Dacă ar fi să enumăr trei din marile efecte pozitive ale crizei actuale, aș zice așa:

1. S-a terminat cu pupatul de două, de trei, sau chiar de patru ori cu femeile sau chiar cu unii bărbați. Gata cu eschivele ingenioase de dimineața la birou, cînd venea cîte una la mine și întindea botul să ne pupăm! Vai, dar nu-ți place să bizu cu mine? Nu, dar te rog să nu o iei personal. Cînd mă gîndesc că de ani de zile mă duc neras la servici ca tocmai să le dezgust și să mă lase în pace! Se pare că farmecul meu personal rezistă orice ar fi.
2. S-a terminat cu strînsul generalizat și individual al mîinilor tuturor celor cu care mă intersectam. Și cunosc destui care nu se spălau pe mîini la ieșirea de la toaletă. L-aș denunța aici chiar pe bigbossul din cooperativă care iese furtiv din cabină, cu privirea în jos, grăbit, ștergînd cumva vinovat cu umărul zidul culoarului cînd trece pe lîngă mine.
3. Sper să se introducă masca obligatorie ca să nu mai fiu obligat să suport răsuflarea fetidă a șefului, un adept al teoriei conspirației care se teme de fluorul din pasta de dinți. Poate nu voi mai suporta nici suspensia coloidală urît odorantă ce apare în aerul din sala de ședințe după ce vreun neica nimeni se apucă să strănute.

Singura chestie e să mă pot întoarce la birou.

Inițial vroiam să scriu ceva frumos și patetic despre cum am început să învăț singur să cînt la un instrument și cum prin asta am început să îl iubesc într-adevăr pe Bach și despre plantele pe care le-am semănat în jardiniere pe balcon și care au început să înfloreacă. Dar uite ce jos am ajuns!