri și albe iar aifonul lui mare părea prea mic pentru degetele lui groase și unsuroase. Din cînd în cînd ea lua o pauză din scrollat și îi zicea ceva dulce, cu sweetie la sfîrșit. Îl cuprindea apoi cu oarecare dificultate de mijloc, peste burta uriașă ce ieșea de sub tricou împreună cu cîteva fire de păr negru sub buric și ii dadea un pupic pe nasul gros, evitînd cu delicatețe cozorocul șepcii lui, cu NY. Iar el, ca un bărbat adevărat, o înlănțuia cu mîinile scurte și ea se ghemuia fericită la pieptul lui, prevăzut cu sîni mari și moi. Apoi a sunat telefonul ei și a zis cî vini cu mașîna direct, cî le-au pierdut bagajili șî or ajungi dînsili cînd or ajungi.

Așa de multe mașini cu număr italian sînt în Italia că pentru moment am crezut că am nimerit în zona etnografică Rădăuți - Bucovina în luna august și n-am știut cînd am ajuns acolo.
La asta mai adaugi și spațiile de cazare cu termopane și jaluzele asortate, atît de familiare, tip pensiune, plus chelnerița, originară din Bilca, de la micul jejun și impresia e totală.

Singura chestie care mi s-a părut puțin cam nepotrivită este vocea franțuzească de negru din Camerun cu care îmi vorbea mașina de vîndut bilete de tren din gară. Nu puteau să pună un meniu în românește, cum văzusem acum cîțiva ani la Malaga, ca să știm o treabă?

În rest, toate bune: pizza, pasta, aperol șpriț, prosseco, chianti clasico, espresso și gelato per favore.